Gabriel Baicu - The New Reformation
La Nouvelle Reformation - Noua Reforma

Articole

 

Pocainta din dragoste

 

  Gabriel Baicu

    

În măsura în care omul are nevoie să fie iubit de Dumnezeu, în aceeași măsură și Dumnezeu are nevoie să fie iubit de om. Dacă nu ar fi așa ar însemna că Dumnezeu nu l-a creat pe om din dragoste, ci, din alte considerente. Vreau să spun că Dumnezeu ne-a creat pentru că avea nevoie de noi ca să îl iubim, să îl cunoaștem și să îl înțelegem. Dacă nu ar fi avut nevoie de noi, Dumnezeu nu ne-ar fi creat, căci El nu face lucruri inutile, mai ales că El știa dinainte ce probleme va pune umanitatea. De ce ne-a creat Dumnezeu, cu ce scop? Ne-a creat ca să îl slujim sau ca să îl iubim? Isus (Iisus) a spus că El a venit ca unul care slujește la masă și nu ca unul care este servit la masă? Dumnezeu nu ne-a creat ca să îl slujim, pentru aceasta are nenumărați îngeri, El ne-a creat ca să îl iubim. Dumnezeu are nevoie de dragostea noastră. Cine spune că Dumnezeu nu are nevoie de nimic, greșește. Dumnezeu are nevoie să creeze și să iubească, căci altfel El nu ar mai fi Creator și nu ar mai fi dragoste. Cum ar fi Dumnezeu dragoste, dacă nu ar avea pe cine să iubească și cum ar putea El să iubească pe cineva, care să îi răspundă în același fel, dacă nu pe cineva egal cu El, adică pe cineva cu aceleași posibilități de gândire și înțelegere, adică pe om?

 De ce ar fi creat Dumnezeu o ființă care a fost aproape să distrugă pământul, mă refer la criza rachetelor din Cuba, când lumea a fost aproape de un război nuclear? De ce ar fi creat Dumnezeu atâta suferință, pe care omenirea este expertă în a o genera? De ce l-a mai făcut Dumnezeu pe om, dacă marea majoritate a oamenilor vor arde în iad? Prețul pentru ceea ce Dumnezeu dorește să obțină, prin creația oamenilor, este unul ridicat și se traduce prin orori inimaginabile. Ce poate să justifice un asemenea preț? Numai o valoare inestimabilă poate să compenseze atâta deznădejde și suferință, care este aceasta? Adevărata creație a omului este crearea sa ca ființă spirituală, adică nașterea din nou, regenerarea spirituală, nașterea din Dumnezeu. Dumnezeu a plătit un preț pentru noi, chiar moartea pe cruce a Fiului Său, Isus (Iisus) și un astfel de preț nu se plătește decât pentru o valoare înaltă.

Valoarea omului pentru Dumnezeu se poate vedea numai în prețul pe care El l-a plătit pentru mântuirea oamenilor. Valoarea omului pentru Dumnezeu este neprețuită. Dumnezeu are nevoie de noi, căci altfel nu ar fi murit pe cruce pentru noi și are nevoie de noi căci El are nevoie să fie iubit. Sunt conștient că mulți funcționari bisericești afirmă că Dumnezeu nu are nevoie de noi și că noi nu putem să facem nimic pentru El. Dumnezeu este prea mare și noi prea mici. Dacă este așa, atunci de ce ne cere să îl iubim? Cine ar aștepta dragostea unor persoane fără valoare? De ce a murit Dumnezeu pe cruce pentru niște ființe fără mare importanță, pe care le poate distruge și recrea atunci când dorește? Dumnezeu ne iubește și așteaptă același lucru din partea noastră și așa cum noi avem nevoie de dragoste se pare că și el are aceeași nevoie ca și noi. Cea mai mare poruncă are două laturi și anume dragostea de Dumnezeu și apoi dragostea de oameni.  Știu că lucrul acesta poate părea ciudat, dar mi se pare absurd să afirmăm că Dumnezeu este dragoste și în același timp să susținem că El nu are nevoie să fie iubit, că nu are nevoie de noi. Dumnezeu este văzut ca o realitate care numai dă, nu și care primește și eu spun că acest lucru este greșit, căci dacă ar fi așa atunci s-ar crea un dezechilibru și dacă El nu ne-a creat pentru că avea nevoie de dragostea noastră, atunci scopul pentru care Dumnezeu l-a creat pe om este mult mai dramatic și ridică semne de întrebare.

 Cineva va spune că Dumnezeu ne-a creat pentru ca să aibă cui să dăruiască dragostea Sa, dar și aceasta este tot o nevoie, aceea de a da. Deci la o astfel de obiecțiune răspunsul ar fi că Dumnezeu a avut nevoie de noi, în primul rând ca obiect al dragostei Sale. Totuși acest unghi de vedere nu face destulă lumină, căci nici chiar Dumnezeu nu este fi mulțumit să ofere la nesfârșit dragostea Sa unor ființe care îi răspund cu indiferență. Dovada este judecata viitoare. Dacă Dumnezeu este dragoste și ne cere nouă să îl iubim, înseamnă că aceasta așteaptă El de la ființele pe care le iubește. Dumnezeu are această așteptare de la noi, căci are nevoie de dragostea noastră. De fapt cei care nu îl iubesc pe Dumnezeu se pot aștepta la moarte veșnică.  Dacă Dumnezeu nu are nevoie de dragostea noastră, de ce i-ar pedepsi pe cei sau cele, care nu îl iubesc, cu moartea veșnică? Dumnezeu are nevoie de noi, de dragostea noastră și de aceea l-a creat pe om. Acesta este mesajul pe care îl transmite Biblia. Bisericile instituționale, ne induc imaginea unui Dumnezeu care nu are nevoie de nimic, căci este atotputernic, dar eu consider că aceasta este o imagine greșită. Dacă Dumnezeu nu are nevoie de noi, atunci de ce ne-a creat? Cărui scop sau cărui interes a lui Dumnezeu răspunde crearea noastră? Eu cred că Dumnezeu avea nevoie de un partener egal cu El, cu care să împartă veșnicia. El dorește să se facă cunoscut nouă, căci pentru noi viața veșnică constă tocmai în al cunoaște pe El. (Ioan 17; 3)   

Dacă Dumnezeu nu are nevoie de om, atunci de ce l-a creat pe acesta? Creația omului are o motivație rațională. Care este oare aceasta? Dacă Dumnezeu l-a creat pe om din dragoste, aceasta înseamnă nu doar că Dumnezeu avea nevoia să dăruiască dragoste, dar El avea nevoia și să primească dragoste, căci cele două sunt reciproce și nu pot exista la infinit, una fără cealaltă. De fapt, ca să poată dărui unui om dovezi de dragoste, Dumnezeu are nevoie să fie iubit, adică crezut și înțeles, căci nu poate dărui efectiv dragostea Sa la cineva care nu dorește să intre în relație cu El, adică la o persoană care nu îl iubește. Numai fiind într-o relație personală cu Dumnezeu, putem conștientiza cu adevărat dragostea Lui și cunoaște adevărata ei sursă. Dragostea dintre om și Dumnezeu este una reciprocă. Chiar dacă Dumnezeu iubește și pe aceia sau acelea, care nu îl iubesc pe El, totuși acestora El nu le poate arăta toată dragostea Sa, căci ei nu sunt gata să o primească. Nu se poate oferii dovezii de dragoste, forțat, aceluia sau aceleia, care nu este dispus să le primească. Dumnezeu are nevoie de noi, nu doar ca să ne ofere dragoste, dar și ca să îl iubim noi pe El, căci altfel nu ar considera cerința ca noi să îl iubim, cea mai mare dintre porunci. Desigur cuvântul poruncă nu este potrivit, căci nimeni nu poate să iubească în urma unei porunci, ci doar din convingere proprie, dar N.T. folosește cuvântul poruncă ca o metaforă, ca să ne arate ce așteaptă Dumnezeu de la noi.

Nu putem să facem nimic ca să câștigăm dragostea lui Dumnezeu. Dumnezeu nu ne iubește pentru că suntem ascultători și ținem cele zece porunci, căci un tată își iubește pe copii săi, chiar dacă aceștia sunt neascultători și aceasta este valabil și pentru Dumnezeu. Dovada acestui fapt este dragostea pe care Tatăl ceresc a arătat-o fiului risipitor, din parabolă. (Luca 15; 11-32) Dumnezeu nu ne iubește pentru ceea ce facem, ci pentru ceea ce suntem și mai ales pentru ceea ce putem deveni. El ne vede rătăcirile și caută să ne lumineze. Tot răul pe care îl facem în viață se întoarce împotriva noastră, căci atunci când facem un rău celorlalți oameni, de fapt nouă ni-l facem, căci și noi suntem oameni, ca și ei. Dumnezeu încearcă să ne scoată din această cursă a răului, care este dăunătoare spiritelor noastre, care ne fură liniștea interioară. Dumnezeu ne iubește și atunci când greșim și așa face orice părinte iubitor cu copii săi, dar El vede altfel lucrurile, de la înălțimea la care se află și știe, mai bine decât oricine, ce consecință au greșelile noastre. La fel ca orice părinte, Dumnezeu încearcă să ne ferească de consecințele greșelilor noastre, dar dacă persistăm, El ne lasă să suportăm aceste consecințe, căci numai astfel putem să înțelegem greșeala și să ne străduim să nu mai greșim. Dumnezeu este un pedagog, care face totul ca să ne învețe principiile Sale, dar depinde de noi să vrem să învățăm.

În orice caz, dragostea lui Dumnezeu nu se câștigă prin meritele noastre personale sau prin eforturile noastre proprii, căci nu avem nevoie să câștigăm dragostea Lui, noi deja dispunem de această dragoste. Dumnezeu ne iubește încă înainte ca noi să facem vre-un efort ca să obținem dragostea Lui. (1 Ioan 4; 10) Când încă noi nu îl cunoșteam Dumnezeu a trimes pe Fiul Său, ca să moară pentru noi. Dumnezeu nu ne iubește pentru că suntem buni și ascultători, ci pentru că suntem copiii Lui, deoarece încă înainte de întemeierea lumii, noi am sperat în Hristos. (Efeseni 1; 12) Dumnezeu ne iubește încă înainte ca noi să ne fi născut pe pământ și El a așteptat nașterea noastră și ne privește foarte atent fiecare clipă a vieții. Noi nu trebuie să facem absolut nimic pentru a câștiga dragostea lui Dumnezeu, trebuie doar să fim gata să primim această dragoste și El o va revărsa din belșug asupra noastră. O dată primită, dragostea lui Dumnezeu ne transformă, ne naște din nou și astfel devenim ființe spirituale, așa cum El așteaptă de la noi. Dumnezeu ne naște din dragostea pe care o are pentru noi și pe care ne-o revarsă și nouă în inimile noastre. (Romani 5; 5) Chiar Dumnezeu ne ajută să îl iubim pe El, atunci când revarsă în inimile noastre dragostea Sa. Suntem astfel în măsură să respectăm cerința cea mai importantă pentru mântuirea noastră. El ne arată dragostea Lui, în momentele cele mai dificile pentru noi. Pocăința nu este altceva decât dragostea  omului pentru Dumnezeu, ca răspuns la dragostea lui Dumnezeu pentru om. Pe Acela pe care îl iubim, dacă îl ascultăm, atunci când îl ascultăm, o facem tocmai din dragoste și nu din interes sau de frică. Dragostea lui Dumnezeu naște dragoste și ascultarea este consecința firească a iubirii. Când iubește pe cineva îi acorzi atenție și asculți tot ceea ce are să spună și de asemenea cauți să înțelegi aceea persoană. Pocăința înseamnă conștientizarea iubirii lui Dumnezeu pentru noi și dorința de a îi răspunde Lui, cu aceeași măsură. Când cineva se simte atât de mult iubit, cum ar putea să rămână indiferent la dragostea lui Dumnezeu? Cei care rămân indiferenți și resping dragostea Lui nu au cum să fie cu El pentru veșnicie, căci a dori să fi veșnic cu cineva înseamnă a îl iubi mult. Dacă Dumnezeu dorește să fim cu El pentru veșnicie și noi dorim să fim veșnic cu El, după părerea mea, aceasta se numește dragoste veșnică și consider că este valoarea supremă pentru care merită să trăim și să murim.

 

 

Cuprins mesaje
Categorii
Video

Navigare website

 

Nou!

 

 

Mesaje actualizate

 

Religia crestina in lumea de astazi

Pentru a clarifica afirmația că România este o țară creștină, afirmație trâmbițată de unii propagandiști care se pretind a fi vocea tradiției și apărători ai credinței creștine trebuie să pornim de la o anumită premisă...

uploaded: 29. 12. 2015

read more

 

Fanatismul religios

O credință religioasă foarte puternică poate duce la intoleranță atunci când întâlnește o altă credință religioasă la fel de puternică. Pentru un om care se angajează total într-o credință religioasă intoleranța față de alte religii este o tendință naturală...

uploaded: 15. 12. 2015

read more

 

Crestinii si Crestinismul divizat

Deseori, în ultima perioadă de timp, am fost întrebat de ce religie sunt și răspunsul a fost, cum este de la sine înțeles, mereu același, sunt Creștin. Din nefericire, aceasta a devenit o religie inacceptabilă pentru timpurile noastre.

uploaded: 26. 10. 2015

read more

 

Calea ingusta care duce la viata

Puritatea doctrinară și puritatea morală sunt două lucruri foarte diferite. Din nefericire mulți Creștini le confundă între ele și consideră că dacă este cineva mai fidel unei anumite doctrine creștine cu atât este mai pur din punct de vedere moral în ochii lui Dumnezeu...

uploaded: 21. 09. 2015

read more

Postul Crestin

Unele Biserici instituționale au denaturat practicarea Creștinismului așa cum a fost acesta indicat de Isus (Iisus). Ele au înlocuit învățăturile Mântuitorului cu tradiția lor adică cu tot felul de ritualuri care țin loc de o autentică practică creștină. Astfel postul a devenit un surogat prin care se înlocuiesc alte valori cum ar fi generozitatea, sacrificiul de sine, cinstea, interesul pentru aproapele nostru, dragostea creștină.

uploaded: 18. 07. 2015

read more

Chipul si asemanarea lui Dumnezeu

Toate doctrinele Bisericilor instituționale sunt imperfecte și mărginite în capacitatea lor de a îl cuprinde în înțelegerea lor pe Dumnezeu. Nici o organizație religioasă nu are capacitatea de a îl reflecta pe Dumnezeu în frumusețea caracterului Său...

uploaded: 05. 07. 2015

read more

Natura divina din om

Atunci când ne naștem nu suntem numai carne păcătoasă, avem în noi imaginea lui Dumnezeu, deoarece am fost făcuți după chipul și asemănarea Lui...

uploaded: 12. 06. 2015

read more

Libertatea de a il alege pe Dumnezeu si impietrirea inimii

Am scris eu oare, în articolul precedent, că Dumnezeu este nedrept și că salvează pe oricine dorește, în mod arbitrar, fără criterii, dar și că împietrește inima oricui dorește, și că astfel împiedică aceea persoană să fie salvată? Am afirmat cumva că Dumnezeu poate împietri inima unui om și astfel îl poate ține departe de credință, și că, după acest fapt, tot El îl azvârle apoi în iad, pentru a fi chinuit veșnic?...

uploaded: 10. 05. 2015

read more

Pacatul, vinovatia si responsabilitatea crestina

Religia creștină, la fel ca multe alte religiii, este un fenomen complex care nu se oferă cu ușurință celor credincioși, spre cunoaștere și spre înțelegere, în lipsa unor repere spirituale sigure. Reperele ne sunt necasare pentru a ne putea orienta și a da un sens credinței pe care o considerăm ca fiind și credința noastră. Să abordăm un prim reper...

uploaded: 21. 03. 2015

read more

Revolta lui Satana si necesitatea revelatiei

Este adevărat că Dumnezeu a iubit foarte mult lumea, a se înțelege toată creația Sa, încât a dat pe Fiul Său să moară pentru ea pe cruce. (Ioan 3; 16) Este la fel de adevărat că și omul, prin Omul Isus (Iisus) atât de mult l-a iubit pe Dumnezeu încât  s-a sacrificat pe Sine pentru El și a fost gata să își dea viața pe cruce pentru ca Dumnezeu să poată să guverneze în pace asupra universului și să poată să îl învingă pe Satana, dușmanul Său....

uploaded: 19. 02. 2015

read more

Fiul Omului

Cu alte cuvinte, dacă Dumnezeu le-ar fi arătat îngerilor dragostea pe care a dorit să o demonstreze la cruce, înainte de căderea în neascultare a lui Satana, ar fi spulberat dinainte orice îndoială a lor și nu ar mai fi fost nevoie de crucea Golgotei. Întrebarea este dacă pentru a putea face această demonstrație Dumnezeu avea nevoie absolută de om, adică dacă El putea manifesta această dragoste față de îngeri, așa cum a făcut-o față de oameni?...

uploaded: 19. 01. 2015

Multi sunt chemati dar putini sunt alesi

Alegerea pe care Dumnezeu o face, încă înainte de întemeierea lumii, în ceea ce privește mântuirea celor credincioși și a celor credincioase este prezentată în multe texte biblice și existența acestei alegeri nu are cum să fie tăgăduită de nimeni...

uploaded: 21. 12. 2014

read more

In Hristos si in Biserica

Isus (Iisus) a spus că acolo unde sunt doi sau trei adunați în numele Lui, acolo este și El. (Matei 18; 20) De aici reprezentanții instituțiilor bisericești au tras concluzia greșită că Biserica se află numai acolo unde sunt mai mulți credincioși adunați la un loc, acordând mai multă importanță locului, ca realitate materială și nu Duhului....

uploaded: 11. 12. 2014

read more

La om mantuirea este cu neputinta

El a spus de multe ori că o credință personală în Dumnezeu este mântuitoare. ”Credința ta te-a mântuit” este probabil una dintre cele mai uzuale formule intrate în mentalul colectiv. (Luca 7; 50) Mântuit este o formulă biblică care are două înțelesuri, adică vindecat de boli și de asemenea salvat pentru veșnicie. Isus (Iisus) a folosit cuvântul mântuit în ambele sensuri......

uploaded: 18. 10. 2014

read more

Daniel Branzei pastor al intunericului

Nu doresc să descurajez pe nimeni să citească Biblia, dimpotrivă, încerc să încurajez o analiză atentă, profundă, critică și mai ales spirituală a V.T. și a N.T. Când cineva insistă pe o citire literală el sau ea poate să fie întrebată: Tu de ce nu ți-ai tăiat mâna sau nu ți-ai scos ochiul, atunci când ai păcătuit, căci doar literal așa scrie în N.T. că ar fi bine să faci? (Marcu 9, -48).....

uploaded: 16. 10. 2014

read more

Slova omoara dar Duhul da viata

Nu doresc să descurajez pe nimeni să citească Biblia, dimpotrivă, încerc să încurajez o analiză atentă, profundă, critică și mai ales spirituală a V.T. și a N.T. Când cineva insistă pe o citire literală el sau ea poate să fie întrebată: Tu de ce nu ți-ai tăiat mâna sau nu ți-ai scos ochiul, atunci când ai păcătuit, căci doar literal așa scrie în N.T. că ar fi bine să faci? (Marcu 9, -48).....

uploaded: 16. 10. 2014

read more

Fals si uz de fals în Bisericile institutionale

Creștinismul este o religie care s-a reinventat continuu de-a lungul celor două milenii de existență și în care straturi succesive de învățături au acoperit, au modificat și au completat învățăturile lui Isus (Iisus) . În acest context, pe mine personal mă interesează să dezgrop învățăturile Lui autentice de sub ruinele spirituale ale doctrinelor creștine care au acoperit aproape complet intențiile fondatorului Creștinismului....

uploaded: 03. 10. 2014

read more

Iertarea de pacate

Concepția bazată pe faptul că anumite persoane au dreptul să ierte păcatele altor persoane nu are nici un fundament biblic, dacă nu se referă decât la păcatelor săvârșite exclusiv asupra celui în cauză. Din câteva texte ale N.T. s-a construit o doctrină falsă care stă la baza unui ritual religiosos...

uploaded: 14. 09. 2014

read more

Iertarea pacatelor si Biserica

Comunitățile creștine nu sunt niște ”separeuri,” niște ”cluburi” selecte în care cei și cele care aparțin de ele, o dată intrați în aceste comunități, să poată considera că reprezintă o elită aleasă, o dată pentru totdeauna. Ceilalți Creștini, alții decât ”frații” și ”surorile” de confesiune creștină sau membrii altor religii nu trebuiesc priviți ca niște adversari, deoarece Isus (Iisus) ne-a învățat că nu trebuie să considerăm pe nimeni dușmanul nostru....

uploaded: 03. 09. 2014

read more

pacatelor si birocratia religioasa

Cine poate să ierte păcatele? O întrebare esențială al cărui răspuns ne deschide ușa către înțelegerea profundă a relațiilor dintre Dumnezeu și om...

uploaded: 18. 08. 2014

read more