Gabriel Baicu - The New Reformation
La Nouvelle Reformation - Noua Reforma

Articole

 

Despre cine poarta semnul fiarei 666

 

  Gabriel Baicu

    

Semnul fiarei 666 nu este doar un cip, implantat la fiecare cetăţean de pe planetă, poate fi şi acesta parte dintr-o etapă; semnul fiarei 666 reprezintă în esenţă impunerea autorităţii umane în probleme spirituale şi este numele fiecărui om, care face acest lucru. Semnul fiarei 666 înseamnă „înlocuitorul lui Dumnezeu pe pământ” şi atenţie, nimeni, absolut nimeni, nu este înlocuitorul lui Dumnezeu pe pământ. Nici eu, nici tu, nici preoţii, nici ierarhii, nici pastorii, nici diaconii, nici un funcţionar bisericesc şi nici un aşa zis ‚frate,’ care ne judecă pe noi, în numele lui Dumnezeu. Orice om, care ne impune ce se credem sau ce să nu credem, care ne obligă să credem la fel ca şi el sau ca şi ea, poartă semnul fiarei 666. În aceeaşi categorie intră şi toţi cei care ne judecă, în probleme spirituale şi care ne condamnă, în locul lui Dumnezeu. Semnul fiarei nu este purtat numai de Papă, dar este purtat şi de ne număraţii aşa zişi Creştini care vânează greşelile altora şi care îi descalifică pe alţii, în numele falsei lor smerenii. Există și două manuscrise credibile, ale cărții Apocalipsa lui Ioan, în care numărul 666 apare ca fiind 616. În 2005, un fragment al papirusului cu nr 115, a fost scos la iveală. Acesta conține cea mai veche versiune a Cărții Apocalipsa lui Ioan și în care se prezintă numărul fiarei. Indiferent însă dacă acest număr este 666 sau 616 ideea este aceeași, oricine își impune autoritatea sa asupra altora, în zona spiritualității, indiferent de mijloacele folosite, se află sub semnul fiarei. Acest principiu este valabil, în primul rând pentru Bisericile instituționale, adică pentru religia instituționalizată, care obișnuiește să practice acest gen de autoritate, asupra conștiințelor celor credincioși sau celor credincioase. Vă invit să citiţi cartea „Biserica celor născuţi din Spirit şi Bisericile corporatiste – Creştinism spiritual şi religie instituţională,” pe situl www.bisericaspiritualaunica.com

 

 

 

 

Cuprins mesaje
Categorii
Video

Navigare website

 

Nou!

 

 

Mesaje actualizate

 

Religia crestina in lumea de astazi

Pentru a clarifica afirmația că România este o țară creștină, afirmație trâmbițată de unii propagandiști care se pretind a fi vocea tradiției și apărători ai credinței creștine trebuie să pornim de la o anumită premisă...

uploaded: 29. 12. 2015

read more

 

Fanatismul religios

O credință religioasă foarte puternică poate duce la intoleranță atunci când întâlnește o altă credință religioasă la fel de puternică. Pentru un om care se angajează total într-o credință religioasă intoleranța față de alte religii este o tendință naturală...

uploaded: 15. 12. 2015

read more