Gabriel Baicu
©
Această
carte beneficiază de copyright!
Sunteţi bineveniţi să citiţi şi
să downloadaţi aceasă carte pentru beneficiul dumneavoastră
spiritual. Această carte poate fi folosită, fără restricţii,
ca material de studiu în unităţile de învăţământ. Reproducerea,
retipărirea sau uploadarea, în parte sau integral, nu se poate face
fără acordul scris al autorului. Puteţi folosi referinţe sau citate
din această carte în mod liber, cu singura obligaţie,
de a face trimitere la datele sale de identificare (titlu, anul
publicării, editura, autorul, etc...)
INFORMAŢII
UTILE!
Pentru a putea
obţine o copie a tuturor publicaţiilor de pe acest website, şi de a
le putea citi, webmaster-ul vă pune la dispoziţie două linkuri
necesare downloadării a două programe: WinRar, program de arhivare
şi dezarhivare, cu care veţi putea dezarhiva fiţierul
bisericaspiritualaunica.rar pe pc-ul dvs. Prin dezarhivare, el va
apărea sub forma unui fişier cu extensia .pdf, care poate fi
vizualizat cu ajutorul programului Adobe Reader. Cele mai multe
dintre sistemele licenţiate au în kitul lor de instalare acest
program, dacă nu, accesaţi iconul "get Adobe Reader" şi instalaţi
acest program. Dacă după instalare, în dreptul fişierului downloadat
apare iconul asemănător celui de pe cel al butonului din dreapta,
înseamnă că fişierul care conţine textul cărţii şi al publicaţiilor,
poate fi citit. Sperăm ca acest addendum, oarecum tehnic, să vă fie
de ajutor, în vederea unei lecturi confortabile şi dorite de noi!
Cuprins
Prefaţă
Despre modul în care sunt
construite doctrinele Bisericilor instituţionale
Rolul femeilor în cadrul
Creştinismului
Despre problema autorităţii
Articole privitoare la locul şi rolul
femeilor în Creştinism
Dublu standard
Spiritele nu au gen
Despre locul şi rolul femeilor
creştine
Argumente şi tradiţie
Hrană tare” şi „lapte” în Creştinism
Ordinea creaţiei
Autoritatea religioasă
Interpretarea Bibliei
Trebuie să ascultăm mai mult
de Dumnezeu decât de oameni
Responsabilitate creştină
Prefaţă
înapoi
la cuprins!
Vreau să subliniez că părerile exprimate
în acest articol îmi aparţin şi le că le consider opinii personale bazate pe
studiul propriu al Bibliei şi al teologiei. Aceste păreri nu reprezintă o nouă
doctrină, ci doar o încercare de a prezenta punctele tari dar şi punctele slabe
ale unor doctrine, care din nefericire sunt de multe ori absolutizate, în cadrul
conflictului dintre diversele denominaţiuni creştine. Fiecare Biserică
instituţională îşi prezintă cu maxim de insistenţă principiul după care
doctrinele lor nu pot greşi şi cu toate acestea aceste opinii, ridicate la
rangul de adevăruri absolute, ascund multe lacune. Cu toate că sunt prezentate
ca opinii personale şi nu ca adevăruri imuabile ale credinţei creştine,
abordările din această lucrare sunt fundamentate pe studiul atent al Bibliei, pe
studierea teologiilor diferitelor confesiuni creştine, pe cunoaşterea istoriei
Creştinismului şi desigur şi pe experienţa personală.
Unii susţin că botezul în apă trebuie
efectuat asupra copiilor mici, iar alţii susţin că numai persoanele mature
trebuie să fie botezate în apă. În ambele cazuri, susţinătorii acestor doctrine
sunt intransigenţi şi nu acceptă nici un fel de deschidere, care să permită şi
acceptarea, cu valoare egală, a celeilalte opinii. Cine are dreptate în mod
absolut este imposibil de spus deoarece şi unii şi alţii au de partea lor
argumente pro şi contra. Fiecare însă subliniază argumentele pro şi trec sub
tăcere argumentele contra, în cazul că le observă.
Unii susţin că rugăciunile adresate
sfinţilor decedaţi pot să îi ajute pe cei ce se roagă iar alţii spun că acest
lucru este o aberaţie deoarece Biblia ne spune că singurul mijlocitor între om
şi Dumnezeu este Isus (Iisus) Cristos. Acest din urmă adevăr este incontestabil
totuşi, din experienţa personală unii susţin că rugăciunile adresate sfinţilor
le sunt folositoare. Care este adevărul? În acest caz, pe baza temeiurilor pe
care ni le oferă Biblia răspunsul pare a fi mai uşor de dat întrucât în
Scriptură doar Cristos este prezentat ca fiind Marele Preot şi Mijlocitor. Pe de
altă parte, fiecare credincios trebuie să devină un sfânt sau o sfântă şi
fiecare răspunde pentru mântuirea sa personală.
Unii susţin că femeile sunt situate în
Creştinism într-o stare de ascultare faţă de bărbaţi şi că ele nu au voie să
desfăşoare aceleaşi activităţi ca şi bărbaţii, în cadrul serviciilor de cult.
Alţii susţin că N.T. ne arată că în Cristos nu mai există deosebire între femei
şi bărbaţi şi că epistolele prin care femeile sunt împiedicate să se manifeste
pe picior de egalitate cu bărbaţii sunt scrise de colaboratori ai apostolului
Pavel şi numele acestuia este folosit doar pentru a semna aceste scrieri.
Aceştia din urmă au ajuns la această concluzie, studiind cu atenţie stilul şi
limbajul în care aceste texte au fost scrise şi de asemenea folosind tehnici
moderne de analiză, inclusiv de datare prin comparaţie cu alte scrieri.
În toate cazurile, părerea mea personală
este că absolutizarea adevărurilor conţinute în diverse doctrine şi dogme nu se
justifică şi că o analiză obiectivă şi metode de interpretare oneste şi cât mai
complete ne poate ajuta să ajungem la păreri proprii, dar în nici un caz nu
poate fi vorba de adevăruri imuabile, care deci nu pot fi combătute. Este mai
degrabă vorba despre convingeri subiective, în concurenţă cu alte convingeri
subiective şi nu este cazul unor afirmaţii obiective, foarte bine demonstrate cu
argumente indiscutabile.
N.T. este o culegere de texte care este,
în multe privinţe şi pentru multe teme, foarte economicoasă cu dovezile şi
conţine şi texte care prezentând aspecte diferite ale aceluiaşi domeniu de
analiză ne lipseşte de cele mai multe ori de demonstraţia unei anumite doctrine
sau a alteia. Unele aspecte par a fi în concurenţă cu alte aspecte şi categoric
permit mai multe interpretări, nu doar una singură. Din acest motiv, numai o
analiză care să nu fie dependentă de o interpretare obligatorie ne poate permite
să ne apropiem mai mult de adevărurile conţinute de Biblie.
Ceea ce am scris în acestă broşură
reprezintă rodul căutărilor mele personale şi al propriei mele interpretări, pe
care o dau N.T. şi în nici un caz adevăruri absolute care să nu poată fi
contrazise, deci doctrine. Atâta vreme însă cât eu nu pretind nimănui să creadă
la fel ca şi mine, nimeni nu mă poate abliga să cred la fel ca şi el sau ca şi
ea. Cred că analizele de acest fel sunt bine venite pentru a ne ajuta să ne
formăm propria noastră credinţă şi că orice completare la ceea ce am scris eu nu
poate fi decât folositoare. Eu sunt adeptul dezbaterilor nu al impunerii unor
păreri care să nu mai permită dialogul, pentru că o dezbatere serioasă duce de
regulă la o dezvoltare mai bună a subiectului. Părerile mele nu sunt infailibile
şi pot fi puse oricând în discuţie. Pe de altă parte, m-am străduit să mă bazez
pe o documentare serioasă şi pe un studiu temeinic al Bibliei privitor la
subiectelor respective. La capitolul documentare şi studiu mai este încă de
adăugat deoarece acestea pot fi totdeauna completate.
Despre
modul în care sunt construite doctrinele Bisericilor instituţionale
înapoi
la cuprins!
Încă de la începutul acestui
capitol aş vrea să fac precizarea că, analizând principalele doctrine ale celor
mai importante instituţii religioase creştine,
am ajuns la concluzia că acestea nu pot fi plasate într-o ordine ierarhică, în
care să le aşezăm după valoarea lor, ca o reflexie a unui adevăr unic sau pe
baza unui criteriu de apropiere mai mare sau mai mică faţă de învăţăturile
Bibliei. Nici una dintre învăţăturile creştine nu este mai adevărată sau mai
corectă, atunci când le comparăm cu celelalte, toate trebuiesc analizate în
funcţie de consistenţa sau consecvenţa lor, în relaţia cu ele însele şi cu
Biblia. Nu am descoperit nicio doctrină creştină care să conţină puncte
determinante, argumente hotărâtoare şi care în felul acesta să o scoată din
rânduri şi să o transforme în „doctrina creştină adevărată.” Învăţătura
Bisericii celor înscrişi în Ceruri se bazează tocmai pe această constatare şi
reprezintă o expresie a ei. Toate învăţăturile creştine se bazează pe
interpretările textelor Biblice, aşa cum acestea au fost înţelese de un grup de
Creştini sau de altul, de un gânditor creştin sau de un altul.
Biblia este o carte
eclectică, nu este uniformă şi nu este transmiţătoarea unei singure interpretări
a textelor ei. În Biblie se găsesc, în germene, toate doctrinele instituţiilor
bisericeşti dar şi principiile Bisericii celor născuţi din Spirit. Găsim de
exemplu suficiente elemente,
care să permită construirea doctrinei Ortodoxe, a celei Romano Catolice, a celei
Luterane, a celei Calviniste, a celei Baptiste, a celei Penticostale şi a
tuturor celorlalte învăţături creştine. Aceste învăţături nu sunt altceva decât
posibile interpretări pe care Biblia le permite şi pentru care există
“cărămizile de bază” în textele Biblice. Toate aceste doctrine s-au format însă
printr-o anumită “forţare” a textelor, adică prin construirea artificială a unui
edificiu doctrinar, prin folosirea,
în mod original,
a elementelor de bază şi câteodată,
prin amestecul nejustificat al unor texte şi principii între N.T. şi V.T. Modul
în care sunt construite doctrinele creştine s-a făcut pe baza mai multor
principii: 1) concentrarea doctrinei respective asupra anumitor texte Biblice şi
neglijarea celorlalte; 2) interpretarea tuturor celorlalte texte, care nu sunt
definitorii pentru o anumită doctrină, în lumina şi prin prisma doctrinei deja
formulate. 3) Unele texte au fost lăsate,
în mod deliberat, cu totul la o parte.
Forţarea interpretării
acestor texte, astfel încât acestea să fie folosite pentru a demonstra o anumită
opinie sau teorie, este metoda de bază. Mai întâi, au fost formulate teoriile şi
scopurile, în mod explicit sau implicit şi ulterior au fost alese textele
Biblice, care să servească acestor opinii. Textele nu au fost “lăsate să
vorbească” liber ci au fost “făcute să vorbească” aşa cum au urmărit cei care au
construit respectivele doctrine. Voi încerca, folosindu-mă de exemple, să arăt
că pentru oricare învăţătură aparţinând de oricare doctrină creştină există
argumente pro şi contra, puncte tari şi puncte slabe, clarităţi şi aspecte ne
clarificate. O singură învăţătură se desprinde din Biblie, luminoasă şi fără
echivoc şi anume principiul dragostei creştine, care este fundamentul întregii
învăţături a lui Isus (Iisus) Cristos. Iubirea de Dumnezeu şi iubirea de
aproapele este singura învăţătură a Bibliei, în care doctrinele nu se contrazic
între ele şi în care diversele interpretări nu au cum să devieze mesajul lui
Isus (Iisus) Cristos. Singurul lucru pe care doctrinele creştine l-au putut
face, de-a lungul timpului, este acele de a a acorda o importanţă mai mare sau
mai mică acestui mesaj, de a neglija sau micşora importanţa sa şi în foarte rare
ocazii, de a îl prezenta la adevărată sa dimensiune. Toate cunoştinţele noastre
despre Dumnezeu sunt relative şi cu cât cunoaştem mai mult,
cu atât ne dăm seama cât de puţin cunoaştem despre El. Un singur lucru putem
cunoaşte cu adevărat deplin, aici pe pământ, unde avem toate condiţiile pentru
aceasta, putem cunoaşte dragostea lui Cristos şi în felul acesta plinătatea lui
Dumnezeu (Efeseni 3: 14-19) Aici,
pe pământ sunt cei care au nevoie de dragostea noastră şi aici îi găsim pe aceia
prin care putem experimenta cunoaşterea gândurilor lui Dumnezeu (Filipeni 2:5)
Am să exemplific cele
afirmate mai sus printr-o trecere în revistă a câtorva doctrine privitoare la
botezul în apă, naşterea din nou, folosirea imaginilor în Creştinism, ţinuta
femeii în adunări etc. Aş vrea să se înţeleagă că personal nu sunt împotriva
nici unei doctrine, în mod deosebit şi că nu doresc să fac o critică a uneia în
favoarea alteia şi nici să demonstrez care doctrină este ‘adevărată’ şi care nu
este ‘adevărată.’ De altfel
,
eu consider că nici o doctrină nu poate fi caracterizată pe baza calificativelor
adevărat sau fals,
deoarece toate au ca bază anumite texte Biblice şi în calitate de posibile
interpretări ele sunt direcţii de gândire pe care textele respective le permit.
Ele nu sunt adevărate sau false ci sunt doar posibile sau nu, decurg mai mult
sau mai puţin din conţinutul Bibliei.
Rolul femeilor în cadrul
Creştinismului
înapoi la cuprins!
O a patra problemă, care
consider că trebuie abordată în acest context, este acea a rolului femeilor în
cadrul Creştinismului. Acesta a fost, pentru multe secole, unul discriminat şi
în ziua de astăzi mai sunt destule confesiuni creştine care folosesc femeile ca
pe o uriaşă masă de manevră, ţinută sub ascultarea bărbaţilor, care sunt
consideraţi “capul femeilor.” Toată această doctrină se bazează pe următoarele
texte ale Bibliei dictate de apostolul Pavel, sau atribuite apostolului,
fără ca el să fie în realitate adevăratul autor
şi pe care le voi enunţa în continuare.
„Supuneţi-vă unii altora
în frica lui Cristos. Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri ca Domnului;
căci bărbatul este capul nevestei, după cum şi Cristos este capul Bisericii, El,
Mântuitorul trupului. Şi după cum Biserica este supusă lui Cristos, tot aşa şi
nevestele să fie supuse bărbaţilor lor în toate lucrurile. Bărbaţilor, iubiţi-vă
nevestele cum a iubit şi Cristos Biserica şi s-a dat pe sine pentru ea, ca s-o
sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt,...”
[(Efeseni 5: 21-26);
ref. 216 în Biblia Ortodoxă]
Nu este iubirea liantul
reciproc dintre
bărbat şi femeie? Oare bărbatul trebuie
să îşi iubească soţia dar aceasta trebuie în primul rând să se supună, nu să îşi
iubească bărbatul, cu aceaşi măsură? De ce această deosebire între cei doi? Are
stăpânul datoria să îşi iubească supusa, iar aceasta din urmă are în primul
rând datoria să se supună, apoi desigur şi datoria să iubească?
Acest text, prezentat mai sus, dă
impresia că avansează o doctrină diferită decât cea pur Creştină, prin aceea că
ea creează un intermediar între femei şi Dumnezeu, altul decât Isus (Iisus)
Cristos şi anume soţul pentru soţia lui. Bărbaţii par a fi legaţi direct de Isus
(Iisus) Cristos, dar femeile par a fi conectate, în conformitate cu textul
citat, prin intermediul bărbatului. În conformitate cu teologia lui Isus (Iisus)
ne-am aştepta ca şi femeile să fie legate direct de Dumnezeu prin Isus (Iisus)
Cristos şi nu printr-un intermediar, care este soţul acestora. Această deosebire
dintre bărbaţi şi femei Isus (Iisus) nu a făcut-o niciodată, dimpotrivă El a
primit pe femei, ca şi pe bărbaţi, în egală măsură. Textul pe care Pavel, sau
autorul lui original, l-a dictat sau l-a scris, într-un anumit context, a fost
transformat într-un element de doctrină, atât de prezent în multe confesiuni
creştine şi care ţine femeile departe de anumite activităţi creştine,
considerate a fi exclusiv de resortul bărbaţilor. Într-un alt context, într-o
altă epistolă dictată de apostolul Pavel, sau atribuită acestuia, apare o
afirmaţie care în esenţa ei contrazice textul menţionat mai sus.
„Nu mai este nici Iudeu,
nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească,
nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Cristos Isus (Iisus).”
[(Galateni 3: 28);
ref. 217 în Biblia Ortodoxă]
Dacă toţi sunt una în
Cristos înseamnă că bărbaţii nu sunt capul femeilor şi că El este Capul atât al
bărbaţilor ca şi al femeilor, în egală măsură. Unitatea perfectă, cerută de
Cristos şi ierarhia nu merg împreună şi acesta este principala tensiune pe care
epistolele atribuite apostolului Pavel o introduce în Biblie, prin anumite
scrieri. ‘Unitatea’ dintre stăpân şi supus este una, în modul cel mai academic
spus, imperfectă. Ierarhia delimitează, deosebeşte, crează diviziuni, pe când
unitatea înseamnă egalitate şi o perfectă armonie şi completare reciprocă. Dacă
nu mai există deosebire între bărbat şi femeie, aşa cum Pavel ne informează în
cel de al doilea text citat, în acest context, de ce atunci femeia este plasată
într-o poziţie de subordonare, faţă de bărbat, de către apostolul Pavel? Este o
contradicţie sau nu între texte? A uitat Pavel ceea ce a scris într-o altă
epistolă şi aflat într-o altă stare de spirit şi-a schimbat părerea, sau un alt
autor a implementat în textele Bibliei o nouă doctrină? Cheia înţelegerii
acestor texte este expresia
în Cristos. Aşa cum am arătat deja apostolul Pavel, s-a adresat la
două categorii diferite de Creştini. Una este constituită din Creştinii
renăscuţi spiritual iar cealaltă este formată din Creştinii “lumeşti” sau ne
renăscuţi spiritual. Fără îndoială că pentru Creştinii aflaţi în prima
categorie, bărbatul nu mai este capul femeii ci Cristos este Capul femeii aşa
cum este şi pentru bărbat, deoarece între bărbat şi femeie nu mai există nici o
deosebire bazată pe gen. (Galateni 3: 28)
Cristos este de fapt Capul
fiecărui Creştin renăscut spiritual, în mod individual, adică al fiecăruia în
parte şi prin aceasta este şi Capul Bisericii Spirituale Unice, care este
formată din ansamblul acestor credincioşi. Creştinii sunt legaţi personal,
fiecare în parte, de Cristos şi nu prin intermediul altora, fie ei şi soţi sau
rude. Între ei, credincioşii născuţi din Dumnezeu, sunt legaţi prin acest centru
spiritual, prin Isus (Iisus) Cristos, nu direct, scurcircuitând centrala. Femeia
este legată de bărbatul ei prin intermediul lui Cristos şi nu invers, adică ea
nu este legată de El prin intermediul bărbatului său, aceasta desigur când
amândoi sunt în Cristos. Fiecare mlădiţă este legată direct de
viţă, nu prin intermediul unei alte mlădiţe. Fiecare organ din corpul uman are o
structură nervoasă care îl leagă direct de sistemul nervos central. Organele se
asociază unele cu altele, în sisteme sau aparate, pentru îndeplinirea anumitor
funcţii, dar toate primesc comenzile direct de la cap.
Un alt aspect, care poate
lămări această ne concordanţă, din interiorul epistolelor atribuite apostolului
Pavel, este acela că tot mai mulţi cercetători ai Bibliei au ajuns la concluzia
că nu toate epistolele, care sunt atribuite lui Pavel, au fost scrise, sau
dictate, de el. Unele din aceste scrieri sunt transmise sub pseudonim, adică
atribuindu-se în mod greştit numele apostolului, ca şi autor al lor. Cele mai
controversate epistole, din acest punct de vedere, sunt tocmai acelea care
susţin raportul ierarhic dintre bărbat şi femeie şi anume epistolele către
Timotei şi într-o anumită măsură şi epistola către Efeseni.
Pe de altă parte, epistolele
atribuite apostolului Pavel au încercat să stabilească o anumită ordine în ceea
ce priveşte, relaţiile dintre Creştinii ne renăscuţi spiritual şi care să le
permită acestora să parcurgă drumul renaşterii spirituale. Se pare că pentru ei,
conducerea familiei de către bărbaţi ar fi dus la o anumită stabilitate,
necesară pentru dedicarea spirituală. S-ar putea ca unii să nu fie prea convinşi
de acest argument şi această atitudine nu ar fi de criticat, întrucât chiar în
ceea ce mă priveşte, găsesc primul dintre cele două texte citate problematic şi
fiind la limita dintre claritate şi confuzie. Ce se întâmpla, de exemplu, în
cazul familiilor în care soţiile erau credincioase şi bărbaţii lor nu? Ele au
fost sfătuite de Pavel să nu se despartă de bărbaţii lor, dar dacă bărbatul erau
capul femei cum funcţiona principiul subordonări unei femei credincioase faţă de
un bărbat necredincios? Deveneau femeile în acest caz capul bărbatului?
Apostolul Pavel nu face nici o referire la acest aspect şi trebuie spus că acest
text creează mai multe probleme decât încearcă să clarifice.
Dacă, în toate epistolele
sale, apostolul Pavel se adresează Creştinilor, ca unor entităţi care au nevoie
fiecare în parte de Cristos, pentru a fi mântuite, adică fiecare trebuie să fie
în relaţie personală cu El şi să fie renăscut spiritual, în primul text mai sus
menţionat se generează un Creştinism cu “două viteze” în care unii credincioşi,
adică femeile, apar pe o poziţie subordonată. Aceasta este o poziţie iudaică
clasică, care se pare că era atât de înrădăcinată în conştiinţa acelor care au
scris unele din epistolele atribuite apostolului Pavel încât, nici chiar aceştia
nu au fost în stare să se debaraseze de aceasta. De ce iudaică? Pentru că evreii
privesc femeile ca fiind inferioare bărbaţilor din anumite puncte de vedere.
Poate că toată discuţia ar
rămâne nedecisă, dacă în unele epistole atribuite apostolul Pavel nu s-ar fi
mers mai departe, cu elanul antifeminist şi nu s-ar fi susţinut deasemenea
următoarele:
„Vreau dar ca bărbaţii să
se roage în orice loc şi să ridice spre cer mâini curate, fără mânie şi fără
îndoieli. Vreau, deasemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip
cuviincios, cu ruşine şi sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu
mărgăritare, nici cu haine scumpe, ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care
spun că sunt evlavioase. Femeia să înveţe în tăcere, cu toată supunerea. Femeii
nu-i dau voie să înveţe pe alţii, nici să se ridice mai pe sus de bărbat, ci să
stea în tăcere. Căci întâi a fost întocmit Adam şi apoi Eva. Şi nu Adam a fost
amăgit; ci femeia, fiind amăgită, s-a făcut vinovată de călcarea poruncii.
Totuşi ea va fi mântuită prin naşterea de fii, dacă stăruiesc cu smerenie în
credinţă, în dragoste şi în sfinţenie.”
[(1 Timotei 2: 8-15);
ref. 218 în Biblia Ortodoxă]
Acest text foloseşte aceeaşi
scuză pe care a folosit-o şi Adam, pentru greşeala lui şi anume aceea de a mânca
din fructul oprit. Femeia a fost de vină. Cu toate acestea, Dumnezeu nu a
acceptat această scuză şi i-a aplicat lui Adam aceaşi pedeapsă ca şi femei.
Amândoi au fost consideraţi la fel de vinovaţi şi amândoi au fost alungaţi din
rai. Femeia a fost ispitită de ‘şarpe’ şi bărbatul a fost ispitit de femeie.
Amândoi au scuza ‘ispitirii,’ atunci de ce face textul, mai sus citat,
deosebirea între cei doi? În textul respectiv, femeia este văzută ca fiind mai
vinovată decât bărbatul, dar aceasta este o contrazicere a Bibliei. Fiecare este
răspunzător pentru atitudinea sa şi nimeni nu poate purta sarcina greşeşilor
noastre. Există o singură excepţie, Isus (Iisus) a murit pentru greşelile
noastre şi în egală măsură pentru greşeala lui Eva ca şi pentru greşeala lui
Adam. Ce teologie propovăduieşte textul din 1 Timotei 2; 8-15? Una care este
paralelă cu iertarea care vine prin jertfa pe cruce a lui Isus (Iisus). Prin
sacrificiul Său Isus (Iisus) a făcut ca atât Adam ca şi Eva să fie iertaţi, în
mod egal, prin urmare, orice teologie care face deosebirea între cei doi, nu
corespunde crucii lui Isus (Iisus), adică învăţăturilor şi misiunii Sale.
Textul citat, chiar dacă
s-ar referi numai la femeile ne renăscute spiritual, este totuşi extrem de
problematic. Fiecare individ, masculin sau feminin, este mântuit individual, în
funcţie de credinţa sa şi numele celor salvaţi, adică identificarea lor ca
persoane este trecut, tot în mod individual, în cartea vieţii. Prin urmare,
femeile nu pot răspunde pentru credinţa fiilor lor şi nici aceştia nu pot
transfera meritele lor către mamele lor. Dacă acceptăm cazul contrar, suntem în
afara învăţăturii creştine a îndreptăţirii prin credinţă.
“Apoi i-a zis:
<<Scoală-te şi pleacă; credinţa ta te-a mântuit>>.”
[(Luca 17: 19);
ref. 219 în Biblia Ortodoxă]
Conflictul creat este între
doctrina mântuiri prin credinţă şi cea a mântuiri prin fapte.
Vreau să precizez că sunt deplin
conştient de relaţia dintre credinţă şi fapte şi că apostolul Iacov ne spune că
o credinţă fără fapte este moartă. În legătură cu acest aspect însă este vorba
despre altceva şi anume despre mecanismul mântuirii. În epistola către Romani,
la cap. 3, în versetele 21-26, acest mecanism al mântuirii este foarte limpede
descris. „Dar acum s-a arătat o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, fără lege –
despre ea mârturisesc Legea şi prorocii – şi anume, neprihănirea dată de
Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus (Iisus) Cristos, pentru toţi şi peste
toţi cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire. Căci toţi au păcătuit şi sunt
lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin
harul Său, prin răscumpărarea care este în Cristos Isus (Iisus). Pe El Dumnezeu
L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de
ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele
dinainte, în vemea în delungei răbdări a lui Dumnezeu; pentru ca, în vremea de
acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel încât, să fie neprihănit şi totuşi
să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus (Iisus).” Dacă nu este nici o
deosebire înseamnă că nu este nici o deosebire nici între bărbaţi şi între
femei. Prin urmare şi femeile, la fel ca şi bărbaţii sunt socotite neprihănite
prin credinţa în Isus (Iisus) şi nu prin fapte. De ce atunci mântuirea femeilor
este condiţionată de faptul de a naşte băieţi şi nu fete şi de faptul ca aceşti
băieţi să persiste ei înşişi în credinţa creştină? Voi dezvolta, la un moment
dat, pe parcursul acestei secţiuni, răspunsul la această problemă.
Pavel a fost un aprig
susţinător al mântuiri care vine prin credinţă, nu prin fapte, dar în cazul
femeilor, prin acest text care este atribuit lui, dar a cărei paternitate este
controversată, se leagă mântuirea femeilor şi se condiţionează de săvârşirea
unor fapte, adică naşterea de fii. Mai mult, se condiţionează mântuirea femeilor
chiar de credinţa altor persoane şi anume de fii acestora, care trebuie să
stăruiască cu smerenie în credinţă, în dragoste şi în sfinţenie pentru ca mamele
lor să fie mântuite. Să vedem ce ne spune apostolul Pavel despre mântuirea prin
credinţă:
„Căci ce zice Scriptura?
<<Avram a crezut pe Dumnezeu şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire.>> Însă
celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un har, ci ca ceva
datorat; pe când celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos
neprihănit, credinţa pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire. Tot
astfel şi David numeşte fericit pe omul acela, pe care Dumnezeu, fără fapte, îl
socoteşte neprihănit. <<Ferice, >> zice el, <<de aceia ale căror fărădelegi sunt
iertate şi ale căror fapte sunt acoperite! Ferice de omul, căruia nu-i ţine
Domnul în seamă păcatul! >>.. De aceea credinţa aceasta <<i-a fost socotită ca
neprihănire. >> Dar nu numai pentru el este scris că <<i-a fost socotită ca
neprihănire; >> ci este scris şi pentru noi, cărora de asemenea ne va fi
socotită, nouă celor ce credem în Cel ce a înviat din morţi pe Isus (Iisus)
Cristos, Domnul nostru, care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre şi a
înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi.”
[(Romani 4: 3-8; 22-25);
ref. 220 în Biblia
Ortodoxă]
De ce nu se aplică acelaşi principiu
şi femeilor credincioase? De ce nu sunt şi ele mântuite prin credinţă, ci prin
naşterea de fii?
Credinţa fără
fapte este moartă ne spune apostolul Iacov. (Iacov 2; 26) El s-a referit la
faptele pocăinţei şi nu se putea referi la situaţii care nu sunt sub controlul
celui în cauză.
Este posibil ca o femeie
credincioasă să nască numai fiice nu şi fii. Acesta este un lucru care nu poate
fi controlat, în mod firesc, de persoana în cauză, nu depinde de ea. Ce se
întâmplă în acest caz? În mod principial, femeia credincioasă ar trebui să fie
mântuită prin credinţa ei, şi astfel să fie socotită neprihănită şi nicidecum
prin naşterea unor copii de gen masculin. De
naşterea de fiice sau fii sunt egali responsabili şi bărbaţii şi femeile, de ce
sunt făcute responsabile numai femeile? Materialul genetic, care generează
naşterea unui copil, aparţine deci ambilor părinţi. De ce atunci această mare
nedreptate de a se cere socoteală numai femeilor, în legătură cu genul copiilor
născuţi? Naşterea de copii înseamnă acţiuni, fapte, dar mântuirea nu vine în
nici un caz prin fapte, după cum ne informează apostolul Pavel. Mă refer
la neprihănirea care ne este atribuită prin credinţa în Isus (Iisus). “Dar acum
s-a arătat o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, fără lege – despre ea
mărturisesc Legea şi prorocii – şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care
vine prin credinţa în Isus (Iisus) Cristos, pentru toţi şi peste toţi cei care
cred în El. Nu este nici o deosebire.” (Romani 3; 21-22) În consecinţă, femeile,
fără deosebire faţă de bărbaţi sunt considerate neprihănite prin credinţă şi
nicidecum prin naşterea de fi. Este vorba despre o contradicţie, ori toţi
oamenii, fără deosebire, adică şi fără deosebirea dintre femei şi bărbaţi, sunt
socotiţi neprihăniţi prin credinţa în Cristos ori numai bărbaţii sunt socotiţi
neprihăniţi prin credinţă şi femeile sunt socotite neprihănite prin naşterea de
fii. Amândouă nu merg împreună. Este vorba despre o pură discriminare între
bărbaţi şi femei datorată urmelor provenite din credinţa iudaică, o credinţă a
faptelor, a Legii şi unde femeia avea un rol subordonat. Această discriminare
este realizată de autorul epistolelei 1 Timotei, fie că acest autor este Pavel
personal, sau altcineva. Îl preţuim probabil cu toţii pe apostolul Pavel pentru
ceea ce ne-a transmis în legătură cu Isus (Iisus) Cristos, dar orice eroare, mai
ales atunci când duce la o nedreptate, trebuie îndreptată. Problema este că nu
este deloc sigur că Pavel a scris acele texte biblice.
„Dacă mărturiseşti deci
cu gura ta pe Isus (Iisus) ca Domn şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a
înviat din morţi, vei fi mântuit. Căci prin credinţa din inimă se capătă
neprihănirea şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire, după cum zice
Scriptura: <<Oricine crede în el, nu va fi dat de ruşine>>.”
[(Romani 10: 10-11);
ref. 221 în Biblia Ortodoxă]
Textul de mai sus nu exclude
în nici un fel nevoia de a săvârşi fapte creştineşti dar nu condiţionează
mântuirea de săvârşire anumitor fapte. Nu este, desigur, cazul femeilor
credincioase, după opinia exprimată în unele din epistolele atribuite
apostolului Pavel, care trebuie să nască fii credincioşi, credinţa din inima lor
nefiind de ajuns. Dar dacă aceste femei sunt născute din nou şi au darurile şi
roadele Duhului Sfânt, nici în acest caz nu pot fi mântuite, chiar dacă nu nasc
fii? Mai mult decât atât, în râvna de a da sfaturi, prin unele din textele
atribuite apostolului Pavel fecioarele sunt sfătuite să nu se mărite, ceea ce
este într-un complet dezacord cu faptul de a condiţiona mântuirea femeilor
credincioase de naşterea de fii, care să fie credincioşi. Sunt practic două
învăţături care se contrazic una cu cealaltă, în principiu, amândouă oferite de
acelaşi apostol, sau în orice caz, de scrieri atribuite acestuia. În ceea ce
priveşte pe femei, apostolul Pavel nu este consecvent cu propria lui învăţătură
a îndreptăţirii prin credinţă, dacă epistolele care prezintă învăţături contrare
au fost dictate toate de el. Scrierile sale, sau scrierile atribuite lui,
trebuiesc criticate pentru aceasta, aşa cum şi Pavel l-a criticat pe apostolul
Petru atunci când acesta a dat dovadă de ipocrizie.
“Dar când a venit Chifa
în Antiohia, i-am stătut împotrivă în faţă, căci era de osândit.”
[(Galateni 2: 11);
ref. 222 în Biblia Ortodoxă]
Atitudinea faţă de femei,
conţinută în epistolele atribuite lui Pavel, nu este cu nimic mai puţin de
criticat, decât a fost atitudinea lui Petru faţă de Neamuri la momentul
respectiv, din acelaşi motiv.
“Totuşi, fiindcă ştim că
omul nu este socotit neprihănit, prin faptele Legii, ci numai prin credinţa în
Isus (Iisus) Cristos, am crezut şi noi în Cristos Isus (Iisus), ca să fim
socotiţi neprihăniţi prin credinţa în Cristos, iar nu prin faptele Legii; pentru
că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii.”
[(Galateni 2: 16);
ref. 223 în Biblia Ortodoxă]
În unele din epistolele
atribuite apostolului Pavel a fost diminuat foarte mult rolul şi importanţa
femeilor, în cadrul Creştinismului. De ce au fost îndrumate numai fecioarele să
nu se căsătorească dar nu şi tinerii bărbaţi?
„Cât despre fecioare,
n-am o poruncă din partea Domnului. Le dau însă un sfat, ca unul care am căpătat
de la Domnul harul să fiu vrednic de crezare... Dar cine a luat o hotărâre tare
şi nu este nevoit ci este slobod să lucreze cum vrea şi a hotărât în inima lui
să-şi păstreze pe fiica sa fecioară, face bine. Astfel, cine îşi mărită fata
bine face şi cine n-o mărită mai bine face.”
[(1 Corinteni 7: 25; 37-38);
ref. 224 în Biblia Ortodoxă]
De altfel, acest text este
la rândul lui într-o directă contradicţie cu un altul, atribuit deasemenea
apostolului Pavel, care ne spune:
„Dar Duhul spune lămurit
că în vremile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de
duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor, abătuţi de făţărnicia unor
oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu ferul roşu în însuşi cugetul lor. Ei
opresc căsătoria şi întrebuinţarea bucatelor, pe care Dumnezeu le-a făcut ca să
fie luat cu mulţumiri de către cei ce cred şi cunosc adevărul.”
[(1 Timotei 4: 1-3);
ref. 225 în Biblia Ortodoxă]
Cum vor putea femeile
credincioase să fie mântuite, dacă rămân fecioare şi de ce s-a hazardat
apostolul Pavel să sfătuiască femeile să rămână fecioare, dacă tot el consideră
că oprirea căsătoriei este o învăţătură provenită de la oamenii, care spun
minciuni şi sunt însemnaţi cu ferul roşu în însuşi cugetul lor? Una dintre
explicaţii este autoritarismul cu care apostolul Pavel vorbeşte Bisericilor pe
care le-a iniţiat, dar pe lîngă aceasta, o altă explicaţie este faptul că
probabil nu toate epistolele care sunt atribuite lui Pavel, îl au ca şi autor pe
el. El s-a considerat totdeauna o personalitate importantă şi cu multă
autoritate, care era în măsură să dea sfaturi, care să devină reguli obligatorii
pentru credincioşii creştini. Chiar dacă scrierile care vin cu siguranţă de la
el personal au fost inspirate de Duhul Sfânt, totuşi El a inspirat şi alte
persoane nu numai pe apostolul Pavel şi de asemenea este posibil ca, chiar şi
Pavel să fi folosit un exces de limbaj sau de atitudine, atunci când a transmis
mesajele respective. O altă cauză a unor ne potiviri era convingerea personală a
lui Pavel că revenirea lui Isus (Iisus) Cristos pe pământ este foarte aproape,
atât de aproape încât nu mai are nici un sens ca oamenii să se mai căsătorească.
“Iată ce vreau să spun,
fraţilor: de acum vremea s-a scurtat. Spun lucrul acesta, pentru ca cei ce au
neveste, să fie ca şi cum nu ar avea; cei ce plâng, ca şi cum n-ar plânge; cei
ce se bucură ca şi cum nu s-ar bucura; cei ce cumpără ca şi cum nu ar stăpâni;
cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca şi cum nu s-ar folosi de ea; căci chipul
lumii acesteia trece.”
[(1 Corinteni 7: 29-31);
ref. 226 în Biblia Ortodoxă]
Apostolul Pavel s-a înşelat
în ceea ce priveşte revenirea rapidă a lui Isus (Iisus) Cristos pe pământ, dar
acest eveniment se va întâmpla negreşit, la un moment dat. Învăţătura conţinută
de unele din epistolele atribuite lui Pavel, privitoare la femeile credincioase,
este în directă contradicţie cu doctrina îndreptăţirii prin credinţă şi pe bună
dreptate trebuie desconsiderată. Transformarea femeilor în Creştini de categoria
a doua nu a fost intenţia lui Isus (Iisus) Cristos. Mama Lui şi Maria Magdalena
au fost la picioarele crucii când El a fost răstignit şi tot ele au fost primele
persoane care s-au prezentat la mormântul Lui, după ce a fost răstignit. (Matei
28; 1-10) Aşa cum însuşi apostolul Pavel afirmă, de data aceasta cu deplină
îndreptăţire, în Cristos nu mai trebuie făcută această discriminare între femei
şi bărbaţi.
Mulţi îl consideră pe
apostolul Pavel, în mod greşit după părerea mea, un fel de “co-fondator” al
Creştinismului, alături de Isus (Iisus) Cristos. Eu însă vreau să atrag atenţia
asupra faptului că singurul fondator al Creştinismului este şi trebuie să rămână
Isus (Iisus) Cristos. Multe din scrierile apostolului Pavel sunt foarte
valoroase pentru înţelegerea Creştinismului, dar părerile sale sau acelea care
sunt cuprinse în epistolele care îi sunt atribuite lui, cu privire la statul
femeilor, nu sunt consecvente cu părerile despre credinţă pe care le-a exprimat.
„Să credeţi că îndelunga
răbdare a Domnului nostru este mântuire, cum v-a scris şi pre iubitul nostru
frate Pavel, după înţelepciunea dată lui, ca şi în toate epistolele lui, când
vorbeşte despre lucrurile acestea. În ele sunt unele lucruri grele de înţeles,
pe care cei neştiutori şi nestatornici le răstălmăcesc ca şi pe celelalte
Scripturi, spre pierzarea lor.”
[(2 Petru 3: 15-16);
ref. 227 în Biblia
Ortodoxă]
Toate textele din Biblie
trebuiesc analizate prin prisma învăţăturilor lui Isus (Iisus) şi a spiritului
în care au fost anunţate. Ele trebuiesc acceptate numai atunci când acestea nu
sunt în contradicţie cu ceea ce a spus Cristos. Unitatea Bisericii, importanţa
dragostei spirituale sunt fără îndoială mesaje transmise de întemeietorul
Creştinismului, dar discriminarea asupra femeilor nu face parte din spiritul
Creştinismului, ci este o reminiscenţă a învăţăturilor iudaice. Prima formă de
autoritarism nejustificat, din interiorul Creştinismului, este modul cum sunt
privite femeile cu o ne disimulată condescendenţă. Dacă bărbaţii trebuiesc să
îşi iubească femeile, cum a iubit Cristos Biserica, tot astfel trebuie să
iubească şi femeile pe bărbaţi lor, căci atunci când Isus (Iisus) s-a adresat
discipolilor Săi, cerându-le să se iubească unii pe alţii cum i-a iubit El, nu a
făcut diferenţa între femei şi bărbaţi. Dragostea este legătura desăvârşirii nu
autoritatea, cum ar fi cea a bărbaţilor asupra femeilor, sau a instituţiilor
bisericeşti asupra credincioşilor. (Coloseni 3; 14)
Femeile credincioase, la fel
ca şi bărbaţii, fac parte, ca indivizi, ca şi persoane din adevărata Biserică a
lui Dumnezeu. Acestea nu sunt doar instrumente de procreere şi nici nu există
nici un intermediar între ele şi Mântuitorul lor personal adică Isus (Iisus)
Cristos. El este Capul fiecărui membru al Bisericii Spirituale Unice şi deci al
întregii Biserici, în ansamblu. Aşa cum am arătat însă, adevărata Biserică a lui
Dumnezeu este formată doar din aceia care sunt într-o legătură personală cu
Dumnezeu, nu prin intermediar, adică soţia prin soţul ei. Soţiile la fel ca şi
soţii lor, sunt legate direct de Isus (Iisus) Cristos şi numele lor au fost
scrise şi ele în cartea vieţii de la întemeierea lumii. Femeile nu sunt doar
apendice ale soţilor lor, adică trupuri fără cap, în aşa fel încât bărbatul lor
să trebuiască să fie capul lor. Multe femei, în lumea noastră, sunt mai devotate
credinţei decât bărbaţii lor, mai informate şi mai pregătite din punct de vedere
spiritual să îi înveţe pe alţii. Ceea ce trebuie să predomine este pregătirea,
talentul şi capacitatea spirituală şi în primul rând chemarea lui Dumnezeu şi nu
genul. Isus (Iisus) a dat exemplu cu cele zece fecioare înţelepte şi nu a găsit
cu cale să folosească, în acel caz, o pildă în care bărbaţii să fie
protagoniştii. (Matei 25; 1-13)
Faptul că Dumnezeu Tatăl
este Capul lui Cristos este o metaforă nepotrivită, folosită în epistolele
atribuite apostolului Pavel, atâta vreme cât avem un singur Dumnezeu cu o
personalitate unitară. Dumnezeu însuşi, adică Trinitatea nu conţine în sine nici
un element de subordonare, ci este o unitate perfectă, una, aşa cum s-a exprimat
Isus (Iisus) Cristos. Apostolul Pavel ne spune altceva decât Isus (Iisus) în
ceea ce priveşte legătura dintre acesta şi Tatăl. Isus (Iisus) Cristos a spus că
El şi Tatăl sunt una.
“Eu şi Tatăl una suntem.”
[(Ioan 10: 30);
ref. 228 în Biblia Ortodoxă]
“Mă rog ca toţi să fie
una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca şi ei să fie una în noi,
pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.”
[(Ioan 17: 21);
ref. 229 în Biblia
Ortodoxă]
Personal, sunt un ucenic al
lui Isus (Iisus) Cristos şi de la El îmi extrag seva spirituală. Fiecare cuvânt
pe care l-a spus El, este o învăţătură preţioasă pentru mine şi nu am nici cea
mai mică intenţie să mă las deturnat de la învăţătura Mântuitorului lumii, nici
chiar de învăţătura unui apostol şi cu atât mai puţin de o învăţătură care este
doar atribuită acestuia. Cred că adevărata întoarcere la Dumnezeu este o
întoarcere la Cristos. Întoarcerea la originile Creştinismului înseamnă o
revenire la învăţăturile lui Isus (Iisus) şi adevărata reformă este nu doar o
întoarcere la Biblie, “sola Scriptura,” ci o întoarcere la Cristos. În aceste
condiţii formulez următoarea întrebare: dacă Isus (Iisus) Cristos a explicat
clar că Dumnezeu este unul, o unitate perfectă, fără sus şi jos, fără superior
şi inferior, fără Cap şi trup, unul şi identic cu sine, în El însuşi
indivizibil, de ce s-a creat în epistolele atribuite apostolului Pavel, în
interiorul Trinităţii o ierarhie, spunând că Tatăl este Capul lui Cristos? A
făcut-o probabil pentru a impune ordine în comunităţile creştine nou create, dar
aceasta nu este ordinea lui Dumnezeu, ci este ordinea oamenilor. Ordinea lui
Dumnezeu este unitatea perfectă, sacrificiul de sine, lepădarea de sine toate
bazate pe dragostea spirituală. Pe mine personal, aceasta m-a învăţat Isus
(Iisus) Cristos şi eu aceasta propăvăduiesc oamenilor.
Dumnezeu este unul, în trei
ipostaze diferite, este o singură Persoană, în sensul de personalitate, nu trei
Persoane, cu trei personalităţi diferite. Trei Persoane cu trei personalităţi
sunt trei Dumnezei dar Isus (Iisus) Cristos a spus că El şi Tatăl sunt una şi
aceeaşi Persoană şi eu îl cred întru totul. Subliniez faptul că noţiunea de
persoană are un alt înţeles, în limbajul curent, spre deosebire de limbajul
teologic. ‘Prosopon,’ cuvântul din limba greacă, înseamnă “mască de teatru,”
adică ipostază a aceluiaşi actor şi nu înseamnă nicidecum persoană în sensul pe
care îl dăm în mod curent, acestui cuvânt.
Tatăl este Fiul şi Fiul este Tatăl, în esenţă şi în conţinut. Dacă sunt
una între ei nu există ierarhie. Consider că Biblia, în afara comparaţiei
nefericite folosită de apostolul Pavel, nu conţine, în nici un fel, o doctrină
în care ipostazele Trinităţii să fie puse într-o ordine ierarhică. În ce sens
poate fi considerat Tatăl Capul lui Isus (Iisus) Cristos? Tatăl este acela care
gândeşte şi Fiul cel care execută? În nici un caz. Toate lucrurile au fost
făcute prin Cristos şi pentru El. Cred că este vorba de o expresie nepotrivită
pe care apostolul Pavel o foloseşte în epistola către Corinteni. (1 Corinteni
11: 3) Fiul este Tatăl care şi-a luat pentru Sine o formă, adică este chiar
Tatăl, adică infinitul care, păstrându-şi toate atributele infinite, în acelaşi
timp şi-a construit pentru sine un trup. Este vorba de o valenţă posibilă numai
pentru Dumnezeu, aceea de a fi finit şi infinit în acelaşi timp. Infinitul, ca
atare, nu poate avea o formă care să-l limiteze dar se poate întrupa într-o
formă, cum ar fi cea umană, care existând în acelaşi timp cu realitatea
infinită, să îi conţină esenţa, caracterului personal.
Este adevărat că la un
moment dat Isus (Iisus) a spus că “Tatăl este mai mare decât Mine,” afirmaţie
consemnată în Ioan, 14: 28. Cum trebuie să înţelegem că Tatăl este mai mare
decât Fiul, deşi Tatăl şi Fiul sunt una? La o privire superficială este
imposibil ca amândouă afirmaţii să fie adevărate deoarece ele se anulează sau se
exclud reciproc. Aceste două afirmaţii, puse împreună creează impresia unei
contradicţii, ireconciliabile. În baza opiniilor gînditorilor creştini,
exprimate de-a lungul secolelor şi în baza luminii primite direct de la
Dumnezeu, pot să afirm, în acord cu aceşti gânditori, că afirmaţia după care
Tatăl este mai mare decât Fiul se poate înţelege prin aceea că Tatăl nu are nici
un început dar Fiul a fost “născut” de Tatăl, la un moment dat. Aceasta înseamnă
de fapt că Tatăl şi-a luat pentru sine o formă, cel mai probabil materială,
rămânînd însă acelaşi Dumnezeu infint, în conţinut, dar îmbrăcând şi o formă,
“un Trup,” într-un univers al formelor, în care şi-a desfăşurat calitatea de
Creator. Cuvântul “născut,” în acest context, este înşelător pentru că ne
conduce la ideea a două Persoane diferite, în sensul pe care îl are în limbajul
curent cuvântul persoană. Este vorba de fapt de o singură entitate, identică cu
sine, în conţinut, în esenţă. Dumnezeu este unul pentru că acelaşi Tată infinit,
este şi Fiul, cu diferenţa că Fiul are formă finită, un trup după care a fost
creat omul. În loc de cuvântul “născut,” care a fost utilizat de conciliile
Bisericii instituţionale, trebuie înţeles, pentru a ne păstra în spiritul
învăţăturii lui Isus (Iisus), “întipărit într-un trup,” “oglindit de către
materie.” Să observăm în ce fel Tatăl şi Fiul sunt una.
“Isus (Iisus) a luat din
nou cuvântul şi le-a zis: <<Adevărat, adevărat vă spun, că, Fiul nu poate face
nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face
Tatăl, face şi Fiul întocmai. Căci Tatăl iubeşte pe Fiul şi îi arată tot ce
face; şi-I va arăta lucrări mai mari decât acestea, ca voi să vă minunaţi. În
adevăr, după cum Tatăl înviază morţii şi le dă viaţă, tot aşa şi Fiul dă viaţă
cui vrea. Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului,
pentru ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinsteşte pe
Fiul, nu cinsteşte pe Tatăl, care L-a trimis>>.”
[(Ioan 5: 19-23);
ref. 230 în Biblia Ortodoxă]
“Căci după cum Tatăl are
viaţa în Sine, tot aşa a dat şi Fiului să aibă viaţa în Sine.”
[(Ioan 5: 26);
ref. 231 în Biblia Ortodoxă]
Fiul nu este o creaţie a
Tatălui, adică El nu a fost creat, ci a fost “născut,” înţeles dincolo de
limitările de rigoare conţinute de această noţiune. A fost “născut,” nu are nici
o legătură cu naşterea aşa cum se înţelege, în mod obişnuit, pe pământ. Dacă am
spune, de exemplu, că Fiul este “o emanaţie” a Tatălui, nu spunem de fapt nimic,
pentru că nu avem nici cea mai vagă idee ce înseamnă, cu adevărat, în acest
context, noţiunea de “emanaţie.” Fiul este “născut” din Tatăl, în sensul că Fiul
este chiat Tatăl, dar îmbrăcat în materialitaea unui corp, a unei forme
determinate. Fiul nu este subordonat, pe cale ierarhică Tatălui pentru că El nu
este altcineva decât Tatăl, adică o Persoană care să fie supusă, unei alte
Persoane. În măsura în care Tatăl este supus Lui însuşi, adică aşa cum omul este
supus propriei lui conştiinţe, în acelaşi fel Fiul este supus Tatălui.
Din acest punct începe orice
discuţie despre adevărata Biserică a lui Dumnezeu şi Bisericile instituţionale.
Acest lucru se întâmplă deoarece este vorba despre două principii diferite şi
anume cel de unitate şi cel de ierarhie. Sunt aceste două principii compatibile?
După părerea mea, ele nu sunt, în fapt, în deplină concordanţă. De ce? Ierarhia
presupune exerciţiul autorităţii, pe când unitatea o exclude. De ce nu ar fi
posibilă o ierarhie, în care să existe o unitate perfectă, prin aceea că una
dintre părţi, să spunem Fiul, este un subordonat perfect, care se supune în mod
exemplar, celeilalte părţi, adică Tatălui; nu poate unitatea să provină dintr-o
subordonare perfectă? Unitatea poate să provină dintr-o subordonare perfectă,
numai că, în acest caz, nu avem a face cu două personalităţi ci cu una, cea de-a
doua ne având nimic personal, fiind doar o formă, o configurare a celei dintâi.
O asemenea subordonare nu se face prin exerciţiul autorităţii ci este rezultatul
unei unităţii generate de o identitate între cei doi factori. Este ca şi cum o
persoană se priveşte în oglindă. Atunci când ridică mâna, o ridică şi imaginea
din oglindă, când mişcă capul, îl mişcă şi imaginea din oglidă. De fapt este
vorba de una şi aceaşi personalitate aşa cum este cazul şi în legătură cu
Dumnezeu. Dumnezeu Tatăl nu este Capul lui Isus (Iisus) Cristos, El este chiar
Isus (Iisus) Cristos, adică Fiul este chiar Tatăl, care a luat pentru Sine un
trup. Isus (Iisus) Cristos este Tatăl Ceresc întrupat, adică care a luat un
trup, prima dată într-o dimensiune cosmică, adică Isus (Iisus) Cristos
preexistent, sau existent din veşnicie şi a doua oară Isus (Iisus) Cristos cel
istoric, care a trăit pe pământ.
Prin această lucrare, susţin
că nu există nici umbră de ierarhie între Tatăl şi Fiul deoarece ei sunt în fapt
una, aşa cum a spus Isus (Iisus) Cristos şi că modul metaforic, în care
apostolul Pavel a prezentat această relaţie duce la simplificări şi deformări,
care se reflectă adânc în înţelegerea ideii de Biserică de către instituţiile
bisericeşti. Principiul Creştinismului este unitatea şi nu ierarhia şi din cauza
înţelegerii literale a unor texte care au fost intenţionate să aibă un caracter
metaforic şi nu literal, suntem martorii unui Creştinism autoritar care este pe
deplin reprezentat de către Bisericile instituţionale. Până când nu ajungem să
înţelegem ce presupune cu adevărat unitatea propusă de învăţăturile lui Isus
(Iisus) Cristos şi pentru care acesta s-a rugat înainte de a fi răstignit, nu
avem cum să realizăm ce înseamnă Creştinismul.
Pavel a prezentat o ierarhie
în fruntea căreia se află Dumnezeu Tatăl, apoi Dumnezeu Fiul, apoi bărbatul şi
la urmă femeia. Este o ordine care nu are nimic a face cu principiul dragostei
spirituale, care este în realitate o ordonare inversă celei ierarhice. Dumnezeu
din dragoste pentru Isus (Iisus) Cristos, adică pentru Sine însuşi în combinaţia
Sa cu omul, i-a pus sub picioare toate lucrurile. (Efeseni 1: 22) Isus (Iisus) a
venit pe pământ ca unul care serveşte la masă şi spală picioarele ucenicilor.
Isus (Iisus) şi-a dat viaţa pe cruce pentru Mireasa Sa spirituală, adică pentru
adevărata Biserică a lui Dumnezeu. Cu toate că Pavel recomandă ca bărbaţii să
îşi iubească femeile mă întreb ce dragoste poate să existe când cei doi sunt pe
poziţii de inegalitate? Şi stăpânii îşi iubeau sclavii pentru valoarea lor de
întrebuinţare. Şi colecţionarii de artă îşi iubesc tablourile şi îşi pot chiar
risca viaţa pentru ele. Dragostea adevărată presupune însă egalitate şi
complementaritate. Superioritatea intelectuală sau morală a bărbatului nu se
presupune totdeauna doar pentru considerente de gen.
„Dar vreau să ştiţi că
Cristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii şi că Dumnezeu
este capul lui Cristos. Orice bărbat, care se roagă sau proroceşte cu capul
acoperit, îşi necinsteşte Capul său. Dimpotrivă, orice femeie, care se roagă sau
proroceşte cu capul dezvelit, îşi necinsteşte capul ei, pentru că este ca una
care ar fi rasă. Dacă o femeie nu se înveleşte, să se şi tundă! Iar, dacă este
ruşine pentru o femeie să fie tunsă ori rasă, să se învelească. Bărbatul nu este
dator să-şi acopere capul, pentru că el este chipul şi slava lui Dumnezeu, pe
când femeia este slava bărbatului. În adevăr, nu bărbatul a fost luat din
femeie, ci femeia din bărbat; şi nu bărbatul a fost făcut pentru femeie, ci
femeia pentru bărbat. De aceea femeia, din pricina îngerilor, trebuie să aibă pe
cap un semn al stăpânirii ei.”
[(1 Corinteni 11: 3-10);
ref. 232 în Biblia Ortodoxă]
Ce au îngerii a face cu
capul femeii? De ce trebuie ei să vadă un semn al stăpânirii ei? În orice caz
îngerii nu se căsătoresc, aşa după cum ne-a învăţat Isus (Iisus) Cristos. Toată
această demonstraţie nu reprezintă decât o altă probă de antifeminism. De altfel
această doctrină este în direct dezacord cu scopul pentru care Dumnezeu l-a
creat pe om şi care se află cuprins în cartea Genezei în capitolul 1.
„Apoi Dumnezeu a zis:
<<Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea noastră; el să stăpânească
peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite peste tot pământul şi
peste toate târâtoarele cari se mişcă pe pământ. >> Dumnezeu a făcut pe om după
chipul Său, I-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte
femeiască i-a făcut. Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: Creşteţi,
înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării,
peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.”
[(Geneza 1: 26-28);
ref. 233 în Biblia Ortodoxă]
În cartea Geneza, facerea
omului apare în două versiuni deosebite una de cealaltă şi chiar dacă le-am
privi pe amândouă ca fiind ca două faţete ale aceleaşi medalii, adică prima ca
pe o prezentare generală şi cea de-a doua ca pe o relatare în detaliu, totuşi
între ele există mari deosebiri de sens. A fost omul făcut de la început ca o
fiinţă completă, formată din două elemente complementare, adică bărbatul şi
femeia sau întîi a fost făcut bărbatul şi apoi a fost făcută femeia, ca un
ajutor pentru bărbat, o anexă folositoare a sa? Răspunsul la această întrebare
este important, de vreme ce chiar apostolul Pavel s-a prevalat de această
mitologie, pe care a folosit-o ca argument, atunci când a stabilit locul femeii
în cadrul Creştinismului.
Afirm că sunt două
relatări oarecum diferite deoarece, în prima bărbatul şi femeia sunt priviţi ca
şi egali, adică amândoi sunt făcuţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, în
acelaşi timp, om însemnând împreună bărbat şi femeie, scopul prezentat fiind
acela ca aceştia să se înmulţească şi să stăpânească pământul. În a doua
variantă mai întâi Dumnezeu l-a făcut pe om şi numai după ce acesta a trecut în
revistă toate vieţuitoarele deja create, Dumnezeu a constatat că nici una dintre
acestea nu se potriveşte ca şi ajutor al său. Cu alte cuvinte, Dumnezeu a avut
nevoie să se facă această inventariere a creaţiei Lui înainte să îşi dea seama
că omul are nevoie de o femeie pentru a se putea înmulţi şi a atinge scopurile
enunţate în prima versiune a creaţiei sale.
În a doua versiune femeia
este prezentată ca un accesoriu al bărbatului, un ajutor potrivit pentru acesta,
cu toate că este absurd să acceptăm că de la început Dumnezeu l-a creat pe om
fără femeie, în cazul când a dorit ca ei să se multiplice. Toate animalele au
fost create în perechi, masculin şi feminin numai omul a fost creat iniţial de
unul singur. Se simte mâna anti feministă a preoţilor Evrei, care au dorit să
pună femeia într-o poziţie de inferioritate şi secundară ca importanţă faţă de
bărbat. În a doua relatare femeia este făcută după chipul bărbatului şi nu
direct după chipul lui Dumnezeu. Prin această mitologie s-a căutat a se
justifica şi consfinţi statutul de inferioritate a femeii, în societatea
iudaică. În fond, preoţii care au întocmit aceste mituri erau bărbaţi şi aveau
de făcut o politică proprie. (Geneza 1: 24-28; 2: 4-25) De altfel, o astfel de
mitologie a fost de ajuns ca apostolul Pavel să decreteze că femeia trebuie să
tacă în biserică pentru că ea a fost luată din bărbat şi nu bărbatul din femeie.
(1 Timotei 2: 11-14) „Bărbatul este chipul şi slava lui Dumnezeu pe când femeia
este slava bărbatului.” Cel puţin apostolul Pavel se abţine să afirme că femeia
este chipul bărbatului, ea este numai slava acestuia de unde se înţelege că
femeia este făcută totuşi după chipul lui Dumnezeu, nu după chipul bărbatului.
Dacă este făcută după chipul lui Dumnezeu, nu este firesc ca femeia să ajungă să
redobăndească acest chip, prin naşterea din nou? Este femeia renăscută spiritual
prin intermediul soţului său, sau prin puterea lui Dumnezeu şi este justificată
prin fapte sau prin credinţă, înaintea lui Dumnezeu?
„Dar Isus (Iisus) a
răspuns: <<S-a atins cineva de Mine, căci am simţit că a ieşit din Mine o
putere.>> Femeia, când s-a văzut dată de gol, a venit tremurând, s-a aruncat jos
înaintea Lui, şi a spus în faţa întregului norod, din ce pricină se atinsese de
El şi cum fusese vindecată numai decât. Isus (Iisus) i-a zis: <<Îndrăzneşte
fiică; credinţa ta te-a mântuit, du-te în pace>>.”
[(Luca 8: 46-48); ref. 234 în Biblia Ortodoxă]
Există o discrepanţă între
atitudinea lui Isus (Iisus) Cristos faţă de femei şi atitudinea conţinută de
unele epistole atribuite apostolului Pavel şi în ceea ce mă priveşte, întrucât
sunt ucenicul lui Isus (Iisus) şi nu al altcuiva, consider că El ne-a învăţat,
fără nici o umbră de îndoială, faptul că mântuirea fiecăruia, fie că este vorba
de bărbat sau femeie, se bazează pe credinţa respectivei persoane şi nu pe
altceva. Faptul de a relaţiona mântuirea femeilor şi a o condiţiona de naşterea
de fii este o absurditate.
Omul înseamnă bărbat şi femeie şi
amândoi au fost făcuţi după chipul lui Dumnezeu. Au fost făcuţi să se
înmulţească şi să stăpânească pământul, lucrul pe care îl puteau face numai
împreună. Femeia nu a fost făcută pentru bărbat, ci pentru ca împreună cu
bărbatul să îndeplinească planurile pe care Dumnezeu le are cu omul.
Consider că nu există nici o bază în învăţătura lui Isus (Iisus) Cristos pentru
a practica discriminarea dintre femei şi bărbaţi şi că în realitate Fiul, care
este una cu Tatăl, este Capul fiecărui membru al Bisericii Spirituale Unice şi
în felul acesta şi numai prin aceasta, este şi Capul Bisericii. Nu este Capul
Bisericii ca şi conducător al instituţiilor bisericeşti, ci este Capul tuturor
Creştinilor născuţi din Dumnezeu, care împreună formează o colectivitate
spirituală, care este adevărata Biserică a lui Dumnezeu.
Capul, în ceea ce priveşte
relaţia dintre Isus (Iisus) şi fiecare Creştin în parte, înseamnă cu totul
altceva decât şeful. Şefii aşteaptă să fie serviţi şi nu mor pentru subordonaţii
lor, pe cruce şi de regulă, în nici un alt mod. Capul înseamnă Învăţătorul, cel
care ştie lucruri pe care noi nu avem cum să le ştim şi ne învaţă ce trebuie să
facem ca să mergem corect pe drumul mântuirii. Capul înseamnă deschizătorul de
drumuri, Calea, pe care trebuie să mergem, Uşa prin care trebuie să intrăm.
Orice formă de autoritarism şi de impunere este exclusă. Creştinii au ca
autoritate doar conştiinţa lor, luminată de Dumnezeu. Trebuie să alegem singuri
calea îngustă, Isus (Iisus) ne ajută să o găsim. De ce atâta discuţie pe
marginea nocivităţii autoritarismului? Pentru că autoritatea impusă, acceptarea
şi promovarea ei, deturnează adevărurile Creştinismului şi deformează imaginea
şi scopurile sale.
Creştinismul este, dacă pot
folosi o comparaţie, un test sensibil în care se încearcă cele mai subtile
resorturi psihologice, unde omul, ia anumite decizii, ascultându-şi inima sa,
unde acesta se sacrifică pe sine, se leapădă de sine şi unde individul se
construieşte pe sine, sub grija atentă a lui Dumnezeu. Fiecare trebuie să decidă
pentru sine drumul său spiritual, căci numai în acest mod deciziile sale
reflectă corect transformarea reală a personalităţii sale. Femeile sunt în
primul rând oameni, conştiinţe şi după aceea femei. Cu alte cuvinte, în cadrul
Creştinismului, ceea ce este, în primul rând, valorizat este conştiinţa umană,
deplin responsabilă. În acest context femeile nu pot fi considerate pe jumătate
responsabile pentru mântuirea lor, adică aflate în nevoia de a fi ghidate de o
altă persoană pentru a alege calea mântuirii.
Naştere din nou nu face
deosebirea între femei şi bărbaţi ci este condiţia mântuirii pentru ambele
genuri. Atât femeile cât şi bărbaţii au nevoie în egală măsură să fie născuţi
din Dumnezeu şi atât unii cât şi ceilalţi trebuiesc să trăiască după îndemnurile
Duhului Sfânt, nu după îndemnurile firii pământeşti. Cei care trăiesc după
îndemnurile Duhului sunt în unitate unii cu ceilalţi, unire care este dată de
unitatea lui Dumnezeu. Unitatea exclude discriminările sau ierarhiile bazate pe
autoritate. Unde vorbim de nivele ierarhice în care unul trebuie să îl asculte
pe celălalt, vorbim de mediere, cel superior se află mai aproape de sursă de cât
cel inferior. Sunt grade diferite de legătură cu izvorul principal. Naşterea din
nou nu se face în grade diferite pentru femei şi bărbaţi şi nici darurile
Duhului Sfânt nu se revarsă diferit pentru unii sau pentru ceilalţi. De altfel
şi unii şi ceilalţi primesc aceste daruri de la Dumnezeu şi dacă le-au primit de
ce se face deosebirea între cine primeşte? Sunt bărbaţii mai capabili să
primească şi femeile mai puţin capabile să primească? Este darul de a îi învăţa
pe ceilalţi rezervat numai bărbaţilor? Care alte daruri mai sunt rezervate
bărbaţilor şi care sunt rezervate femeilor? Nu există astfel de demarcaţii.
Darurile Duhului Sfânt nu ţin cont de genul persoanelor în cauză. Bărbaţii nu
sunt cu nimic mai competenţi să îi înveţe pe alţii decât femeile, întrucât
învăţarea altora nu depinde de ei, sau de calităţile lor, ci este un dar primit
de la Dumnezeu. Ceea ce primim sub formă de dar nu ne poate deosebi pe unii de
ceilalţi deoarece nu este meritul nostru.
Un alt aspect, demn de a fi
semnalat, este următorul. Fecioarele pot fi mântuite, în mod evident, chiar dacă
nu sunt măritate. Dacă ele pot fi salvate, fără să fie legate de Cristos prin
intermediul unui cap, adică a unui bărbat, de ce nu se poate acest lucru şi
pentru femeile căsătorite? Este căsătoria o degradare, care pune pe femeile
căsătorite într-o situaţie de inferioritate faţă de fecioare? Aşa s-ar părea,
după recomandările conţinute în unele epistole, atribuite apostolului Pavel. Cu
toate acestea, o astfel de doctrină este fundamental greşită, atâta vreme cât
căsătoria a fost binecuvântată de către Dumnezeu, de la întemeierea lumii. În
realitate atât fecioarele cât şi femeile căsătorite, au nevoie să fie legate
direct şi personal de Cristos şi nu prin intermediar, deoarece în Cristos nu mai
există deosebirea dintre femeie şi bărbat. Am ales această linie de învăţătură
conţinută de epistolele atribuite apostolului Pavel, din două motive. În primul
rând, această interpretare a relaţiilor dintre bărbat şi femeie este ceea care
se află în completă concordanţă cu învăţătura dată direct de Isus (Iisus) şi în
al doilea rând, textul care susţine această expunere, cel din Galateni 3, 28,
este recunoscut, de majoritatea cercetătorilor Bibliei, ca aparţinînd personal
apostolui Pavel şi că nu este doar atribuit acestuia.
Creştinii trebuiesc să se
supună unii altora. Femeile şi bărbaţii trebuiesc să ia în considerare dorinţele
unii altora. O anumită ordine în familie este bine venită. Această ordine însă
nu trebuie să se bazeze în primul rând pe gen ci pe competenţă. Cel mai puţin
competent într-un anumit domeniu ar trebui să îl asculte pe cel mai bine
pregătit. În vremea apostolilor situaţia femeilor era de aşa natură încât
acestea nu mergeau la şcoli, nu ieşeau din casă prea mult şi erau deci puţin
informate. Situaţia s-a schimbat radical în ceea ce priveşte competenţele. Multe
femei sunt mai competente decât soţii lor, în anumite privinţe, deci cel care
ştie mai bine un anumit lucru trebuie luat în considerare, indiferent de genul
persoanei respective. Bărbatul poate să ştie anumite lucruri mai bine decât
soţia lui sau să aibă o experienţă de viaţă mai completă şi ar trebui să se ţină
cont, în acest caz, de aceste aspecte şi părerea lui să fie considerată
decisivă. Numai că acelaşi lucru trebuie aplicat şi în cazurile în care soţia se
află în această situaţie, fără discriminare de gen. A accepta că bărbatul
trebuie să aibă în toate cazurile dreptate doar pentru că este bărbat şi că
femeia nu are niciodată dreptate doar pentru că este femeie, nu este o doctrină
în spiritul Creştinismului, deoarece acesta din urmă promovează dreptatea. În
toate cazurile este necesar să prevaleze opiniile acelora care au dreptate,
indiferent dacă aceştia sunt bărbaţi sau femei, aceasta este învăţătura lui Isus
(Iisus) Cristos şi pe aceasta trebuie să o urmăm. Iubirea şi dreptatea sunt
fundamentele Creştinismului şi în nici un caz discriminarea şi autoritatea.
Acolo unde este nevoie de exercitarea autorităţii, acolo nu există fie iubire
fie dreptate.
„Vai de voi, cărturari şi
Farisei făţarnici! Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din
chimen şi lăsaţi nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila
şi credincioşia; pe acestea trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi
nefăcute.”
[(Matei 23: 23);
ref. 235 în Biblia Ortodoxă]
„Tot astfel, nevestelor,
fiţi supuse şi voi bărbaţilor voştri; pentru ca, dacă unii nu ascultă Cuvântul,
să fie câştigaţi fără cuvinte, prin purtarea nevestelor lor, când vă vor vedea
felul vostru de trai: curat şi în temere... Bărbaţilor, purtaţi-vă şi voi, la
rândul vostru, cu înţelepciune cu nevestele voastre, dând cinste femeii ca unui
vas mai slab, ca unele cari vor moşteni împreună cu voi harul vieţii, ca să nu
fie împiedicate rugăciunile voastre”
[(1 Petru 3: 1-2; 7);
ref. 236 în Biblia Ortodoxă]
Înţelepciunea despre care
vorbeşte apostolul Petru este tocmai aceea de a recunoaşte femeia ca persoană şi
nu doar ca mijloc de procreere. Cât despre slăbiciunea femeilor în raport cu
bărbaţii, în ceea ce priveşte caracterul acestora, este o afirmaţie discutabilă
atâta vreme cât ele sunt cele care suferă cu stoicism durerile naşterii copiilor
şi nu bărbaţii. Chiar dacă fizic unele femei sunt mai slabe decât bărbaţii, cu
toate că altele pot fi mai puternice decât unii bărbaţi, totuşi femeile dau de
multe ori dovadă de o incredibilă putere de caracter şi ideea că ele sunt mai
slabe este doar o expresie culturală a vremurilor când epistola lui Petru a fost
scrisă. Oare în Împărăţia Cerurilor femeile vor fi supuse bărbaţilor?
Bineînţeles că nu deoarece nu vor mai exista soţi şi soţii. Numai că Împărăţia
Cerurilor este deja înăuntru celor credincioşi, dacă aceştia au fost renăscuţi
spiritual, deci cel puţin din acest punct de vedere nu există inegalitate între
femei şi bărbaţi. Viaţa pe pământ, de asemenea trebuie să fie o pregătire pentru
participarea la plinătatea Împărăţiei Cerurilor. Cum se pregătesc femeile care
pe pământ sunt subordonate bărbaţilor dar în Cer vor fi egale cu ei? Mai corect
ar fi ca fiecare să îşi asume răspunderea propriei sale spiritualităţi.
Biserica celor născuţi din
Dumnezeu este o realitate existentă numai în Cristos, adică îşi
are fundamentul şi existenţa în persoana Lui. Toţi membrii ei sunt legaţi între
ei prin faptul că toţi sunt într-o legătură personală cu El. Acesta este
singurul lucru care îi uneşte pe membrii adevăratei Bisericii a lui Dumnezeu,
relaţia personală cu aceeaşi Persoană. Bărbaţi sau femei, toţi membrii Bisericii
Spirituale Unice sunt egali între ei şi îndeplinesc misiuni complementare unele
altora. Prin aceste misiuni adevăratul Creştinism spiritual înaintează ducând
planurile lui Dumnezeu la bun sfârşit. Dumnezeu nu este Capul lui Cristos ci una
cu Cristos şi tot El este Capul tuturor bărbaţilor şi al femeilor renăscuţi
spiritual dar Cap nu în sensul de conducător sau autoritate impusă ci în sensul
de ghidaj şi lumină spirituală.
„Căci toţi sunteţi fii
ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Isus (Iisus) Cristos.”
[(Galateni 3: 26);
ref. 237 în Biblia Ortodoxă]
Toţi în afară de femei?
„... nu mai este nici
parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Cristos
Isus (Iisus).”
[(Galateni 3: 28);
ref. 238 în Biblia Ortodoxă]
Apostolul Pavel s-a adresat
de multe ori Bisericilor ca unor copii care nu ştiu nimic şi care trebuiau
conduşi la nevoie cu nuiaua. Se presupune că cei care sunt scrişi în cartea
vieţii de la întemeierea lumii au deschiderea şi vor avea maturitatea necesară
pentru a îl înţelege pe Dumnezeu şi aceasta fără să stea cineva cu nuiaua lângă
ei.
“Cât despre dragostea
frăţească, n-aveţi nevoie să vă scriem; căci voi singuri aţi fost învăţaţi de
Dumnezeu să vă iubiţi unii pe alţii...”
[(1 Tesaloniceni 4: 9);
ref. 239 în Biblia
Ortodoxă]
Isus (Iisus) Cristos ne
învaţă toate lucrurile prin Mângâietorul pe care ni l-a trimis. (Ioan 14: 26)
Dacă nu este aşa înseamnă că mântuirea este numai pentru ispravnicii care
trebuie să îi conducă pe ceilalţi cu băţul. Creştinii născuţi din Dumnezeu nu
trebuiesc trataţi ca nişte prunci în Cristos, căci ei sunt conduşi direct de
către Dumnezeu pe calea transformării lor spirituale.
„Dacă vreunuia dintre voi
îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară dela Dumnezeu, care dă tuturor cu mâna
largă şi fără mustrare şi ea îi va fi dată.”
[(Iacov 1: 5);
ref. 240 în Biblia Ortodoxă]
Biserica este Mireasa
spirituală a lui Isus (Iisus) Cristos, pentru care El şi-a dat viaţa pe cruce şi
din ea fac parte femei şi bărbaţi. Cu alte cuvinte, nu poate exista nici o
deosebire între femei şi bărbaţi atâta vreme cât şi unii şi ceilalţi sunt, în
raporturile cu Isus (Iisus) Cristos, pe poziţia mireselor, Mirele este doar Isus
(Iisus). Acest adevăr este deturnat tot de logica Bisericilor instituţionale
care promovează inegalitatea dintre femei şi bărbaţi ca o formă de autoritate
spirituală impusă, prima şi cea mai evidentă formă de discriminare. În multe
Biserici instituţionale femeile nu au dreptul de a predica de la amvon şi
aceasta indiferent cât de pregătite spiritual sunt în acest scop. Trebuie
subliniat că textul în baza căruia se interzice acest lucru, cel din (1 Timotei
2: 9-15) trebuie considerat ca fiind cel mai discutabil şi cel mai
contradictoriu text al N.T. şi că deasemenea el se află într-o totală opoziţie
faţă de învăţătura mântuirii prin credinţă, pe care chiar apostolul Pavel a
formulat-o.
„Şi că nimeni nu este
socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu, prin Lege, este învederat, căci <<cel
neprihănit prin credinţă va trăi.>> Însă Legea nu se întemeiază pe credinţă; ci
ea zice: <<Cine v-a face aceste lucruri v-a trăi prin ele>>.”
[(Galateni 3: 11-12);
ref. 241 în Biblia Ortodoxă]
„Încă puţină, foarte
puţină vreme şi Cel ce vine va veni, şi nu va zăbovi. Şi cel neprihănit va trăi
prin credinţă: dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el.”
[(Evrei 10: 37-38);
ref. 242 în Biblia Ortodoxă]
Creştinismul autentic nu
este puterea bărbaţilor asupra femeilor ci este puterea dragostei asupra
nedreptăţii, a adevărului asupra minciunii.
Despre problema autorităţii
înapoi la cuprins!
Ar fi de asemenea câteva
observaţii de făcut şi despre aserţiunea apostolului Pavel, aceea că stăpânirile
din această lume sunt toate de la Dumnezeu.
“Oricine să fie supus
stăpânirilor celor mai înalte; căci nu este stăpănire care să nu vină de la
Dumnezeu. Şi stăpănirile care sunt, au fost rânduite de Dumnezeu. De aceea, cine
se împotriveşte stăpănirii, se împotriveşte rânduielii puse de Dumnezeu; şi cei
ce se împotrivesc, îşi vor lua osânda.”
[(Romani 13: 1-2);
ref. 243 în Biblia Ortodoxă]
Acest text se găseşte într-o
contradicţie flagrantă cu ceea ce a spus Isus (Iisus) Cristos.
„Acum are loc judecata lumii acesteia, acum stăpânitorul lumii acesteia va fi
aruncat afară.””
[(Ioan 12: 31);
ref. 244 în Biblia Ortodoxă]
„Nu voi
mai vorbi mult cu voi; căci vine stăpănitorul lumii acesteia. El n-are nimic în
Mine.”
[(Ioan 14: 30);
ref. 245 în Biblia Ortodoxă]
„...în ce
priveşte judecata: fiindcă stăpânitorul lumii acesteia este judecat.”
[(Ioan 16: 11);
ref. 246 în Biblia Ortodoxă]
Diavolul l-a suit pe un munte înalt, i-a arătat într-o clipă, toate împărăţiile
pământului, şi I-a zis: <<Ţie îţi voi da toată stăpânirea şi slava acestor
împărăţii; căci mie îmi este dată şi o dau oricui voiesc. Dacă dar, Te vei
închina înaintea mea, toată va fi a Ta.”
[(Luca 4: 5-7);;
ref. 247 în Biblia Ortodoxă
Acelaşi lucru, pe care l-am
afirmat la punctul anterior, se poate exemplifica şi prin această contradicţie
care nu este una aparentă, ci este una reală. Consider că a venit timpul să ne
întoarcem la teologia lui Isus (Iisus) Cristos, pentru că numai astfel se poate
înţelege corect Creştinismul. În ceea ce mă priveşte, toate afirmaţiile pe care
le avansez, în prezenta lucrare, sunt verificate atent, în raport cu
învăţăturile lui Cristos şi nimic din ceea ce nu se găseşte în spiritul acestora
nu a fost acceptat, ci a fost respins şi criticat.
Dumnezeu nu s-a folosit de
Nero, de Diocleţian sau de alţi împăraţi Romani, ca să îi persecute pe Creştini
şi de asemenea nu s-a folosit de Hitler sau Stalin, pe care i-ar fi ajutat să
ajungă la putere, ca să îi pedepsească pe Evrei. Astfel de susţineri le consider
că nu sunt în acord cu Biblia, care ne spune, prin gura lui Isus (Iisus)
Cristos, că autoritatea în lumea aceasta, este bazată pe principii care reflectă
mai degrabă forţele negative. Isus (Iisus) ne-a informat că “Stăpânitorul lumii
acesteia nu este Dumnezeu” căci dacă ar fi, nu ar exista atâta suferinţă pe
pământ. Dacă Satana este stăpânitorul lumii acesteia înseamnă că nu este
probabil ca toţi conducătorii, societăţilor în care trăim, să fie oameni conduşi
de Dumnezeu, poate că o parte sunt, dar nu toţi. După părerea mea, apostolul
Pavel a intenţionat să spună că ordinea socială, în general, este de la
Dumnezeu, în sensul că ordinea este un atribut al Său, dar nu orice tip de
ordine socială, în mod particular este licenţiată de El. Fascismul şi comunismul
nu sunt tipuri de ordine politico-socială, agreate de Dumnezeu. Câteodată
ordinea socială este întreruptă de momente de dezordine socială, cum a fost de
exemplu revoluţia din România din anul 1989, care a realizat o mai mare
deschidere către spiritualitate, a poporului român. Acest tip de dezordine
a fost bine venit din punct de vedere al raportării la Dumnezeu, deci cei care
s-au împotrivit “stăpânirii” comuniste nu s-au împotrivit rânduielii puse de
Dumnezeu. În acest caz, Pavel, nu a reuşit să îşi fructifice bunele intenţii, la
fel cum nu a reuşit nici în ceea ce priveşte statutul femeii în cadrul
Creştinismului. În multe alte cazuri, a avut perfectă dreptate şi anume acolo
unde a clădit pe temelia pusă de Isus (Iisus) şi a dat expresie principiului
fondator al Creştinismului şi anume dragostea spirituală.
Ştim cu toţii că în lumea
noastră se produc multe anomalii, dar şi din cauza modului inprecis în care
apostolul Pavel a expus problema autorităţii, multă lume îl consideră
responsabil pe Dumnezeu, pentru acestea. Problema suferinţei ar rămâne întru
totul ne rezolvată dacă am considera că Dumnezeu conduce lumea noastră, prin
autorităţile sale politice, aşa cum doreşte El şi că El este acela care este de
acord cu toate cataclismele sociale şi naturale. Singura colectivitate umană pe
care o conduce Dumnezeu direct, pe acest pământ, este adevărata Biserică a lui
Dumnezeu şi acest lucru se întâmplă pentru că El dirijează pe fiecare membru al
ei, în parte. Apostolul Petru a avut dreptate când a spus că mulţi interpretează
scrierile lui Pavel spre pieirea lor şi fac aceasta mai ales în problema
autorităţii. Greşesc în legătură cu autoritatea lui Dumnezeu şi imaginea despre
El, în relaţie cu această autoritate, greşesc de asemenea în legătură cu
autoritatea Bisericilor instituţionale şi cu autoritatea bărbaţilor asupra
femeilor.
Din motive pur
academice mă văd obligat să fac o precizare importantă, chiar dacă cititorului
ne avizat din România i se va părea şocantă. Cercetătorii, mai vechi sau mai
noi, care au studiat epistolele apostolui Pavel, au constatat că există
posibilitatea ca nu toate epistolele semnate cu numele lui Pavel să îl aibă pe
acesta ca autor. Această posibilitate mi se pare plauzibilă şi ea ar explica
foarte bine ne concordanţele din viziunea prezentată de Pavel asupra Bisericii
lui Dumnezeu. De fapt, după părerea mea, aceasta ar fi şi singura explicaţie
viabilă a unor contradicţii evidente în ceea ce priveşte teologia apostolului
Pavel, care reiese din atribuirea unor epistole ca aparţinând lui Pavel. Cei mai
mulţi cercetători ai Bibliei consideră că Pavel a dictat epistolele sale unui
secretar, de exemplu Romani 16; 22 ? citează un scrib numit Tertius. Epistolele
lui Pavel sunt cele 14 cărţi ? in N.T. care în mod tradiţional sunt atribuite
apostolului, cu toate că mulţi dispută epistola anonimă către Evrei şi nu o
consideră ca fiind provenită de la el.
Şapte epistole sunt în general clasificate ca aparţinînd, în mod
indiscutabil, lui Pavel şi acestea
reunesc aproape consensul că ele sunt opera personală a apostolului. Acestea
sunt: Romani, 1 şi 2 Corinteni, Galateni, Filipeni, 1 Tesaloniceni şi Filemon. ?
Alte şase epistole care poartă numele lui Pavel nu se bucură de acelaşi consens
academic şi anume: Efeseni, Coloseni, 2 Tesaloniceni, 1 şi 2 Timotei şi Titus.
Primele trei, dintre acestea şase din urmă, care mai sunt numite şi epistolele
‘Deutero-Pauline’ nu deţin consensul dacă ele sunt sau nu epistolele autentice
aparţinînd lui Pavel. Ultimele trei, aşa numitele epistole pastorale, sunt în
mod general privite ca fiind lucrări care poarta, în mod fictiv, semnătura lui
Pavel şi nu îl au pe el ca şi autor. Există două exemple clare de lucrări
pseudonime, atribuite lui Pavel în mod fictiv, adică folosindu-se doar de
pseudonimul Pavel ? şi anume epistola către Laodiceeni şi 3 Corinteni. Încă din
primele secole ale Bisericii au existat dezbateri cu privire la adevăratul autor
al epistolei anonime către Evrei şi cercetătorii moderni ai Bibliei resping
ideia că aceasta l-ar avea ca autor pe Pavel.
Cercetătorii moderni
folosesc un număr de metode de istoriografie şi criticism literar pentru a
stabili dacă un text este atribuit, în mod corect, autorului. Metodele folosite
pentru epistolele lui Pavel sunt: 1) dovada internă. Aceasta constă în ceea ce
autorul ne spune despre el însuşi în epistolă, fie în mod explicit, în sensul că
acesta se identifică în mod clar pe sine, fie implicit prin aceea că furnizează
detalii biografice. Cu toate că sunt şi probleme această probă este importantă.
Spre exemplu, din cauza faptului că autorul epistolei către Evrei niciodată nu
se identifică pe sine cercetători începând cu Origene din Alexandria, în secolul
al treilea, au suspectat că nu Pavel era autorul. 2) dovada externă.
Acest tip de dovadă constă în referinţe,
explicite sau implicite, făcute de aceia care au avut acces în trecut, în
timpurile de început ale Creştinismului, la anumite texte şi aceste texte de
încredere s-au pierdut. Referinţele explicite sunt acelea care menţionează
textele sau epistolele pe nume. Exemple ar fi ‚fragmentele Muratoriane,” sau
conţinutul unui manuscris timpuriu, cum ar fi Papyrus 46.
Referinţele implicite sunt
formate din cotaţii existente în epistolele apostolului Pavel. Acest tip de
cercetare presupune a se stabili că textele respective existau cu certitudine în
momentul în care s-a făcut referire la ele şi nu sunt deci un produs ulterior
vieţii pământeşti a lui Pavel. De exemplu, 2 Tesalonicieni este numită de
Irenaeus la mijlocul secolului al II lea e.n. şi de asemenea de Iustin Martirul
şi Ignaţiu din Antioh. Din acest considerent se poate spune cu siguranţă că
epistola respectivă nu este un produs mai târziu. Prin urmare, lipsa de
referinţe sugerează faptul că unele epistole au fost scrise mai târziu şi nu de
către Pavel. În orice caz acesta poate fi doar un argument complementar datorită
faptului că evidenţa istorică este incompletă. Multe texte vechi sunt pierdute,
afectate de timp, sau au fost revăzute.
O dovadă importantă este ceea
istorică. O descriere independentă a vieţii şi misiunii apostolului Pavel, care
se găseşte în Faptele Apostolilor, este folosită pentru a determina data şi
chiar paternitatea epistolelor atribuite lui Pavel prin plasarea originii lor în
contextul vieţii apostolului. O altă dovadă este ceea care are la bază limbajul
şi stilul. Vocabularul, structura frazelor, folosirea idiomurilor a anumitor
expresii tipice, etc. Toate acestea sunt analizate, din punctul de vedere al
corespondenţei lor, cu alte scrieri cunoscute ale autorului. Un stil asemănător
presupune o paternitate comună în timp ce un vocabular cu totul diferit implică
autori diferiţi. De exemplu, cercetătorul E.J. Goodspeed susţine că vocabularul
folosit în epistola către Efeseni arată o relaţie literară cu epistola 1Clement,
scrisă către sfârşitul primului secol. Cu toate acestea, stilul poate într-o
anumită măsură, să fie diferit, chiar la acelaşi autor, în funcţie de subiectul
epistolei, cei care urmează să o primească, circumstanţele în care a fost
scrisă, maturizarea concepţiei autorului, sau stilul celui care a scris efectiv
epistola, la dictarea lui Pavel. De asemenea, ca o dovadă suplimentară,
consecvenţa şi dezvoltarea doctrinală sunt examinate în corelaţie cu alte
lucrări ale autorului. Teme teologice, cum ar fi escatologia, sau Legea mozaică
pot să apară în lucrări diferite şi ne aşteptăm să fie prezentate într-o
concepţie similară dacă ele aparţin aceluiaşi autor. Învăţăturile
contradictorii, sau fără corespondenţă între ele presupun multiplii autori. De
exemplu, în epistola către Romani Pavel ne spune că neprihănirea se dobândeşte
prin credinţa din inimă şi că prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire.
(Romani 10; 10) În 1Timotei ni se spune că femeia va fi mântuită prin naşterea
de fii, dacă stăruiesc cu smerenie în credinţă, în dragoste şi în sfinţenie.
(1Timotei 2; 15) Este vorba de două teologii cu totul diferite şi care se
contrazic una pe cealaltă. Tot în Romani Pavel ne spune despre Avraam: „De aceea
credinţa aceasta <<i-a fost socotită ca neprihănire>>. Dar nu numai pentru el
este scris că <<i-a fost socotită ca neprihănire>>; ci este scris şi pentru noi,
cărora de asemenea ne va fi socotită, nouă celor ce credem în Cel ce a înviat
din morţi pe Isus (Iisus) Cristos, Domnul nostru, care a fost dat din pricina
fărădeligilor noastre şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi.”
(Romani 4; 22-25) Dacă nouă credinţa ne este saocotită ca neprihănire, de ce
femeile sunt mântuite prin naşterea de fii, adică prin fapte şi nu doar prin
credinţă? Este vorba despre două teologii diferite şi despre doi autori
diferiţi. Cine dintre cei doi autori are dreptate şi în cosecinţă cine dintre ei
greşeşte? Eu, mă bazez pe teologia lui Pavel, în acest caz, care a fost
exprimată într-o epistolă care este socotită ca aparţinând fără îndoială lui,
adică epistola către Romani, şi resping categoric teologia cuprinsă în epistola
1Timotei, pe care o caracterizez ca fiind contrară spiritului Creştinismului.
Este o absurditate să ceri femeilor să controleze genul copiilor pe care îi
naşte, adică să nască băieţi, pentru a fi mântuită şi orice femeie este mântuită
prin mărturisirea credinţei, pe care o are în inimă şi care o face neprihănită.
Care sunt epistolele care
se consideră ca aprţinînd, fără îndoială, lui Pavel? Caracteristica ‚fără
îndoială’ reprezintă consensul experţilor că apostolul Pavel este autorul acelei
epistole. În 1840 cercetătorul german Ferdinand Christian Bauer a acceptat numai
patru dintre epistole şi anume: Romani, 1 şi 2 Corinteni şi Galateni. Hilgenfeld
în 1875 şi H.J. Holtzmann în 1885 au acceptat şapte epistole, ca aparţinînd lui
Pavel şi anume prin adăugarea la cele patru, acceptate mai înainte, a încă trei
epistole: Filimon, 1Tesaloniceni şi Filipeni. Toate aceste epistole împărtăşesc
teme comune, acelaşi vocabular şi stil literar. În ele se vede o consecvenţă a
doctrinelor care privesc Legea mozaică, pe Isus (Iisus), credinţa etc. De
asemenea, toate aceste epistole se potrivesc cu cronologia călătoriilor lui
Pavel, descrise în Faptele Apostolilor.
Pe de altă parte,
eu am folosit epistolele respective şi pentru a extrage argumente care să
susţină afirmaţiile din această lucrare. Constatarea că nu ar aparţine lui Pavel
ar explica discordanţa între afirmaţia lui Pavel că în Cristos numai există
deosebirea dintre femei şi bărbaţi şi aceea că femeile trebuie să fie
subordonate bărbaţilor lor. (Galateni 3; 28) S-ar explica de asemenea şi
contradicţia evidentă din doctrina lui Pavel între salvarea care se dobândeşte
prin credinţa din inimă a bărbaţilor şi mântuirea care vine prin fapte pentru
femei. (1Timotei 2; 15) Neprihănirea care ni se atribuie, prin credinţa în
Cristos, nu se atribuie numai la bărbaţi şi la femei nu. Nu se face nici o
deosebire în Cristos, diferenţele între bărbaţi şi femei nu contează şi
aceasta o spune chiar Pavel. (Galateni 3; 28) Apostolul Pavel a dorit să spună
că mecanismul mântuirii noastre nu ţine cont de naţionalitatea sau genul
persoanelor.
Chiar dacă epistola către
Efeseni nu ar aparţine apostolului Pavel totuşi afirmaţia că există un singur
trup, deci o singură Biserică, este oricum indiscutabilă, în baza unităţii între
Creştini, prescrisă de Isus (Iisus). Pe de altă parte, atât în Romani, cât şi în
cartea Apocalipsa lui Ioan avem texte clare în care ni se spune că cei mântuiţi
sunt cunoscuţi de Dumnezeu, încă mai dinainte, adică înainte ca aceştia să
se nască pe pământ. (Romani 8; 28) În consecinţă, problema discernământului
celor care sunt botezaţi, sau se botează în apă, s-a tranşat încă dinainte ca
aceştia să se nască, din punct de vedere biologic. De asemenea, dacă admitem că
există un singur trup, un singur Duh, o singură nădejde a chemării creştine, un
singur Domn şi o singură credinţă, adevăruri de ne contestat, atunci în mod
necesar trebuie să recunoaştem şi faptul că există un singur botez (s.n. în
apă). Desigur că există un botez în apă şi unul cu Duhul Sfânt, dar autorul
epistolei către Efeseni, în capitolol 4, al acestei epistole, se referă la
unicitatea botezului în apă nu la existenţa celor două boteze menţionate,
, în sensul că împreună sunt două boteze şi nu unul. De altfel există şi un
singur botez cu Duhul Sfânt, deci există un singur botez în apă şi un singur
botez cu Duhul Sfânt şi epistola către Efeseni aceasta vrea să ne transmită. Cu
alte cuvinte, sunt două boteze, dar câte unu din fiecare categorie, adică
acestea, nici botezul în apă, nici botezul cu Duhul Sfânt nu sunt repetabile.
În orice caz, teologia unităţii desprinsă din învăţătura pe care Isus (Iisus) a
dat-o personal, este mult mai coerentă, decât teologia ierarhiei, desprinsă din
epistolele a căror provenienţă este discutabilă şi care sunt atribuite
apostolului Pavel. Din acest motiv, în ceea ce mă priveşte, eu mă declar adept,
al teologiei unităţii şi resping teologia ierarhiei, care nu oferă nici un fel
de garanţii de autenticitate şi care se opune învăţăturii lui Isus (Iisus).
Articole
privitoare la locul şi rolul femeilor în Creştinism
Dublu standard
înapoi la cuprins!
Gabriel Baicu
„Femeile să tacă în adunări, căci
lor nu le este îngăduit să ia cuvântul în ele, ci să fie supuse, cum zice şi
Legea. Dacă voiesc să capete învăţătură asupra unui lucru, să întrebe pe
bărbaţii lor acasă; căci este ruşine pentru o femeie să vorbească în Biserică.”
(1 Corinteni 14; 34-35)
Pavel prezintă un dublu standard.
După ce se luptă, în mai toate epistolele sale, cu Legea, afirmând că nu prin
Lege suntem mântuiţi, ci prin credinţă, atunci când este vorba despre femei, se
răzgândeşte şi orice argument este bun, pentru a reduce femeile la tăcere, chiar
şi acela care este dedus din Lege. Cum adică? Bărbaţii când se duc la adunările
creştine şi ascultă predici le înţeleg şi femeile, "mai slabe" nu le înţeleg? Nu
sunt destule femei evangheliste, care înţeleg magistral pe Dumnezeu? Oare
femeile nu au Biblii, pentru a citi din ele sau şi mai important nu au ele Duhul
Sfânt, care le învaţă toate lucrurile. Nu este Duhul Sfânt care ne învaţă totul
despre Dumnezeu? Nu sunt femei care înţeleg tot atât de bine ca şi bărbaţii
credinţa creştină? Ce se întâmplă cu văduvele, care nu au pe cine întreba acasă?
Pavel vorbea unor femei, care în majoritatea lor, acum 2000 de ani erau
analfabete. Chiar şi aşa nu avea dreptate. Dacă femeile pot prorocii şi pot
înţelege ceea ce prorocesc, atunci pot înţelege toate lucrurile. Da femeile
trebuie să fie supuse bărbaţilor, dar bărbaţii trebuie să fie supuşi femeilor,
atunci când ele au dreptate. Oare femeile nu au niciodată dreptate? Oare ideea
este că, indiferent dacă femeile au dreptate sau nu, într-un anumit caz, ele
totuşi trebuie să asculte de bărbat? Oare noi nu credem într-un Dumnezeu al
dreptăţii, noi credem într-un Dumnezeu care impune ce vrea El? Eu nu cred că un
Dumnezeu voluntarist sau capricios mai poate fi, în acelaşi timp şi drept. Eu
cred într-un Dumnezeu drept, care nu se uită la faţa sau la genul omului, ci la
dreptate.
Vă invit să vedeţi:
http://www.youtube.com/watch?v=LyPxtNn90bs
Spiritele nu au
gen
înapoi la cuprins!
Gabriel Baicu
Dumnezeu
nu dă 'slujbe' diferite în adunările creştine, unele pentru bărbaţi şi altele
pentru femei, ci oamenii care le organizează, repartizează funcţiunile, în acest
mod. Dumnezeu dă Duhul Sfânt la oameni, fără deosebire de gen. După părerea mea,
nu se poate demonstra că lucrurile stau altfel şi că darurile Duhului Sfânt sunt
distribuite ţinând cont de genul persoanei. Unde scrie acest lucru? A se vedea 1
Corinteni cap. 12. Funcţiunile în Biserici corespund întocmai cu darurile
Duhului Sfânt. Ce face un bărbat este diferit de cea ce face o femeie, chiar şi
biologic vorbind, de exemplu, bărbaţii nu nasc copii, doar sunt parte la
conceperea lor. În Împărăţia lui Dumnezeu, care este deja înăuntru nostru "nu se
vor mai căsătorii," a spus Isus (Iisus), adică nu mai există deosebire de gen.
(Matei 22; 30) Spiritele noastre nu au gen şi chiar dacă mai avem încă
impulsuri biologice ele sunt conduse de firea noastră duhovnicească. (Galateni
5; 16) Chiar dacă încă nu suntem după învierea noastră, ci încă în viaţa
aceasta, Împărăţia lui Dumnezeu este deja înăuntru nostru atunci când suntem "în
Cristos." (Luca 17; 21) În faţa lui Dumnezeu noi suntem suflete şi sufletele nu
au gen, nu sunt marcate prin deosebiri biologice deoarece ele sunt entităţi
spirituale. Deci atunci când suntem cu adevărat în lumea spirituală, cum spune
Pavel, "în Cristos," partea spirituală din noi este mai importantă decât cea
biologică. Nu mai trăim conduşi de firea noastră pământească, care este diferită
la bărbaţi şi la femei, ci trăim conduşi de Duhul lui Dumnezeu, adică de firea,
de natura duhovnicească, atât bărbaţii, cât şi femeile.
Vă invit să vedeţi:
http://www.youtube.com/watch?v=LyPxtNn90bs
Despre
locul şi rolul femeilor creştine
înapoi la cuprins!
Gabriel Baicucu
„Totuşi ea va fi mântuită prin
naşterea de fii, dacă stăruiesc cu smerenie în credinţă, în dragoste şi în
sfinţenie.” (1 Timotei 2; 15)
Întrebarea legitimă care se pune
este următoarea: Pot femeile să fie mântuite chiar dacă nu nasc fi? De exemplu,
în cazul femeilor care nu se căsătoresc şi deci nu nasc copii, al acelora care
sunt căsătorite, dar nasc numai fete, sau nasc un singur fiu, deci nu fii la
plural, ci un fiu, în cazul femeilor, care deşi sunt căsătorite nu pot să nască
din motive medicale etc., pot femeile să fie mântuite? Dacă răspunsul este
afirmativ, atunci care este principiul pe baza căruia aceste din urmă cazuri pot
să fie mântuite?
Eu consider că femeile, ale căror
cazuri speciale le-am enumerat, pot să fie mântuite, pe baza principiului expus
de apostolul Pavel că mântuirea se dobândeşte prin credinţa din inimi şi prin
mărturisirea acestei credinţe. (Romani 10; 10) Principiul de baza deci,
principiul ultim, pentru mântuirea femeilor, nu este acela al naşterii de mai
mulţi copii de parte masculină, ci credinţa lor în Dumnezeu, căci dacă
principiul ultim ar fi condiţia de a naşte fii, atunci toate femeile aflate în
cazuri speciale, cazuri enumerate mai sus, nu ar putea să fie mântuite, deoarece
nu ar exista un principiu biblic, care să le dea speranţă că pot să fie
mântuite. În lipsa unui principiu biblic pe care să se bazeze, femeile care nu
nasc fii nu ar avea nici o nădejde, deci nici o bază în lupta lor spirituală.
Textul biblic, enumerat mai sus
contravine învăţăturilor lui Isus (Iisus) şi chiar al altor învăţături ale lui
Pavel şi este un adaus târziu, în textele N.T. Un asemenea text pune femeile în
aceeaşi postură cu nişte ‚cadâne,’ din haremurile sultanilor Otomani, care aveau
valoare în faţa sultanului şi a curţii acestuia numai dacă năşteau băieţi, iar
dacă nu năşteau băieţi, nici nu existau ca fiinţe umane respectabile, pentru ei.
În textul mai sus citat, situaţia este chiar mai rea decât în haremul
sultanilor, căci acolo era ceva dacă o femeie năştea şi un singur băiat, pe
când, în textul biblic citat mai sus, se sugerează că femeile ar trebui să nască
mai mulţi copii de parte bărbătească. Ce fel de religie este aceasta? În orice
caz ea nu corespunde cu învăţăturile lui Isus (Iisus).
Testul care arată dacă
susţinerile mele sunt corecte sau nu este răspunsul la cele două
întrebări: „Pot femeile să fie mântuite chiar dacă nu nasc fii?” şi „Dacă da, pe
ce bază sau criteriu biblic se poate afirma aceasta?”
Vă invit să vedeţi:
http://www.youtube.com/watch?v=LyPxtNn90bs
Argumente
şi tradiţie
înapoi la cuprins!
Gabriel Baicu
În
toată lumea aceasta numai Româncele şi Rusoaicele poartă batic şi stau deoparte
în Biserici şi rezultatele se văd, adică mult formalism şi puţină
spiritualitate. Oare toată femeile din lume sunt „rătăcite” şi numai Româncele
şi Rusoaicele practică corect Creştinismul? Ce argumente biblice stau la
baza comportamentului celorlalte femei creştine, din toată lumea? Există
argumente foarte solide pentru care femeile din Vest, nu poartă batic şi predică
de la amvon. De ce nu vrem să le cunoaştem? Pe ce bază biblică unele femei nu
poartă batic? Pavel spune ca femeile să aibă capul acoperit. "Dimpotrivă, orice
femeie, care se roagă sau proroceşte cu capul dezvelit, îşi necinsteşte capul
ei, pentru că este ca una care ar fi rasă." (1 Corinteni 5) Este oare necesar ca
femeile care nu poartă batic să se simtă vinovate pentru acest lucru? Problema
este că, din punct de vedere al Bibliei, argumentul cu inconfortul personal nu
este de ajuns, deoarece N.T. ne învaţă să suferim orice inconvenient, pentru
credinţa noastră. Dacă Isus (Iisus) a suportat moartea pe cruce, pentru noi, noi
nu putem să suferim pentru El nici măcar un batic pe cap, dacă aceasta este cu
adevărat necesar pentru practica credinţei noastre? În realitate, aceasta nu
este necesar. Există alte argumente şi anume cele biblice, care dau dreptul
femeilor să nu poarte batic, altele decât incomfortul personal. De ce nu vrem să
le cunoaştem? Acestea sunt de folos. Ne ajută să înţelegem mai bine scrierile
N.T. Ar trebui să fim consecvenţi, în tot ceea ce facem, inclusiv sau mai ales
în credinţa noastră, care este lucrul cel mai de preţ. Găseşte argumentele pe
video:
http://www.youtube.com/watch?v=iICdJv-J-E0
"Hrană tare”
şi „lapte” în Creştinism
înapoi la cuprins!
Gabriel Baicu
Bisericile instituţionale sunt obligate să servească mai mult
‚lapte,’ decât hrană tare, deoarece în mijlocul lor sunt mulţi
Creştini „lumeşti,” care înţeleg numai de ordine şi disciplină, de
autoritatea impusă asupra lor, decât de glasul lui Dumnezeu, care
vorbeşte în propria conştiinţă, a celui născut din nou. În N.T.
există şi hrană tare şi doresc să v-o prezint, deoarece eu mă
adresez mai ales celor Aleşi şi ei mă vor înţelege. Eu nu sunt legat
de lanţurile instituţionale bisericeşti, sunt liber, dau socoteală
doar lui Isus (Iisus) despre ceea ce cred. Aş dori ca şi voi să fiţi
liberi şi lucrul acesta este posibil prin cunoaşterea adevărului.
Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi. (Ioan 8; 32)
Iată care este hrana tare pe care Pavel nu putea să o dea celor
credincioşi, din vremea sa:
Isus (Iisus) s-a rugat Tatălui pentru unitate şi toate rugăciunile
Lui au fost ascultate. Există unitate, dar una spirituală, în Duhul
Sfânt şi nu una instituţională.
Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, şi Eu vin la Tine.
Sfinte Tată, păzeşte, în Numele Tău, pe aceia pe care Mi i-ai dat,
pentru ca ei să fie una, cum suntem şi Noi.
Ioan
13.1;
Ioan
16.28;
1Pet 1.5;
Ioan
17.21;
Ioan
10.30;
12
Când eram cu ei în lume, îi păzeam Eu, în Numele Tău. Eu am păzit pe
aceia pe care Mi i-ai dat; şi nici unul din ei n-a pierit, afară de
fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura.
Ioan
6.39;
Ioan
10.28;
Evr 2.13;
Ioan
18.9;
1Ioan
2.19;
Ioan
6.70;
Ioan
13.18;
Ps 109.8;
Fapt
1.20;
13
Dar acum, Eu vin la Tine; şi spun aceste lucruri, pe când sunt încă
în lume, pentru ca să aibă în ei bucuria Mea deplină.
14
Le-am dat Cuvântul Tău; şi lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din
lume, după cum Eu nu sunt din lume.
Ioan
17.8;
Ioan
15.18-19;
1Ioan
3.13;
Ioan
8.23;
Ioan
17.16;
15
Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău.
Mat 6.13;
Gal 1.4;
2Tes 3.3;
1Ioan
5.18;
16
Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume.
Ioan
17.14;
17
Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul.
Ioan
15.3;
Fapt
15.9;
Efes
5.26;
1Pet
1.22;
2Sam
7.28;
Ps
119.142-151;
18
Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, aşa i-am trimis şi Eu pe ei în
lume.
Ioan
20.21;
19
Şi Eu însumi Mă sfinţesc pentru ei, ca şi ei să fie sfinţiţi prin
adevăr.
1Cor
1.2-30;
1Tes 4.7;
Evr
10.10;
20
Şi Mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine
prin cuvântul lor.
21
Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în
Tine; ca şi ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu
M-ai trimis.
Ioan
10.16;
Ioan
17.11;
Ioan
17.22-23;
Rom 12.5;
Gal 3.28;
Ioan
10.38;
Ioan
14.11;
22
Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una,
cum şi Noi suntem una –
Ioan
14.20;
1Ioan
1.3;
1Ioan
3.24;
23
Eu în ei, şi Tu în Mine – pentru ca ei să fie în chip desăvârşit
una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit cum
M-ai iubit pe Mine. (Ioan 17; 11-23)
Isus (Iisus) nu vorbeşte de ierarhie, ci de unitate perfectă. Unde
este ierarhie acolo nu există unitate perfectă. Această unitate
există „în Cristos,” acolo unde suntem legaţi unii de alţii, prin
legătura Duhului Sfânt. Modelul nostru de unitate este chiar
unitatea din interiorul Trinităţii, adică o unitate perfectă, fără
mic şi mare, fără mai puternic şi mai slab, fără nici o ierarhie.
Isus (Iisus) şi Tatăl sunt una. Isus (Iisus) doreşte ca noi să fim
una, aşa cum Tatăl şi Fiul sunt una. Această unitate spirituală
perfectă, între aceia care sunt locuiţi de Duhul Sfânt este dovada
că Isus (Iisus) este Dumnezeu şi că El ne iubeşte pe noi la fel cum
îl iubeşte pe Isus (Iisus).
1
Vă sfătuiesc, dar, eu, cel întemniţat
pentru Domnul, să vă purtaţi într-un chip vrednic de chemarea pe
care aţi primit-o,
Efes 3.1;
Filip 1.27;
Col 1.10;
2
cu toată smerenia şi blândeţea, cu
îndelungă răbdare; îngăduiţi-vă unii pe alţii în dragoste
Fapt 20.19;
Gal 5.22-23;
Col 3.12-13;
3
şi căutaţi să păstraţi unirea Duhului,
prin legătura păcii.
Col 3.14;
4
Este un singur trup, un singur Duh,
după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării
voastre.
Rom 12.5;
1Cor 12.12-13;
Efes 2.16;
1Cor 12.4-11;
Efes 1.18;
5
Este un singur Domn, o singură
credinţă, un singur botez.
1Cor 1.13;
1Cor 8.6;
1Cor 12.5;
2Cor 11.4;
Efes 4.13;
Jud 3;
Gal 3.27-28;
Evr 6.6;
6
Este un singur Dumnezeu şi Tată al
tuturor, care este mai presus de toţi, care lucrează prin toţi şi
care este în toţi. (Efeseni 4; 1-6)
Toate rugăciunile lui Isus (Iisus) au fost ascultate şi deci şi
aceea a unităţii.
42
Ştiam că totdeauna Mă asculţi; dar vorbesc astfel
pentru norodul care stă împrejur, ca să creadă că Tu M-ai trimis.”
Ioan 12.30;
Când este vorba despre relaţia dintre femeie şi bărbat ei trebuie să
fie într-o astfel de unitate, atunci când sunt „în Cristos.”
26
Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu,
prin credinţa în Hristos Isus (Iisus).
Ioan 1.12;
Rom 8.14-16;
Gal 4.5;
1Ioan 3.1-2;
27
Toţi care aţi fost botezaţi pentru
Hristos v-aţi îmbrăcat cu Hristos.
Rom 6.3;
Rom 13.14;
28
Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu
mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească,
nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus
(Iisus).
Rom 10.12;
1Cor 12.13;
Gal 5.6;
Col 3.11;
Ioan 10.16;
Ioan 17.20-21;
Efes 2.14-16;
Efes 4.4-15;
29
Şi, dacă sunteţi ai lui Hristos,
sunteţi „sămânţa” lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă.
Gen 21.10-12;
Rom 9.7;
Evr 11.18;
Rom 8.17;
Gal 4.7-28;
Efes 3.6; (Galateni 3; 26-29)
În momentul în care ne-am botezat pentru Hristos ne-am îmbrăcat cu
El, deci toţi avem acea valoare de fii, căci noi suntem îmbrăcaţi cu
Hristos, deci El ne ‚acoperă,” cu El însuşi, cu persoana Lui şi
toţi, atât bărbaţii cât şi femeile suntem priviţi de Dumnezeu aşa
cum este privit şi Isus (Iisus). Din cauza lui Isus (Iisus), a
îmbrăcării cu El, nu mai suntem bărbaţi şi femeii, evident din punct
de vedere spiritual şi nu biologic, toţi suntem una în El.
Cât priveşte pe Creştinii lumeşti, aceştia recunosc numai
autoritatea impusă, căci conştiinţa lor Creştină încă nu
funcţionează corect, dar nici nu este ajutată să funcţioneze, dacă
ei sunt hrăniţi numai cu ‚lapte,’ de către instituţiile bisericeşti.
1
Cât
despre mine, fraţilor, nu v-am putut vorbi ca unor oameni
duhovniceşti, ci a trebuit să vă vorbesc ca unor oameni lumeşti, ca
unor prunci în Hristos.
1Cor 2.15;
1Cor 2.14;
Evr 5.13;
2
V-am hrănit cu lapte, nu cu bucate
tari, căci nu le puteaţi suferi; şi nici acum chiar nu le puteţi
suferi,
Evr 5.12-13;
1Pet 2.2;
Ioan 16.12;
3
pentru că tot lumeşti sunteţi. În
adevăr, când între voi sunt zavistii, certuri şi dezbinări, nu
sunteţi voi lumeşti şi nu trăiţi voi în felul celorlalţi oameni?
1Cor 1.11;
1Cor 11.18;
Gal 5.20-21;
Iac 3.16;
4
Când unul zice: „Eu sunt al lui
Pavel!”, şi altul: „Eu sunt al lui Apolo”: nu sunteţi voi oameni de
lume? (1 Corinteni 3; 1-3)
Dovada că unii Creştini erau lumeşti
erau dezbinările dintre ei, de aceea ei aveau nevoie de o autoritate
ca şi cea lumească, care să îi ţină împreună. Iată deci că unitatea
spirituală este dovada unui Creştinism corect, recomandat de Isus
(Iisus) şi dezbinările sunt dovada unui Creştinism în stare
incipientă.
Pe Creştinii lumeşti Pavel i-a
organizat în adunări, care nu erau bazate pe principiile Împărăţiei
lui Dumnezeu, ci pe reguli omeneşti de disciplină şi ierarhie.
Aceste reguli erau asemănătoare cu cele ale lumii, cu un conducător,
episcop, care „să ţină adunările în frâu” pentru ca cei credincioşi
să nu se ‚sfâşie,’ între ei, aşa cum fac mulţi Creştini astăzi.
Cât priveşte relaţia dintre bărbat şi femeie, Pavel a trebuit să
intervină din pricina unor jupâniţe care încercau să preia
conducerea adunărilor din Corint. Repet, era vorba de Creştini
lumeşti, oameni care nu înţelegeau bine despre ce este vorba şi
bănuiau că astfel de adunări pot fi un prilej de câştig personal.
Din păcate intervenţia lui a fost cam milităroasă şi a făcut mai
mult rău decât bine. În ceea ce privea femeile Pavel a rămas un
Evreu convins şi a preluat aceeaşi atitudine ca şi Evreii, cu toate
că, oferind harul lui Dumnezeu ne condiţionat tuturor oamenilor,
Isus (Iisus) a modificat radical atitudinea faţă de femei. Pavel
precizează că în privinţa locului şi rolului femeilor în Creştinism,
cea ce spunea el era de la el şi nu de la Isus (Iisus).
12
Celorlalţi le zic eu, nu Domnul: dacă un frate are o nevastă
necredincioasă, şi ea voieşte să trăiască înainte cu el, să nu se
despartă de ea. (1 Corinteni 7; 12)
25
Cât despre fecioare, n-am o poruncă din partea Domnului. Le dau însă
un sfat, ca unul care am căpătat de la Domnul harul să fiu vrednic
de crezare.
1Cor
7.6-40;
2Cor
8.8-10;
1Tim
1.16;
1Cor 4.2;
1Tim
1.12; (1 Corinteni 7; 25)
12
Femeii nu-i dau voie să înveţe pe alţii, nici să se ridice mai
presus de bărbat, ci să stea în tăcere.
1Cor
14.34;
Efes
5.24;
(1 Timotei 2; 12)
După cum se vede, în privinţa femeilor; Pavel nu vorbea de la Isus
(Iisus), ci de la el, aşa cum credea el că este mai bine, pentru
vremurile respective şi pentru oamenii la care el se adresa. Este
interesant de stabilit de ce Pavel a avut o atitudine atât de
retrogradă faţă de femei, cu toate că Isus (Iisus) nu i-a cerut
acest lucru. Pavel era burlac, spre deosebire de ceilalţi apostoli
şi relaţia sa cu femeile era rece, probabil că el vedea în femei un
adevărat pericol pentru mântuirea bărbaţilor şi de asemenea este
probabil că nici nu le înţelegea. În această privinţă Pavel a rămas
mai Evreu decât Evreii.
1
Cu privire la lucrurile despre care mi-aţi scris, eu cred că este
bine ca omul să nu se atingă de femeie.
1Cor
7.8-26;
2
Totuşi, din pricina curviei, fiecare bărbat să-şi aibă nevasta lui
şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul ei.
3
Bărbatul să-şi împlinească faţă de nevastă datoria de soţ; şi tot
aşa să facă şi nevasta faţă de bărbat.
Ex 21.10;
1Pet 3.7;
4
Nevasta nu este stăpână pe trupul ei, ci bărbatul. Tot astfel, nici
bărbatul nu este stăpân peste trupul lui, ci nevasta.
5
Să nu vă lipsiţi unul pe altul de datoria de soţi, decât doar prin
bună învoială, pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi
cu rugăciunea; apoi să vă împreunaţi iarăşi, ca să nu vă ispitească
Satana, din pricina ne stăpânirii voastre.
Ioel
2.16;
Zah 7.3;
Ex 19.15;
1Sam
21.4-5;
1Tes 3.5;
6
Lucrul acesta îl spun ca o îngăduinţă; nu fac din el o poruncă.
1Cor
7.12-25;
2Cor 8.8;
2Cor
11.17;
7
Eu aş vrea ca toţi oamenii să fie ca mine; dar fiecare are de la
Dumnezeu darul lui: unul într-un fel, altul într-altul.
Fapt
26.29;
1Cor 9.5;
Mat
19.12;
1Cor
12.11;
8
Celor ne însuraţi şi văduvelor le spun că este bine pentru ei să
rămână ca mine.
1Cor
7.1-26;
(1 Corinteni 7; 1-8)
5
N-avem dreptul să ducem cu noi o soră, care să fie nevasta noastră,
cum fac ceilalţi apostoli şi fraţii Domnului şi Chifa?
Mat 13.55
;
Marc 6.3;
Luc 6.15;
Gal 1.19;
Mat 8.14;
6
Ori numai eu şi Barnaba n-avem dreptul să nu lucrăm?
2Tes
3.8-9;
(1 Corinteni 9; 5-6)
Cu toate că el nu era căsătorit le dădea totuşi sfaturi celor
căsătoriţi şi aceasta mi se pare o anomalie. În orice caz, pentru
cei care spun că există deosebiri biologice între bărbaţi şi femei
şi din acest motiv există şi inegalităţi între ei le reamintesc că
Pavel spunea că bărbatul nu este stăpân pe trupul lui, ci femeia.
Deci ideea bărbatului care domină, din punct de vedere biologic,
femeia nu se aplică. În concluzie eu mă adresez Creştinilor care
sunt născuţi din nou şi între care nu mai există ierarhie, ci
unitate perfectă, în dragoste, aşa cum a cerut Isus (Iisus).
34
Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit
Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii.
Lev
19.18;
Ioan
15.12-17;
Efes 5.2;
1Tes 4.9;
Iac 2.8;
1Pet
1.22;
1Ioan
2.7-8;
1Ioan
3.11-23;
1Ioan
4.21;
35
Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi
avea dragoste unii pentru alţii.”
1Ioan
2.5;
1Ioan
4.20;
Această poruncă este şi pentru bărbaţi şi pentru femei, în egală
măsură şi Isus (Iisus) nu a făcut nici o deosebire între ei. Această
poruncă este semnul Creştinismului şi nu doar bărbaţii trebuie să
iubească cum a iubit Hristos Biserica, dar şi femeile trebuie să
iubească, cum a iubit Hristos Biserica, adică cu lepădare de sine şi
până la moarte.
http://www.youtube.com/watch?v=nQ1UnKJiVlo
Ordinea
creaţiei
înapoi la cuprins!
Gabriel Baicu
Întrucât s-a adus ca şi un contra argument la un articol al meu
ideea că superioritatea bărbatului asupra femeii se bazează pe
ordinea creaţiei, mă simt dator să răspund la aceasta. Se pare că în
cartea Geneza a Bibliei scrie că mai întâi a fost creat bărbatul şi
după aceea femeia şi din acest motiv bărbatul ar avea întâietate,
faţă de femeie.
21
Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om, şi omul a
adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis
carnea la locul ei.
Gen 15.12;
1Sam 26.12;
22
Din coasta pe care o luase din om,
Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om.
Prov 18.22;
Evr 13.4;
23
Şi omul a zis: „Iată în sfârşit
aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va
numi „femeie”, pentru că a fost luată din om.”
Gen 29.14;
Jud 9.2;
2Sam 5.1;
2Sam 19.13;
Efes 5.30;
1Cor 11.8;
24
De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi
pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa şi se vor face un singur
trup.
Gen 31.15;
Ps 45.10;
Mat 19.5;
Marc 10.7;
1Cor 6.16;
Efes 5.31;
Epistola 1 Timotei, atribuită lui Pavel foloseşte această relatare
pentru a stabili o relaţie ierarhică între bărbat şi femeie, mai
întâi bărbatul şi apoi femeia.
11
Femeia să înveţe în tăcere, cu toată
supunerea.
12
Femeii nu-i dau voie să înveţe pe
alţii, nici să se ridice mai presus de bărbat, ci să stea în tăcere.
1Cor 14.34;
Efes 5.24;
13
Căci întâi a fost întocmit Adam, şi
apoi Eva.
Gen 1.27;
Gen 2.18-22;
1Cor 11.8-9;
14
Şi nu Adam a fost amăgit; ci
femeia, fiind amăgită, s-a făcut vinovată de călcarea poruncii.
Gen 3.6;
2Cor 11.3;
15
Totuşi ea va fi mântuită prin naşterea
de fii, dacă stăruie cu smerenie în credinţă, în dragoste şi în
sfinţenie. ( 1 Timotei 2; 11-15)
Cu toate acestea interpretarea dată în 1 Timotei, temei din Ganeza,
nu este una corectă, din mai multe motive. Chiar dacă bărbatul a
fost întocmit primul, totuşi după ce acesta se căsătoreşte devine un
singur trup cu femeia, o unitate şi nu două fiinţe sau două trupuri
în relaţie ierarhică, adică bărbatul în trup nu este mai presus
decât femeia în trup. „De aceea
va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa
şi se vor face un singur trup.” (Geneza 2; 24) Pe de altă
parte, într-un alt text din Geneza, ni se relatează că bărbatul şi
femeia au fost făcuţi împreună şi au oglindit împreună chipul şi
asemănarea lui Dumnezeu.
26
„Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om
după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească
peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot
pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.”
Gen 5.1;
Gen 9.6;
Ps 100.3;
Ecl 7.29;
Fapt 17.26-29;
1Cor 11.7;
Efes 4.24;
Col 3.10;
Iac 3.9;
Gen 9.2;
Ps 8.6;
27
Dumnezeu a făcut pe om după chipul
Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte
femeiască i-a făcut.
1Cor 11.7;
Gen 5.2;
Mal 2.15;
Mat 19.4;
Marc 10.6;
28
Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu
le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l;
şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste
orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.” (Geneza 1; 26-28)
Prin urmare, în acest text, cel de mai sus, nu ni se spune că „om”
este doar bărbatul, ci că împreună, în acelaşi timp, „om” este şi
bărbatul şi femeia. Nu ni se spune că femeia ar avea un statut
specific, adică este doar luată din om şi de aceea ar fi secundară
lui. În textul din Geneza 1; 26-28, ni se spune că Dumnezeu a făcut
împreună pe bărbat şi pe femeie şi că împreună ei constituie ceea ce
noi numim „om” şi că amândoi, deci atât bărbatul cât şi femeia, în
egală măsură, au reflectat chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. În
Geneza cap. 2 se stabileşte altă ordine decât în cap. 1, adică întâi
a fost făcut bărbatul şi după aceea femeia, dar aceasta nu înseamnă
nicidecum o ordine de importanţă sau de prioritate, atâta vreme cât,
după căsătorie cei doi devin un singur trup şi nu două. „Domnul
Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări
suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.”
(Geneza 2; 7) şi „Şi omul a
zis: „Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne
din carnea mea! Ea se va numi „femeie”, pentru că a fost luată din
om.” (Geneza 2; 23)
Consider că în epistola 1 Timotei, atribuită lui Pavel, dar în
realitate scrisă de un colaborator al său, sub pseudonim, aşa cum au
stabilit şi cei mai importanţi cercetători ai N.T., interpretarea
textului din Geneza în care se aruncă toată vina căderii în păcat
asupra femeii, ca şi cum bărbatul nu ar fi avut nici o vină, este
tendenţioasă şi eronată. De ce? Deoarece în realitate Dumnezeu i-a
considerat vinovaţi pe amândoi, în egală măsură şi nu a primit scuza
ispitirii, nici pentru bărbat şi nici pentru femeie. Femeia s-a
scuzat că şarpele a ispitit-o şi bărbatul s-a scuzat că a fost
ispitit de femeie. Cu toate acestea Dumnezeu i-a pedepsit pe toţi
trei, în egală măsură, chiar dacă cu pedepse diferite. Chiar dacă
pedepsele femeii şi ale bărbatului nu au fost aceleaşi, aceasta nu
înseamnă că femeia a fost pedepsită mai aspru decât bărbatul. Nu se
poate spune că femeia a fost mai vinovată decât bărbatul deoarece
bărbatul a primit porunca lui Dumnezeu de a nu mânca din pomul oprit
şi de asemenea tot el a fost acela care nu a ascultat de porunca
dată lui personal de către Dumnezeu, ci a ascultat mai mult de
femeie decât de Dumnezeu. A găsi femeia ca fiind singura
responsabilă sau cea mai vinovată de neascultarea faţă de Dumnezeu
este o mare nedreptate, care din păcate se face şi astăzi femeilor,
deoarece au fost reduse la tăcere, în adunările creştine. De altfel
şarpele a fost şi el pedepsit.
15
Domnul Dumnezeu a luat pe om
şi l-a aşezat în grădina Edenului, ca s-o lucreze şi s-o păzească.
Gen 2.8;
16
Domnul Dumnezeu a dat omului
porunca aceasta: „Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din
grădină;
17
dar din pomul cunoştinţei binelui şi
răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri
negreşit.”
Gen 2.9;
Gen 3.1-17;
Gen 3.3-19;
Rom 6.23;
1Cor 15.56;
Iac 1.15;
1Ioan 5.16; (Geneza 2; 15-17)
12
Omul a răspuns: „Femeia pe care
mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat.”
Gen 2.18;
Iov 31.33;
Prov 28.13;
13
Şi Domnul Dumnezeu a zis femeii: „Ce
ai făcut?” Femeia a răspuns: „Şarpele m-a amăgit şi am mâncat din
pom.”
Gen 3.4;
2Cor 11.3;
1Tim 2.14;
14
Domnul Dumnezeu a zis şarpelui:
„Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat eşti între toate vitele
şi între toate fiarele de pe câmp; în toate zilele vieţii tale să te
târăşti pe pântece şi să mănânci ţărână.
Isa 65.25;
Mic 7.17;
15
Vrăjmăşie voi pune între tine şi
femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul,
şi tu îi vei zdrobi călcâiul.”
Mat 3.7;
Mat 13.38;
Mat 23.33;
Ioan 8.44;
Fapt 13.10;
1Ioan 3.8;
Ps 132.11;
Isa 7.14;
Mic 5.3;
Mat 1.23-25;
Luc 1.31-35;
Gal 4.4;
Rom 16.20;
Col 2.15;
Evr 1.14;
1Ioan 5.5;
Apo 12.7-17;
Ps 48.6;
Isa 13.8;
Isa 21.3;
Ioan 16.21;
1Tim 2.15; ]
16
Femeii i-a zis: „Voi mări foarte mult
suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii, şi
dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău, iar el va stăpâni
peste tine.”
Gen 4.7;
1Cor 11.3;
1Cor 14.34;
Efes 5.22-24;
1Tim 2.21-22;
Tit 2.5;
1Pet 3.1-6;
1Sam 15.13;
17
Omului i-a zis: „Fiindcă ai
ascultat de glasul nevestei tale şi ai mâncat din pomul despre care
îţi poruncisem: „Să nu mănânci deloc din el”, blestemat este acum
pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în
toate zilele vieţii tale;
Gen 3.6;
Ecl 1.2-3;
Isa 24.5-6;
Rom 8.20;
Iov 5.7;
Ecl 2.23;
Iov 31.40;
18
spini şi pălămidă să-ţi dea şi să
mănânci iarba de pe câmp.
Ps 104.14;
Ecl 1.13;
2Tes 3.10;
19
În sudoarea feţei tale să-ţi
mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost
luat; căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.”
Gen 2.7;
Iov 21.26;
Iov 34.15;
Ps 104.29;
Ecl 3.20;
Ecl 12.7;
Rom 5.12;
Evr 9.27;
Gen 3.5;
Isa 19.12;
Isa 47.12-13;
Ier 22.23; (Geneza 3; 12-19)
De unde aberaţia că femeia a fost mai vinovată decât bărbatul şi că
din acest motiv femeia trebuie să tacă în adunările creştine?
Această interpretare greşită a textelor din cartea Geneza este chiar
contrară Bibliei. Chiar dacă au fost pedepsiţi cu pedepse diferite
cele trei personaje au fost toate expuse unor pedepse de o gravitate
comparabilă. Nu a fost pedepsit unul mai aspru decât celălalt, ci
asprimea a fost egală. Prin urmare, cu toate că epistola atribuită
lui Pavel 1 Timotei o găseşte vinovată doar pe femeie, „Şi
nu Adam a fost amăgit; ci femeia, fiind amăgită, s-a făcut vinovată
de călcarea poruncii.” (1
Timotei 2; 14) Ce înseamnă această absurditate? Cum adică Adam
nu a fost amăgit, dacă cartea Geneza ne spune că a fost amăgit de
femeie, care l-a rândul ei a fost amăgită de şarpe? Dumnezeu a spus
altfel şi anume că bărbatul a fost şi el vinovat, deoarece a
ascultat de femeie şi nu de Dumnezeu. „Omului i-a zis: „Fiindcă
ai ascultat de glasul nevestei tale şi ai mâncat din pomul despre
care îţi poruncisem: „Să nu mănânci deloc din el”, blestemat este
acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din
el în toate zilele vieţii tale;” (Geneza 3; 17) În
consecinţă bărbatul a avut propria lui vină nu a fost doar indirect
afectat de vinovăţia femeii. A susţine contrariul est o învăţătură
eronată şi nedreaptă, care contrazice afirmaţiile lui Dumnezeu, din
Geneza. Aşa cum am precizat deja, în fond bărbatul a primit direct
porunca lui Dumnezeu şi nu femeia şi nu există nici un motiv de a
privi femeia mai vinovată decât bărbatul. „Domnul
Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poţi să mănânci după
plăcere din orice pom din grădină;
17 dar din pomul
cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care
vei mânca din el vei muri negreşit.” (Geneza 2; 16-17)
Mai mult decât atât ordinea creaţiei a fost schimbată prin crucea
lui Isus (Iisus), adică cine crede în El este născut din nou şi
devine o nouă creaţie. Adevărata creaţie a omului, adică cea
spirituală este în Isus (Iisus) şi atât bărbatul cât şi femeia
trebuie să fie supuşi acestei noi creaţii, sunt creaţi din nou,
născuţi din nou, regeneraţii spiritual.
17
Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi
s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.
Rom 8.9;
Rom 16.7;
Gal 6.15;
Gal 5.6
;
Gal 6.15;
Isa 43.18-19;
Isa 65.17;
Efes 2.15;
Apoc 21.5; (2 Corinteni 5; 17)
20
Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai
trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc
acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a
iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.
Rom 6.6;
Gal 5.24;
Gal 6.14;
2Cor
5.15;
1Tes
5.10;
1Pet 4.2;
Gal 1.4;
Efes 5.2;
Tit 2.14;
Dacă crede cineva că Hristos trăieşte numai în bărbaţi şi nu
trăieşte şi în femei, este problema lui sau a ei, dar Biblia nu ne
spune aşa ceva. În concluzie, argumentele care vor să demonstreze că
bărbatul are o poziţie de autoritate, în raport cu femeia, pe baza
ordinii creaţiei, nu sunt valabile, cu atât mai mult cu cât în
Hristos, bărbatul şi femeia sunt făpturi noi, adică creaţii noi.
http://www.youtube.com/watch?v=h4RZlV_98AA
Autoritatea religioasă
înapoi la cuprins!
Gabriel Baicu
Autoritatea spirituală impusă asupra conştiinţelor noastre este o
construcţie artificială şi falsă. Instituţiile bisericeşti îşi
bazează autoritatea asupra noastră pe o interpretare total greşită a
învăţăturilor lui Isus (Iisus). El nu a făcut nici o diferenţă între
oameni, atunci când le-a cerut să se iubească unii pe alţii, aşa cum
iubeşte El. Oamenii în schimb, conform obiceiurilor şi tradiţiilor
lor au început să introducă în mediile creştine ierarhia şi lupta
pentru putere şi deosebiri de tot felul, chiar şi între femei şi
bărbaţi. Această din urmă departajare este piatra de temelie a
instituţiilor bisericeşti şi se bazează pe o interpretare greşită a
epistolelor atribuite apostolului Pavel. Isus (Iisus) a primit pe
toţi oamenii la El, în egală măsură, fără deosebiri şi fără
discriminări, pe nemuri ca şi pe Evrei, pe copii ca şi pe adulţi, pe
femei ca şi pe bărbaţi. Ucenicii ar fi interzis, după părerea lor,
chiar şi copiilor să vină la Isus (Iisus), dar El a zis:
14
Şi Isus (Iisus) le-a zis:
„Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi,
căci Împărăţia cerurilor este a celor ca ei.”
Mat 18.3;
(Matei 19; 14)
Unii ucenici însă au încercat şi încă mai încearcă să oprească
accesul liber al femeilor la Isus (Iisus) şi dreptul lor de a îşi
manifesta ne stingherit bucuria că l-au găsit. Dar chiar dacă cineva
încearcă să oprească femeile să îşi exprime liber, în orice loc,
chiar de la amvoanele Bisericilor instituţionale, experienţa lor cu
Isus (Iisus), totuşi aşa cum chiar şi pietrele „strigă” bucuria de a
fi în prezenţa Lui, aşa şi femeile nu pot fi oprite să îşi reverse
căldura inimii pentru Mântuitorul lor şi să îi înveţe şi pe alţii să
poată dobândi o astfel de bucurie.
39
Unii farisei din norod au zis lui Isus
(Iisus): „Învăţătorule, ceartă-Ţi ucenicii!”
40
Şi El a răspuns:
„Vă spun că, dacă vor tăcea ei, pietrele vor
striga.”
Hab 2.11;
Eu vă spun că dacă femeile vor
tăcea în adunările creştine, chiar pietrele vor striga. Dacă tot
universul ne învaţă despre Dumnezeu, oare femeile nu au voie să ne
înveţe? (Romani 1; 19-20) Putem să îl cunoaştem pe Dumnezeu în
lucrurile făcute de El, care dacă le privim atent ne învaţă despre
El şi nu avem voie să lăsăm femeile să ne înveţe despre El? Să fim
atenţi la plămădeală fariseilor, care încearcă să înăbuşe bucuria de
a îl avea pe Isus (Iisus) interpretând în mod ipocrit unele texte
din Biblie.
34
Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit
Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii.
Lev 19.18;
Ioan 15.12-17;
Efes 5.2;
1Tes 4.9;
Iac 2.8;
1Pet 1.22;
1Ioan 2.7-8;
1Ioan 3.11-23;
1Ioan 4.21;
35
Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi
avea dragoste unii pentru alţii.”
1Ioan 2.5;
1Ioan 4.20;
Unde
scrie că Isus (Iisus) a spus că numai bărbaţii trebuie să iubească
aşa cum a iubit El Biserica? Nu scrie aşa ceva. Femeile trebuie să
iubească aşa cum a iubit El Biserica, la fel ca şi bărbaţii. Din
punct de vedere spiritual nu mai există nici o deosebire între
bărbaţi şi femei.
4
Drept răspuns, El le-a zis:
„Oare n-aţi citit că Ziditorul, de la început i-a făcut parte
bărbătească şi parte femeiască
Gen 1.27;
Gen 5.2;
Mal 2.15;
5
şi a zis: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va
lipi de nevasta sa, şi cei doi vor fi un singur trup”?
Gen 2.24;
Marc 10.5-9;
Efes 5.31;
1Cor 6.16;
1Cor 7.2;
6
Aşa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ce a împreunat
Dumnezeu, omul să nu despartă.”
Bărbatul şi femeia sunt un singur trup şi după cum ne arată şi Pavel
şi un singur spirit, dacă sunt în Hristos, de ce atunci se face
diferenţe între ei, de către Bisericile instituţionale? Aceasta se
întâmplă deoarece instituţiile bisericeşti au interesul să
manipuleze conştiinţele, interpretând după placul lor textele
Bibliei.
26
Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Hristos Isus
(Iisus).
Ioan 1.12;
Rom 8.14-16;
Gal 4.5;
1Ioan 3.1-2;
27
Toţi care aţi fost botezaţi pentru Hristos v-aţi îmbrăcat cu
Hristos.
Rom 6.3;
Rom 13.14;
28
Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici
slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască,
fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus (Iisus).
Rom 10.12;
1Cor 12.13;
Gal 5.6;
Col 3.11;
Ioan 10.16;
Ioan 17.20-21;
Efes 2.14-16;
Efes 4.4-15;
29
Şi, dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi „sămânţa” lui Avraam,
moştenitori prin făgăduinţă.
Gen 21.10-12;
Rom 9.7;
Evr 11.18;
Rom 8.17;
Gal 4.7-28;
Efes 3.6;
Autoritatea din Bisericile instituţionale, prin care unii le impun
altora ce să creadă, nu mai are nici o justificare, în cazul celor
„îmbrăcaţi” cu Hristos. În cazul acestora, diferenţele de gen nu au
nici o importanţă, căci toţi sunt văzuţi ca şi fii ai lui Dumnezeu,
fie aceştia bărbaţi, fie femei. Dacă sunt văzuţi ca şi fii, însemnă
că diferenţa de gen a dispărut pentru cei care au credinţă în
Hristos şi orice discriminare între ei este falsă. Pavel s-a adresat
doar Creştinilor lumeşti, atunci când a făcut anumite deosebiri
între bărbaţi şi femei, s-a adresat femeilor şi bărbaţilor care nu
erau cu adevărat „îmbrăcaţi cu Hristos.” Eu mă adresez Creştinilor
născuţi din nou şi le re amintesc că Isus (Iisus) nu a făcut
deosebiri între cei care sunt ai Lui şi că toţii sunt pentru El
copii Lui prea iubiţi, în egală măsură şi că doreşte să îi audă pe
toţi mărturisindu-l pe El în toate locurile unde se adună Creştinii
şi nu doar în cadrul familial.
http://www.youtube.com/watch?v=iICdJv-J-E0
Interpretarea Bibliei
înapoi la cuprins!
Gabriel Baicu
Biblia nu se poate înţelege corect, dacă lăsăm pe din afară câte un
verset, de care nu vrem să ţinem cont şi despre care nu se vorbeşte
niciodată, în adunările creştine. De exemplu, ce a vrut apostolul
Pavel să spună când a făcut afirmaţia că toţi aceia care au fost
botezaţi pentru Cristos, s-au îmbrăcat cu Cristos şi că din această
cauză, nu mai există deosebire între Iudeu sau Grec, rob sau slobod
sau între parte bărbătească şi parte femeiască? Trebuie să ne punem
această întrebare, deoarece epistola către Galateni aparţine fără
îndoială lui Pavel, după cum se susţine de marea majoritate a
cercetătorilor.
26
Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu,
prin credinţa în Hristos Isus (Iisus).
Ioan 1.12;
Rom 8.14-16;
Gal 4.5;
1Ioan 3.1-2;
27
Toţi care aţi fost botezaţi pentru
Hristos v-aţi îmbrăcat cu Hristos.
Rom 6.3;
Rom 13.14;
28
Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu
mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte
bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în
Hristos Isus (Iisus).
Rom 10.12;
1Cor 12.13;
Gal 5.6;
Col 3.11;
Ioan 10.16;
Ioan 17.20-21;
Efes 2.14-16;
Efes 4.4-15;
(Galateni 3; 26-28)
Citirea Bibliei în scopuri exegetice, trebuie să fie o citire
tematică. Trebuiesc luate absolut toate textele, care se referă la
un anume subiect sau temă şi după ce se face analiza lor comparată,
ele trebuiesc raportate la principiile fundamentale, care sunt
exprimate prin cuvintele spuse de Isus (Iisus) pe pământ. Ideea de
bază este că adevărurile fundamentale se găsesc toate în cuvintele
lui Isus (Iisus), deoarece El este Fiul lui Dumnezeu şi de aceea în
primul rând în cuvintele Sale trebuie să descifrăm mesajul lui
Dumnezeu şi numai după aceea să vedem ce au de spus şi aceia care au
scris despre El sau de la El. Dacă în anumite locuri din Biblie, ne
întâlnim cu texte care nu sunt în perfect acord cu ceea ce a învăţat
Isus (Iisus), atunci învăţăturile Lui prevalează, sunt hotărâtoare
şi celelalte texte sunt subordonate lor. Există astfel de texte.
Nu ajunge să alegem versetele care ne convin şi să facem din ele o
doctrină religioasă. Aşa procedează multe instituţii bisericeşti şi
de aceea vă împiedică să vedeţi voi înşivă, în mod clar, adevărul.
Eu nu sunt împotriva nici unei confesiuni creştine şi îi apreciez,
de exemplu, pe Ortodocşi sau pe Romano Catolici tot atât de mult ca,
pe Baptişti sau Penticostali. Pentru mine toţi sunt Creştini, în
egală măsură. Eu însă sunt preocupat de sufletele oamenilor şi nu de
sistemele religioase cu puterea lor financiară, cu clădirile lor
impresionante sau cu funcţionarii lor, cu poziţii sociale şi
materiale bine stabilite. Eu m-am ocupat de interpretarea textului
din Galateni 3; 26-28 şi concluzia se află în ciclul video intitulat
„Locul şi rolul femeilor în Creştinism,” care se află pe youtube.
http://www.youtube.com/watch?v=LE9EQM6cbew
Responsabilitate creştină
înapoi la cuprins!
Gabriel Baicu
În societate, femeile au un rol deosebit de important, fiind
câteodată chiar şi şefi de stat. În viaţa profesională femeile
îndeplinesc şi funcţiile cele mai complexe şi grele, fiind mecanici,
constructori, poliţiste, judecători, procurori, inginere, arhitecte,
medici şi chiar pilot de avioane supersonice sau astronaute. În
învăţământ, femeile care încep prin a fi primii învăţători ai
copiilor lor, sunt învăţătoare în şcolile primare, profesoare în
ciclul secundar şi lectori, conferenţiari sau profesoare
universitare. Ele predau istorie, literatură, fizică matematică,
filozofie, teologie etc. cu rezultate, de multe ori, remarcabile. În
adunările creştine, femeile nu au voie să vorbească, deoarece aşa
este scris în unele epistolele atribuite apostolului Pavel, dar
foarte greşit interpretate şi înţelese. Cu alte cuvinte, femeile pot
face orice muncă, oricât de complexă, inclusiv în procesul de
învăţare, dar nu sunt considerate competente sau capabile să ne
înveţe principiile Creştinismului. Ce fel de aberaţie mai este şi
asta şi cum poate ea să ducă în eroare atâta lume? De ce unii
bărbaţi şi chiar unele femei iau în considerare aceste texte, dintre
care unele nici măcar nu sunt scrise de persoana care este
prezentată ca fiind autorul lor? O citire literală, simplistă a
Bibliei se face răspunzătoare de toate manifestările de fanatism şi
intoleranţă religioasă. Unii spun că activitatea spirituală este
ceva mai special şi că aceasta depăşeşte competenţa femeilor, cu
toate că activitatea spirituală autentică se face sub conducerea
Duhului Sfânt şi nu din capul nostru. Dumnezeu oferă puterea Duhului
Sfânt, în mod egal, bărbaţilor şi femeilor şi ne spune lucrul
acesta, în multe texte biblice. Iată unul dintre ele:
18
Da, chiar şi peste robii Mei şi peste roabele Mele voi turna, în
zilele acelea, din Duhul Meu şi vor proroci.
Fapt
21.4-10;
1Cor
12.10-28;
1Cor
14.1;
19
Voi face să se arate semne sus în cer şi minuni jos pe pământ,
sânge, foc şi un vârtej de fum;
Ioel 2.30-31;
20
soarele se va preface în întuneric, şi
luna în sânge, înainte ca să vină ziua Domnului, ziua aceea mare şi
strălucită.
Mat 24.29;
Marc 13.24;
Luc 21.25;
21
Atunci oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit.”
Rom 10.13;
(Faptele Apostolilor 2; 18-21)
Dacă Dumnezeu revarsă Duhul Său cel Sfânt şi peste femei, ca şi
peste bărbaţi, poate cineva să le facă pe femei să tacă în adunările
creştine? Poate, desigur, prin mijloacele autorităţii impuse, dar nu
este bine că o face, deoarece se opune voinţei lui Dumnezeu. Da, ar
spune cineva, femeile pot să prorocească, dar nu pot să îi înveţe pe
alţii principiile Creştinismului, care se reduc la unul singur şi
anume dragostea de Dumnezeu şi de semeni. Chiar aşa stau lucrurile?
Cine a ajuns să transmită cuvintele lui Dumnezeu a ajuns să
înţeleagă şi ce înseamnă dragostea creştină şi poate să îi înveţe şi
pe alţii. Femeile pot să îi înveţe pe alţii cele mai complicate
formule matematice, dar nu pot să îi înveţe că Isus (Iisus) este
Fiul lui Dumnezeu, că El este viu şi că ne-a învăţat să îl iubim pe
Dumnezeu şi unii pe alţii. Cine vrea să creadă aşa o anomalie nu are
decât, dar sincer fiind, o spun ca şi Creştin, aceasta nu face deloc
cinste Creştinismului. Ar mai fi de adăugat şi faptul că, deşi
instituţiile bisericeşti au fost conduse de a lungul secolelor,
aproape exclusiv de către bărbaţi, totuşi, din punct de vedere
spiritual, ele lasă mult de dorit.
Cât priveşte împlinirea profeţiei din textul citat, din Faptele
Apostolilor 2; 18-21, se pot face câteva observaţii. Oare nu se vede
şi nu s-a văzut destul sânge vărsat pe pământ, în numeroasele
războaie, timp de 2000 de ani? Incendiile catastrofale de păduri,
care se petrec în fiecare vară, nu sunt un fenomen care afectează
habitatul uman? Oare tornadele şi alte vârtejuri „de fum,” nu sunt
evenimente obişnuite? Nu sunt eclipsele de soare un fenomen periodic
şi nu îşi schimbă oare luna culoarea, cu aceea ocazie? Doresc să
anunţ, pentru cine încă nu ştia acest lucru, că noi trăim vremurile
din urmă, oare lucrul acesta nu este evident, pentru toată lumea? Ce
speranţă putem să avem ca oamenii să creadă în Dumnezeu, dacă noi
prezentăm o credinţă creştină care susţine aberaţii? Este vorba
despre această absurditate a discriminării dintre bărbaţi şi femei,
practicată de Bisericile instituţionale. Ce Dumnezeu prezentăm noi
oamenilor, dacă, în mod eronat, noi îl facem pe El răspunzător de
principii şi anomalii, despre care, în mod fals, afirmăm că El le
sponsorizează? Cum putem, noi să susţinem că Dumnezeu este drept,
dacă promovăm inegalitatea între bărbaţi şi femei şi prin aceasta
consolidăm o nedreptate? Ce speranţă oferim noi oamenilor dacă
imaginea lui Dumnezeu, pe care noi o prezentăm lumii, este aceea a
unui Dumnezeu autoritar şi rece, care îi favorizează pe unii şi îi
marginalizează pe alţii şi care a construit un sistem instituţional
bisericesc, în care înfloresc interesele unor indivizi şi grupuri şi
unde partea spirituală aproape că nu se vede şi puterea Lui nu se
simte? În aceste condiţii nu se poate oferi nici o nădejde, cu toate
că nădejdea face parte dintre virtuţile creştine.
13
Acum, dar, rămân acestea trei:
credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este
dragostea. (1 Corinteni 13; 13)
Acolo unde nu este nădejde nu este nici dragoste şi unde nu este
dragoste nu este nici credinţă autentică. Mă refer la aceea
credinţă, care poate să mute şi munţii din loc.
6
Şi Domnul a zis:
„Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice dudului
acestuia: „Dezrădăcinează-te şi sădeşte-te în mare”, şi v-ar
asculta.
Mat 17.20
;
Mat 21.21;
Marc 9.23;
Marc 11.23;
(Luca 17; 6)
Au fost construite Biserici instituţionale puternice, în care mulţi
oameni au dobândit funcţii influente cu ajutorul cărora stăpânesc
sufletele altor oameni, dar din cauza imaginii false, pe care aceste
Bisericii instituţionale o prezintă oamenilor, despre Dumnezeu,
numele Lui este vorbit de rău şi credinţa în El scade.
24
Căci „din pricina voastră este hulit Numele lui Dumnezeu între
Neamuri”, după cum este scris.
2Sam 12.14;
Isa 52.5;
Ezec 36.20-23; (Romani 2; 24)
Dacă propovăduim un Dumnezeu drept trebuie să fim atenţi la ne
dreptate şi una dintre ele este atitudinea faţă de femei. Nu este
singura ne dreptate pe care o promovează Bisericile instituţionale.
La aceasta se poate adăuga şi modul autoritar şi rece în care
instituţiile bisericeşti îi conduc pe oamenii, din punct de vedere
spiritual. Felul în care se auto-promovează liderii religioşi
reducând la tăcere cea mai importantă parte a credincioşilor, de
fapt marea lor majoritate şi împiedicând pe cei mai mulţi să îşi
exprime public bucuria mântuirii. Mă refer aici la credincioşii
bărbaţi fără funcţii şi responsabilităţi clericale sau
instituţionale. Dacă adăugăm modul în care se practică anchete şi
judecăţi private, în cazul celor care greşesc în vreun fel, de către
instituţiile bisericeşti, mai ale cele Neo-protestante, tabloul
abuzurilor începe să se completeze. Dar nu aceasta este imaginea
corectă a lui Dumnezeu. Imaginea Lui, mult mai apropiată de
original, este în noi înşine, atunci când iubim.
Din
Wikipedia, the free encyclopedia -
en.wikipedia.org
Conţinut al broşurilor
Botezul în apă şi problema imaginilor şi statuilor în Creştinism
Vreau să subliniez că părerile exprimate în acest articol îmi
aparţin şi le că le consider opinii personale bazate pe studiul propriu al
Bibliei şi al teologiei. Aceste păreri nu reprezintă o nouă doctrină, ci
doar o încercare de a prezenta punctele tari dar şi punctele slabe ale unor
doctrine, care din nefericire sunt de multe ori absolutizate, în cadrul
conflictului dintre diversele denominaţiuni creştine. Fiecare Biserică
instituţională îşi prezintă cu maxim de insistenţă principiul după care
doctrinele lor nu pot greşi şi cu toate acestea aceste opinii, ridicate la
rangul de adevăruri absolute, ascund multe lacune. Cu toate că sunt
prezentate ca opinii personale şi nu ca adevăruri imuabile ale credinţei
creştine, abordările din această lucrare sunt fundamentate pe studiul atent
al Bibliei, ... (read more!)
Sfinţenie şi iad (07. 10. 2012)
Unii susţin că rugăciunile adresate sfinţilor decedaţi pot să îi
ajute pe cei ce se roagă iar alţii spun că acest lucru este o aberaţie
deoarece Biblia ne spune că singurul mijlocitor între om şi Dumnezeu este
Isus Cristos. Acest din urmă adevăr este incontestabil totuşi, din
experienţa personală unii susţin că rugăciunile adresate sfinţilor le sunt
folositoare. Care este adevărul? În acest caz, pe baza temeiurilor pe care
ni le oferă Biblia răspunsul pare a fi mai uşor de dat întrucât în Scriptură
doar Cristos este prezentat ca fiind Marele Preot şi Mijlocitor. Pe de altă
parte, fiecare credincios trebuie să devină un sfânt sau o sfântă şi fiecare
răspunde pentru mântuirea sa personală. ... (read more!)
Rolul femeilor în Creştinism şi problema autorităţii
Nu este iubirea liantul reciproc dintre bărbat şi femeie? Oare
bărbatul trebuie să îşi iubească soţia dar aceasta trebuie în primul rând să
se supună, nu să îşi iubească bărbatul, cu aceaşi măsură? De ce această
deosebire între cei doi? Are stăpânul datoria să îşi iubească supusa, iar
aceasta din urmă are în primul rând datoria să se supună, apoi desigur şi
datoria să iubească? Acest text, prezentat mai sus, dă impresia că avansează
o doctrină diferită decât cea pur Creştină, prin aceea că ea creează un
intermediar între femei şi Dumnezeu, altul decât Isus Cristos şi anume soţul
pentru soţia lui. Bărbaţii par a fi legaţi direct de Isus Cristos, dar
femeile par a fi conectate, în conformitate cu textul citat, prin
intermediul bărbatului. În conformitate cu teologia lui Isus ne-am aştepta
ca şi femeile să fie legate direct de Dumnezeu prin Isus Cristos şi nu
printr-un intermediar, care este soţul acestora. Această deosebire dintre
bărbaţi şi femei Isus nu a făcut-o niciodată, dimpotrivă El a primit pe
femei, ca şi pe bărbaţi, în egală măsură. ... (read more!)
