Gabriel Baicu - The New Reformation
La Nouvelle Reformation - Noua Reforma

Articole

 

Multi sunt chemati dar putini sunt alesi

 

  Gabriel Baicu

    

Alegerea pe care Dumnezeu o face, încă înainte de întemeierea lumii, în ceea ce privește mântuirea celor credincioși și a celor credincioase este prezentată în multe texte biblice și existența acestei alegeri nu are cum să fie tăgăduită de nimeni. În același timp, datorită unor confuzii care apar și care sunt bazate pe posibile interpretări ale acelorași texte biblice, categoric nu există unitate de vederi în problema alegerii lui Dumnezeu și mai ales în ceea ce privește criteriile folosite de El, atunci când alege. Cea mai frecventă întrebare este aceea a echilibrului dintre alegerea lui Dumnezeu și dreptatea Lui. Dacă El îi alege pe unii și pe alții nu, este aceasta o dovadă că Dumnezeu este nedrept? Apostolul Pavel aduce două răspunsuri la această obiecție și lucrul acesta creează neclaritate, deoarece cele două răspunsuri prezintă două soluții diferite la aceeași problemă. Pavel avansează deci două opinii diferite privitoare la alegerea celor mântuiți de către Dumnezeu și rămâne ca noi să optăm între cele două, desigur bazat pe argumente. În primul caz, el îl compară pe Dumnezeu cu un olar care face ce dorește cu lutul Său. Dumnezeu este Olarul și noi suntem lutul folosit de El și dacă El dorește face din lutul respectiv un vas de valoare sau poate face unul pentru o întrebuințare de ocară, ne spune Pavel. Cu alte cuvinte, în această variantă, Dumnezeu ar face numai ceea ce dorește fără să dea socoteală nimănui și fără să prezinte nici un criteriu pentru alegerea pe care o face. În această opțiune totul este îmbrăcat într-un mister dens și asupra noastră planează necunoscutul unui destin care ne condamnă sau ne salvează. Această interpretare a modului cum operează Dumnezeu nu este însă cea mai consistentă, după cum ne arată N.T.

"6 „Nu pot Eu să fac cu voi ca olarul acesta, casă a lui Israel? – zice Domnul. Iată, cum este lutul în mâna olarului aşa sunteţi voi în mâna Mea, casă a lui Israel!" (Ieremia 18; 6)

Apostolul Pavel a preluat metafora cu olarul din V.T. A aplicat această metafora pentru a îl prezenta pe Dumnezeu ca pe un stăpân absolut care face ceea ce vrea El, fără să răspundă în fața nimănui și fără să fie nevoit să dea explicații la nimeni. Cu toate acestea, Dumnezeu are motive pentru ceea ce face și încă unele temeinice și ne face cunoscute și nouă aceste motive. 

"21 Nu este olarul stăpân pe lutul lui, ca din aceeaşi frământătură de lut să facă un vas pentru o întrebuinţare de cinste, şi un alt vas pentru o întrebuinţare de ocară?" (Romani 9; 21)

Această afirmație a lui Pavel creează impresia greșită că Dumnezeu face ce dorește și alege pe cine dorește, fără nici un criteriu cunoscut de noi. Este drept că tot Pavel, parcă nemulțumit de faptul că nu vedea explicația pentru modul cum procedează Dumnezeu cu oamenii, îndreaptă greșeala făcută și ne dă și criteriul după care Dumnezeu face alegerea, însă într-o altă epistolă. De data aceasta, Pavel a fost nevoit să depășească orizonturile lumii noastre pentru a îl înțelege pe Dumnezeu. Fiind vorba însă de două idei diferite, cei care citesc fie numai unul, fie numai celălalt dintre cele două categorii de texte biblice ajung la concluzii diferite în ceea ce privește caracterul lui Dumnezeu și modul cum acționează El. Într-o altă epistolă, Pavel contrazice principiul avansat de el, prin metafora cu Olarul și anume acela că Dumnezeu alege pe oameni pentru mântuire, în mod discreționar și ne arată, de data aceasta precis, pe ce bază îi alege.

"11 În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voii Sale,

 12 ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos." (Efeseni 1; 11-12)

 

Dumnezeu nu face alegerea celor mântuiți în mod arbitrar, așa cum face olarul cu lutul, ci folosește un criteriu precis și anume alegerea noastră pentru Hristos, nădejdea pe care ne-am pus-o în El, încă dinainte de întemeierea lumii. Exemplul cu olarul nu se potrivește atunci când este vorba despre alegerea pe care Dumnezeu o face între credincioși, pentru mântuire. Dumnezeu îi alege pe aceia și acelea, care chiar ei și ele l-au ales pe Hristos, înainte ca lumea să existe. Dumnezeu nu construiește oameni buni și oameni răi, este o absurditate, chiar dacă este opinia apostolului Pavel, pentru ca apoi pe cei pe care El i-a destinat pentru ”o întrebuințare de ocară” să îi mai arunce și în iad cu consecințele de rigoare. Ce Dumnezeu este Acela care după ce destinează un om pentru o viață mizerabilă îl și pedepsește apoi prin pedeapsa iadului? De ce ar trebui să acordăm credit unui astfel de Dumnezeu? Numai că Dumnezeu nu este așa, chiar noi am făcut alegerea căii pe care vrem să mergem, dar nu de acum, ci dinainte de întemeierea lumii. De aceea o spun mereu, Creștinismul popular, Creștinismul de masă scapă din vedere lucruri esențiale. Aici nu este vorba doar despre predica unui evanghelist la care multă lume se pocăiește formal, este ceva mult mai profund, o relație care s-a stabilit între Dumnezeu și noi încă înainte ca lumea să existe. Această relație nu este una superficială, la cei și cele care l-au ales pe Hristos dinainte, El le vorbește, în mod personal și stabilește cu ei și cu ele o legătură spirituală profundă, nu îi lasă la voia întâmplării și a ocaziilor prilejuite de o predică sau alte mijloace de propovăduire. 

 

Pe care dintre cele două variante o alegem și pe ce bază? Eu aleg varianta care se află precizată în epistola către Efeseni, pe baza faptului că există multe texte biblice care o susțin și că multe texte se regăsesc și în alte scrieri decât cele ale lui Pavel, întărind astfel afirmațiile apostolului în această privință. Textul din Romani 9; 21, este unul care ne îndepărtează de dreptatea lui Dumnezeu și care construiește o imagine falsă despre El. Acest text răspunde la întrebarea dacă există nedreptate în Dumnezeu fără argumente convingătoare care să nege această posibilitate și oferă o soluție care lasă mult de dorit. Dumnezeu, spune textul, nu este nedrept deoarece are dreptul suveran să facă tot ce vrea El, fără să dea socoteală nimănui. Textul afirmă tocmai ceea ce trebuia să nege. Dumnezeu nu ar avea în vedere dreptatea, conform textului, atunci când ia o decizie, ci numai voia Lui.

 

Explicația lui Pavel din Romani 9; 21, privitor la dreptatea lui Dumnezeu, este neconvingătoare și seamănă multă confuzie. În Efeseni se dau însă explicații care de data aceasta au valoare de argument. Mai mult, apostolul Pavel întărește precizările din Efeseni prin texte care se află în Romani sau Tesaloniceni. Iată textele:

 

"28 De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.

 29 Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie Cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi.

 30 Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit." (Romani 8; 28-30)

 

"13 Noi însă, fraţi preaiubiţi de Domnul, trebuie să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, căci de la început Dumnezeu v-a ales pentru mântuire, în sfinţirea Duhului şi credinţa adevărului." (2 Tesaloniceni 2, 13) 

 

Pavel, în versetul 30, ne spune că toți cei chemați sunt și aleși. Isus (Iisus) ne-a spus că nu toți cei chemați sunt și aleși și că mulți sunt chemați și puțini sunt aleși. Cum trebuie înțeleasă această diferență? Pavel vorbea despre chemarea specială, pe care Dumnezeu o face, în mod personal, tuturor celor aleși dar Isus (Iisus), în contextul dat, s-a referit la chemarea generală, adresată tuturor oamenilor. Există deci o chemare generală adresată tuturor oamenilor și o chemare specială către cei aleși, al căror nume a fost scris în cartea vieții dinainte de întemeierea lumii. Iată ce a spus Isus (Iisus):

 

"16 Tot aşa, cei din urmă vor fi cei dintâi, şi cei dintâi vor fi cei din urmă; pentru că mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi." (Matei 20; 16)

 

Cei dintâi, la fel ca și cei din urmă, sunt toți aleși, deoarece chiar dacă vor fi cei din urmă, totuși ei vor fi acolo, vor fi printre aleșii lui Dumnezeu. Dacă cei dintâi, care au fost considerați corespunzători la un moment dat, dar nu ar mai fi considerați deloc acceptabili pentru Împărăția lui Dumnezeu și ar fi dați la o parte cu totul, de către cei din urmă, atunci am avea o problemă. În contextul în care au fost spuse cuvintele respective, însă, adică o dată cu pilda lucrătorilor viei, Isus (Iisus) nu asta a lăsat să se înțeleagă, ca mesaj al Său. În sensul spus de El și cei dintâi și cei din urmă sunt răsplătiți la fel.

 

Ce a vrut atunci Isus (Iisus) să spună prin afirmația că mulți sunt chemați și puțini sunt aleși? Oare nu sunt toți cei chemați socotiți neprihăniți de Dumnezeu, așa cum ne spune apostolul Pavel? Cei aleși, sunt mai întâi chemați, direct de către Dumnezeu și sunt considerați neprihăniți cu scopul ca să și devină neprihăniți. Aici apare o situație care impune multă claritate. Toți cei chemați și cele chemate sunt socotite neprihănite de către Dumnezeu și aceasta pentru a avea dreptul de a se apropria de Dumnezeu. Cu toate acestea, neprihănirea atribuită nu este aceeași cu neprihănirea dobândită și care intervine ca urmare a procesului nașterii din nou. (Ioan 3; 3-6) Faptul că Dumnezeu ne consideră neprihăniți, punând în dreptul nostru neprihănirea lui Hristos nu ne face neprihăniți de facto, ci doar ne creează condițiile pentru a deveni noi înșine, în nume propriu, la fel ca și Hristos, adică având o neprihănire ca și a Sa. Dacă nu ar fi așa, atunci toți cei chemați prin chemarea generală, doar dacă au credința că Dumnezeu există și că Isus (Iisus) este Fiul Său, ar fi și aleși și totul s-ar întâmpla doar la suprafață. Noi nu am fi niciodată neprihăniți cu adevărat, dar am fi doar considerați că suntem neprihăniți și, prin credință, fără să mai fim schimbați sau născuți din nou, am fi mântuiți. Credința fără nașterea din nou însă este moartă. Mulți cred în Dumnezeu, dar puțini sunt schimbați după voia Sa și de aceea mulți sunt chemați și puțini sunt aleși. Credința în Dumnezeu, fără regenerare spirituală nu ne duce în mod necesar la mântuire, chiar și dracii cred și se înfioară. (Iacov 2; 26)

 

Noi înșine trebuie să fim schimbați și credința fără fapte este moartă. Nimeni nu va vedea și nu va intra în Împărăția lui Dumnezeu, dacă nu este născut din nou. (Ioan 3; 3-6) Cu alte cuvinte, dacă nu suntem născuți din nou, credința noastră nu produce efecte și nu ne regenerează spiritual și lucrul se întâmple în practică, destul de frecvent. Mulți sunt chemați și cred în Dumnezeu, dar nu sunt schimbați, rămân aceeași oameni lumești și de aceea nu sunt aleși. Cine este de vină pentru această stare de fapt? Printre altele și doctrinele greșite ale Bisericilor instituționale și faptul că mulți interpretează scrierile apostolului Pavel spre pieirea lor. (2 Petru 3; 16) De ce îi mai cheamă Dumnezeu pe unii Creștini la mântuire, dacă știe dinainte că nu vor fi aleși? Dumnezeu lansează o chemare generală la mântuire, tuturor oamenilor, dar nu toți oamenii sunt de acord să meargă pe Calea salvării sufletelor, cu adevărat. (Matei 11: 28) Este adevărat că pe lângă chemarea generală Dumnezeu face și o chemare specială, individuală și concretă celor aleși, pe care îi cunoaște dinainte de întemeierea lumii. (Romani 8; 30) 

 

Dumnezeu nu este nedrept, cum ar putea crede unii, mai întâi noi l-am ales pe El încă înainte de întemeierea lumii și apoi El ne-a ales pe noi, deci acest proces are o istorie, care depășește pământul acesta. Nu putem, cu nici un chip, să înțelegem mântuirea dacă nu realizăm relația dintre noi și Dumnezeu, deasupra timpului. Am existat împreună cu Dumnezeu, dinainte și vom exista împreună cu El, dincolo de timp, în veșnicie. De când am existat cu Dumnezeu, dintotdeauna sau am fost creați, la un moment dat? Biblia nu ne răspunde la această întrebare. Am existat doar virtual, în mintea lui Dumnezeu sau am existat chiar real, ca și spirite? Se poate merge pe ambele variante, dar nu este locul, în acest articol, de a intra în această amplă discuție. Una dintre variante ni se va părea probabil mai convingătoare decât cealaltă, dar numai după ce sunt luate în calcul amândouă.

 

De un lucru însă putem să fim siguri. Înainte de a exista Adam, am fost noi, deoarece Adam a fost creat după crearea pământului, dar noi am existat înainte ca pământul să fie creat. Chiar dacă am fi fost numai virtual, am fost totuși și, mai mult, am sperat în Hristos. Prin urmare, afirmația lui Isus (Iisus) că El a existat înainte de Avraam nu este de loc neașteptată, privită în această lumină. În omul Isus (Iisus) a locuit Tatăl ceresc, s-a întrupat Dumnezeu Tatăl și tot astfel Dumnezeu dorește să locuiască și în noi. Dacă noi am existat încă înainte de Avraam, cu atât mai mult a existat Isus (Iisus), care ne-a descoperit toate lucrurile. (Ioan 8; 58) Isus (Iisus) însă, deși s-a născut în trup de om, a fost conștient de faptul că a existat înainte de Avraam și prin iluminarea pe care ne-o aduce El putem să devenim și noi conștienți de acest fapt. Avem posibilitatea de a înțelege cine suntem cu adevărat și pentru ce am fost destinați.

 

Care este deci idea de principiu? Atunci când nu eram apăsați de firea noastră păcătoasă, în veșnicie, am sperat în Hristos, deci l-am ales pe El. În aceste condiții, Hristos veghează la mântuirea noastră, aici pe pământ. Dumnezeu nu ne alege pentru ceea ce suntem aici pe pământ, oameni care trăiesc sub povara firii lor pământești, ci pentru ceea ce am fost încă înainte de întemeierea lumii și ceea ce vom fi în viitor, în Împărăția Sa. Dumnezeu ne alege pentru potențialul care este în noi, El uitându-se la ceea ce putem deveni și nu la ceea ce suntem. Noi am sperat în Hristos atunci când păcatul nu ne era o povară, deci alegerea noastră a fost una liberă. Noi l-am iubit pe Dumnezeu încă înainte ca pământul să existe, în forma în care am existat.

 

Despre alegerea pe care Dumnezeu a făcut-o, încă înainte de întemeierea lumii sunt multe texte de referință. Avem de exemplu următoarele texte:

 

"16 Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi; şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi rod, şi roada voastră să rămână, pentru ca orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea." (Ioan 15; 16)

 

"19 Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru că nu sunteţi din lume şi pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăşte lumea." (Ioan 15; 19)

 

"8 Şi toţi locuitorii pământului i se vor închina, toţi aceia al căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului care a fost junghiat." (Apocalipsa 13; 8)

 

Faptul că numai numele unora a fost scris de la întemeierea lumii în cartea vieții Mielului nu înseamnă alegere? Dacă nu, atunci ce altceva înseamnă? Bineînțeles că este vorba despre alegerea făcută de Dumnezeu, despre faptul că mulți sunt chemați și puțini sunt aleși. (Matei 22; 14)

 

Apar tot felul de aspecte, care ar trebui puse în discuție, în legătură cu cele de mai sus. Cum se face că, raportat la populația globului, atât de puțini au sperat în Hristos și majoritatea l-a refuzat pe El, presupunând că toți oamenii au și o existență încă înainte de întemeierea lumii? Totul se explică prin dragostea dintre Dumnezeu și om. O altă problemă ar fi faptul că în Împărăția lui Dumnezeu noi nu vom mai fi afectați de păcat, căci trupul nostru muritor, în care se află legea păcatului, va fi îmbrăcat cu un trup de salvă. (2 Corinteni 5; 4) Dacă așa stau lucrurile, atunci de ce se face atâta caz de păcat, căci el este generat de firea pământească, care va fi și ea eliberată, prin eliberarea de trupul pământesc? Nu este oare de ajuns să scăpăm de trupul muritor, pentru ca în felul acesta, în mod automat, să nu mai fim păcătoși? În acest caz, înseamnă că nu avem nevoie decât ca după moartea în trupul pământesc să fim schimbați într-un trup de slavă ca să devenim sfinți și după placul lui Dumnezeu. Trupul păcătos, firea noastră umană, este cauza păcatelor noastre, căci nevoile lui ne atrag la păcat.

 

Cu alte cuvinte, apostolul Pavel ne spune că păcatul din noi este generat de firea noastră păcătoasă și că dacă scăpăm de firea noastră atunci automat scăpăm și de păcat. În cazul acesta eu văd o contradicție. Dacă numai firea pământească ar fi problema, atunci înseamnă că soluția este clară. Nu este nevoie să facem eforturi deosebite în trupul nostru pământesc, pentru a fi mântuiți, este de ajuns să așteptăm să fim schimbați și problema păcatului se va rezolva. De ce să luptăm cu trupul nostru pământesc și așa el va dispărea și o dată cu el și păcatul? Și această alternativă mă încurajează să accept afirmațiile lui Pavel din epistola către Efeseni, căci ce ni se spune acolo este că, fiind despărțiți de trupul nostru muritor, suntem eliberați de păcate și în consecință alegerea noastră este una liberă, scăpată de sclavia păcatului. Iată de ce alegerea pe care am făcut-o încă dinainte de întemeierea lumii este aceea care contează, căci numai aceea este alegerea cu adevărat liberă.

 

Alegerea care o facem aici pe pământ este o alegere viciată de păcatul care locuiește în noi, totuși sufletele noastre speră și aici în Hristos, peste limitele trupului nostru muritor, așa cum au sperat încă înainte de întemeierea lumii. Așa se explică deci afirmația lui Pavel că suntem mântuiți prin credință și nu prin fapte, adică suntem salvați prin dorința sufletelor noastre care este umbrită de limitările trupului muritor. Dumnezeu nu hotărăște și nu ne alege din cauza neputințelor noastre trupești, ci din cauza curățeniei sufletești, care ne îndeamnă să îl căutăm pe El. Credința însă ne este dată pentru a fi regenerați spiritual, născuți din nou și scăparea de sub constrângerile trupului trebuie să se facă încă aici, pe pământ, este prea târziu după moarte. Răspunsul dat de Isus (Iisus) este că, pentru a fi mântuiți, trebuie mai întâi să fim născuți din nou, nu putem aștepta doar o îmbrăcare a trupului nostru pământesc, cu un trup de slavă, după moarte. (Ioan 3; 3-6)

 

Vânătorii de greșeli din Bisericile instituționale, manipulatorii și cei care îi invidiază pe frații și surorile lor doar pentru că au credință în Hristos sunt coloana vertebrală a acestor instituții bisericești. Ei văd doar aparențele și judecă în funcție de ele și sunt un pericol pentru spiritualitate, căci ei sunt profeți ai trupurilor și nu ai sufletelor. Cu alte cuvine, acești Creștini înțeleg mântuirea ca pe un proces în care trebuie să fim condamnați pentru greșelile săvârșite în trup și nu se pune un accent suficient pe calitățile sufletești. În realitate, apostolul Pavel ne spune că nu vom intra cu această fire în Împărăția cerurilor ci că vom fi schimbați. Ceea ce va rămâne din noi va fi, în primul rând, omul nostru interior, eliberat de constrângerile păcatului, a firii omenești,  deci nimic din ceea ce este pe pământ nu va fi și în ceruri. Vom fi noi, păstrându-ne identitatea noastră spirituală, dar nu vom mai fi noi, atunci când este vorba despre firea noastră trupească, pământească. Schimbarea aceasta va fi una fundamentală și eliberarea de trupurile de noastre, pe care și-o dorea și Pavel, va duce la o regenerare totală a ființelor noastre. Dumnezeu va pune în noi nu doar un Duh nou și o inimă nouă, în final va pune și un trup nou și aceasta va schimba radical lucrurile. Din acest motiv, a judeca și condamna oamenii care se află în trupul muritor ca bază pentru o realitate în care oamenii vor avea alt trup, adică Împărăția veșnică, este o absurditate, căci păcatul este cauzat de natura noastră umană, care va fi complet regenerată, prin nașterea din nou și prin schimbarea trupului muritor cu un trup de slavă.

 

Dumnezeu deci nu judecă la fel ca oamenii și nu îi condamnă pe oameni bazându-se pe slăbiciunile trupurilor lor muritoare, ci El judecă în funcție de atitudinea spirituală pe care am avut-o de la început față de El și care se exprimă prin credința sau necredința noastră actuală, dar mai ales pe disponibilitatea de a fi transformați și astfel pregătiți să trăim veșnic. Cei care nu cred au și fost judecați de Dumnezeu prin necredința lor, căci nimeni nu poate să devină o ființă superioară, dacă nici măcar nu crede că ar putea deveni o astfel de ființă. De fapt, noi am decis, situarea noastră față de Dumnezeu, încă înainte de întemeierea lumii, atunci când am sperat sau nu în Hristos. Dacă spiritual eram gata să fim mântuiți, atunci când am nădăjduit în Hristos, de ce am mai venit pe pământ, de ce ne-am întrupat, dacă această întrupare poate duce la pierderea mântuirii noastre și pierderea nădejdii pe care am avut-o? De ce nu s-a limitat Dumnezeu la o lume spirituală, de ce a dorit să creeze și o lume materială? Tocmai în aceasta constă speranța noastră și anume în faptul că Dumnezeu și-a asumat toate riscurile creației în lumea materială și că El înțelege toate lucrurile. Dumnezeu a plătit un preț pentru acțiunea Sa, dar a creat lucruri extraordinare și omul ocupă un loc privilegiat printre ele. Dacă Dumnezeu și-a asumat riscurile creației lumii materiale și ne-a trimis și pe noi în această lume, noi care am sperat și mai înainte în Hristos suntem în paza iubirii și responsabilității divine.

 

Cuprins mesaje
Categorii
Video

Nou!

Navigare website

 

 

Mesaje actualizate

 

Religia crestina in lumea de astazi

Pentru a clarifica afirmația că România este o țară creștină, afirmație trâmbițată de unii propagandiști care se pretind a fi vocea tradiției și apărători ai credinței creștine trebuie să pornim de la o anumită premisă...

uploaded: 29. 12. 2015

read more

 

Fanatismul religios

O credință religioasă foarte puternică poate duce la intoleranță atunci când întâlnește o altă credință religioasă la fel de puternică. Pentru un om care se angajează total într-o credință religioasă intoleranța față de alte religii este o tendință naturală...

uploaded: 15. 12. 2015

read more

 

Crestinii si Crestinismul divizat

Deseori, în ultima perioadă de timp, am fost întrebat de ce religie sunt și răspunsul a fost, cum este de la sine înțeles, mereu același, sunt Creștin. Din nefericire, aceasta a devenit o religie inacceptabilă pentru timpurile noastre.

uploaded: 26. 10. 2015

read more

 

Calea ingusta care duce la viata

Puritatea doctrinară și puritatea morală sunt două lucruri foarte diferite. Din nefericire mulți Creștini le confundă între ele și consideră că dacă este cineva mai fidel unei anumite doctrine creștine cu atât este mai pur din punct de vedere moral în ochii lui Dumnezeu...

uploaded: 21. 09. 2015

read more

Postul Crestin

Unele Biserici instituționale au denaturat practicarea Creștinismului așa cum a fost acesta indicat de Isus (Iisus). Ele au înlocuit învățăturile Mântuitorului cu tradiția lor adică cu tot felul de ritualuri care țin loc de o autentică practică creștină. Astfel postul a devenit un surogat prin care se înlocuiesc alte valori cum ar fi generozitatea, sacrificiul de sine, cinstea, interesul pentru aproapele nostru, dragostea creștină.

uploaded: 18. 07. 2015

read more

Chipul si asemanarea lui Dumnezeu

Toate doctrinele Bisericilor instituționale sunt imperfecte și mărginite în capacitatea lor de a îl cuprinde în înțelegerea lor pe Dumnezeu. Nici o organizație religioasă nu are capacitatea de a îl reflecta pe Dumnezeu în frumusețea caracterului Său...

uploaded: 05. 07. 2015

read more

Natura divina din om

Atunci când ne naștem nu suntem numai carne păcătoasă, avem în noi imaginea lui Dumnezeu, deoarece am fost făcuți după chipul și asemănarea Lui...

uploaded: 12. 06. 2015

read more

Libertatea de a il alege pe Dumnezeu si impietrirea inimii

Am scris eu oare, în articolul precedent, că Dumnezeu este nedrept și că salvează pe oricine dorește, în mod arbitrar, fără criterii, dar și că împietrește inima oricui dorește, și că astfel împiedică aceea persoană să fie salvată? Am afirmat cumva că Dumnezeu poate împietri inima unui om și astfel îl poate ține departe de credință, și că, după acest fapt, tot El îl azvârle apoi în iad, pentru a fi chinuit veșnic?...

uploaded: 10. 05. 2015

read more

Pacatul, vinovatia si responsabilitatea crestina

Religia creștină, la fel ca multe alte religiii, este un fenomen complex care nu se oferă cu ușurință celor credincioși, spre cunoaștere și spre înțelegere, în lipsa unor repere spirituale sigure. Reperele ne sunt necasare pentru a ne putea orienta și a da un sens credinței pe care o considerăm ca fiind și credința noastră. Să abordăm un prim reper...

uploaded: 21. 03. 2015

read more

Revolta lui Satana si necesitatea revelatiei

Este adevărat că Dumnezeu a iubit foarte mult lumea, a se înțelege toată creația Sa, încât a dat pe Fiul Său să moară pentru ea pe cruce. (Ioan 3; 16) Este la fel de adevărat că și omul, prin Omul Isus (Iisus) atât de mult l-a iubit pe Dumnezeu încât  s-a sacrificat pe Sine pentru El și a fost gata să își dea viața pe cruce pentru ca Dumnezeu să poată să guverneze în pace asupra universului și să poată să îl învingă pe Satana, dușmanul Său....

uploaded: 19. 02. 2015

read more

Fiul Omului

Cu alte cuvinte, dacă Dumnezeu le-ar fi arătat îngerilor dragostea pe care a dorit să o demonstreze la cruce, înainte de căderea în neascultare a lui Satana, ar fi spulberat dinainte orice îndoială a lor și nu ar mai fi fost nevoie de crucea Golgotei. Întrebarea este dacă pentru a putea face această demonstrație Dumnezeu avea nevoie absolută de om, adică dacă El putea manifesta această dragoste față de îngeri, așa cum a făcut-o față de oameni?...

uploaded: 19. 01. 2015

Multi sunt chemati dar putini sunt alesi

Alegerea pe care Dumnezeu o face, încă înainte de întemeierea lumii, în ceea ce privește mântuirea celor credincioși și a celor credincioase este prezentată în multe texte biblice și existența acestei alegeri nu are cum să fie tăgăduită de nimeni...

uploaded: 21. 12. 2014

read more

In Hristos si in Biserica

Isus (Iisus) a spus că acolo unde sunt doi sau trei adunați în numele Lui, acolo este și El. (Matei 18; 20) De aici reprezentanții instituțiilor bisericești au tras concluzia greșită că Biserica se află numai acolo unde sunt mai mulți credincioși adunați la un loc, acordând mai multă importanță locului, ca realitate materială și nu Duhului....

uploaded: 11. 12. 2014

read more

La om mantuirea este cu neputinta

El a spus de multe ori că o credință personală în Dumnezeu este mântuitoare. ”Credința ta te-a mântuit” este probabil una dintre cele mai uzuale formule intrate în mentalul colectiv. (Luca 7; 50) Mântuit este o formulă biblică care are două înțelesuri, adică vindecat de boli și de asemenea salvat pentru veșnicie. Isus (Iisus) a folosit cuvântul mântuit în ambele sensuri......

uploaded: 18. 10. 2014

read more

Daniel Branzei pastor al intunericului

Nu doresc să descurajez pe nimeni să citească Biblia, dimpotrivă, încerc să încurajez o analiză atentă, profundă, critică și mai ales spirituală a V.T. și a N.T. Când cineva insistă pe o citire literală el sau ea poate să fie întrebată: Tu de ce nu ți-ai tăiat mâna sau nu ți-ai scos ochiul, atunci când ai păcătuit, căci doar literal așa scrie în N.T. că ar fi bine să faci? (Marcu 9, -48).....

uploaded: 16. 10. 2014

read more

Slova omoara dar Duhul da viata

Nu doresc să descurajez pe nimeni să citească Biblia, dimpotrivă, încerc să încurajez o analiză atentă, profundă, critică și mai ales spirituală a V.T. și a N.T. Când cineva insistă pe o citire literală el sau ea poate să fie întrebată: Tu de ce nu ți-ai tăiat mâna sau nu ți-ai scos ochiul, atunci când ai păcătuit, căci doar literal așa scrie în N.T. că ar fi bine să faci? (Marcu 9, -48).....

uploaded: 16. 10. 2014

read more

Fals si uz de fals în Bisericile institutionale

Creștinismul este o religie care s-a reinventat continuu de-a lungul celor două milenii de existență și în care straturi succesive de învățături au acoperit, au modificat și au completat învățăturile lui Isus (Iisus) . În acest context, pe mine personal mă interesează să dezgrop învățăturile Lui autentice de sub ruinele spirituale ale doctrinelor creștine care au acoperit aproape complet intențiile fondatorului Creștinismului....

uploaded: 03. 10. 2014

read more

Iertarea de pacate

Concepția bazată pe faptul că anumite persoane au dreptul să ierte păcatele altor persoane nu are nici un fundament biblic, dacă nu se referă decât la păcatelor săvârșite exclusiv asupra celui în cauză. Din câteva texte ale N.T. s-a construit o doctrină falsă care stă la baza unui ritual religiosos...

uploaded: 14. 09. 2014

read more