Gabriel Baicu - The New Reformation
La Nouvelle Reformation - Noua Reforma

Articole

 

Biserica Spirituală Unică și Biserica instituțională Ortodoxă

 

  Gabriel Baicu

    

Principala deosebire dintre Biserica Spirituală Unică și Biserica instituțională Ortodoxă este aceea că prima este o realitate spirituală, adică o unitate în Duh și cea de-a doua este o instituție bisericească, o organizație religioasă. Biserica Spirituală Unică este formată din toți Creștinii născuți din nou, indiferent de confesiunea creștină de care aceștia aparțin sau chiar fără să aparțină de nici o confesiune creștină. Apartenența la o confesiune creștină sau alta nu joacă nici un rol, deoarece oamenii nu sunt mântuiți conform acestei apartenențe sau după formele ritualice pe care le urmează și nici după doctrinele creștine cu care se încearcă a fi îndoctrinați. Oamenii sunt mântuiți conform gândurilor inimii lor, conform caracterelor lor și în conformitate cu credința lor în Dumnezeu. Toate doctrinele instituțiilor bisericești îi fac pe Creștini intoleranți cu membrii altor confesiuni creștini și în general, cu alți oameni, care cred altceva decât ei. Creștinii, membrii ai instituțiilor bisericești, inclusiv cea Ortodoxă, sunt conduși să creadă că fiecare are dreptate, din punct de vedere doctrinal, numai împreună cu instituția bisericească de care aparțin și că toți ceilalți credincioși creștini greșesc pe undeva. Intoleranța religioasă se opune învățăturii lui Isus (Iisus) care a spus că fericiți sunt făcătorii de pace și nu a spus că sunt fericiți Evreii, Catolicii, Ortodocșii (Ortodoxii), Penticostalii, Baptiștii, Adventiștii etc. Nici nu putea să spună așa ceva căci ei, cu excepția Evreilor, încă nici nu existau. Orice doctrină creștină este greșită în primul rând prin faptul că îi conduce pe adepții ei la intoleranță religioasă și aceasta prin respingerea celorlalte doctrine. Isus (Iisus) a cerut unitate spirituală și nu dezbinare spirituală și de aceea întoarcerea la El nu înseamnă intrarea în cultul Penticostal, așa zis apostolic, sau în cel Baptist, ci înseamnă să ne ridicăm deasupra limitărilor doctrinale și să privim în relativitatea lor, toate doctrinele, inclusiv pe cea Ortodoxă. În Biserica instituțională Ortodoxă, la fel ca și în celelalte Biserici instituționale, ritualurile și doctrinele sunt mai importante decât concentrarea asupra individului, cu toate particularitățile sale, decât sacrificiul de sine al celor credincioși, unii pentru alții, cerut de Isus (Iisus). (Ioan 13; 34-35) Lucrul acesta este o răsturnare nedorită, care pune spiritualitatea și valorile sufletești mai prejos decât opiniile personale despre Dumnezeu, materializate în doctrine. Uniformizarea între indivizii credincioși, pe care o practică Bisericile instituționale, inclusiv Biserica instituțională Ortodoxă, reprezintă de fapt o formă de exprimare a lipsei de iubire față de individul credincios, față de nevoile și specificul său, față de spiritualitatea sa personală. Sufletele oamenilor sunt topite într-un creuzet comun, unde își pierd identitatea și unicitatea și unde sunt manipulate printr-o psihologie de masă, în care numărul mare legitimizează, de multe ori, lipsa de calitate spirituală. Oamenii sunt înregimentați și așezați la cozile lungi unde se vând iluzii, surogate de speranță adevărată, speranță pe care Dumnezeu nu o dă cu porția, ci o oferă din belșug și ușor accesibil tuturor. Oare binefacerile lui Dumnezeu sunt limitate și este nevoie să stăm la coadă pentru ele? Bineînțeles că nu, aceasta este o invenție a doctrinelor omenești, care discreditează imaginea lui Dumnezeu și care partiționează, în mod nejustificat, generozitatea Lui, fără limite. Dumnezeu simte plăcerea spirituală de a ne face bine, de a revărsa asupra noastră binecuvântările Sale. Cine îl va oprii pe Dumnezeu să iubească pe cei credincioși și pe cele credincioase, fără limite? Dacă Dumnezeu se dăruiește chiar pe Sine, prin Isus (Iisus) cine poate să condiționeze și să comercializeze generozitatea Sa? Ceea ce Dumnezeu ne dă fără plată, din abundență, Biserica instituțională Ortodoxă, comercializează, ca niște intermediari, negustori cu amănuntul a ceea ce este oferit, fiecărui Creștin în parte, cu ridicata, de către El. Negustori de binefaceri și vindecări, care pe lângă credința individuală, singura condiție, mai adaugă și comisionul lor, care nu este deloc de neglijat. A face afaceri cu harul lui Dumnezeu este un lucru rău și Isus (Iisus) a spus că tot ceea ce primim fără plată trebuie să dăm mai departe tot fără plată. (Matei 10; 8)

Unde începe și unde se termină comerțul practicat de Biserica instituțională Ortodoxă?  Chiar dacă preotul trebuie să trăiască din activitatea sa spirituală, totuși modul de organizare a pelerinajelor la moaște, pare a fi motivat de interesele, în primul rând, financiare, ale Bisericii instituționale Ortodoxe. Pentru a spulbera această impresie, este nevoie de o modificare radicală a acestui sistem și de o formă de expunere mult mai accesibilă a moaștelor, pentru aceia și acelea care încă nu știu că Dumnezeu este la ușa inimii lor și nu doar în diverse localități sau doar pe dealul Patriarhiei. Poate că după ce sunt atrașii de moaște Creștinii Ortodocși (Ortodoxi) nu vor rămânea la acest stadiu incipient, ci vor progresa în cunoașterea lui Dumnezeu și vor înțelege că El locuiește în oamenii vii, în fiecare Creștin născut din nou și nu are nevoie de oasele sfinților și sfintelor moarte, pentru a își manifesta puterea. Dumnezeu s-a manifestat în Isus (Iisus), pentru a ne arăta unde dorește să locuiască El, adică în oameni. Dumnezeu l-a trimis în lume pe Isus (Iisus) pentru ca fiecare credincios și credincioasă să poată înțelege că El dorește să conviețuiască cu omul, în ființa acestuia. Noi suntem templele Duhului Sfânt, adică Dumnezeu își stabilește locuința Sa pământească în conștiințele oamenilor și nu în clădiri făcute de mâini omenești. (1 Corinteni 3; 16; Faptele Apostolilor 17; 24).

Doctrinele nu sunt venite de la Dumnezeu, căci dacă ar fi astfel, nu s-ar contrazice între ele. Dumnezeu nu se contrazice pe Sine în ceea ce afirmă. Doctrinele creștine sunt păreri omenești, relative și limitate, despre Dumnezeu. Doctrinele sunt niște ziduri de separație între Creștinii, dar aceia sau acelea, care sunt născute din nou, au devenit una, din punct de vedere spiritual, căci zidul care îi separa, a fost surpat prin crucea lui Isus (Iisus) (Efeseni 2; 14). Legătura spirituală dintre Creștinii născuți din nou, adică născuți din Dumnezeu se face direct în conștiințele lor de către puterea lui Dumnezeu care interconectează aceste conștiințe. Unitatea spirituală a Creștinilor înseamnă că aceștia au aceeași ”inimă,” adică aceleași sentimente unii față de ceilalți și aceleași ”gânduri,” adică aceleași intenții unii față de ceilalți. În cazul unității spirituale, a Creștinilor născuți din nou, noi ajungem să ne recunoaștem spiritual unii pe ceilalți după spiritul în care gândim vorbim și ne manifestăm. Se creează o unitate, care nu este o unitate instituțională, ci este una spirituală și, cu toate că nu aparținem de aceeași organizație religioasă noi suntem totuși în unitate unii cu ceilalți. Relația de unitate între Creștinii născuți din nou este însă complexă. Este vorba despre intrarea, fiecărui Creștin născut din nou, într-o lume spirituală, în aceeași zonă spirituală, devenită zonă spirituală comună,  în aceea Realitate, în care aceste persoane se întâlnesc și în care comunică între ele. Este o frecvență specială de comunicare între persoane care se alimentează spiritual de la aceeași sursă. Intrăm ”în Hristos,” atunci când El vine să locuiască în noi. Devenim participanți la Persoana lui Dumnezeu, care este una, în formă trinitară, dar care locuiește, în același timp, în toți cei și în toate cele născute din nou. Dumnezeu este Unul, dar locuiește în mai multe persoane, în același timp și unitatea spirituală a acestor persoane este dată de unitatea Persoanei Lui. Intrând ”în Hristos,” intrăm cu toții în aceeași Realitate spirituală, care l-a rândul ei se instalează în noi. Comunicarea spirituală dintre Creștinii născuți din nou nu se mai face direct, numai între ei sau ele, ci se face prin Dumnezeu, care este Centrala, care permite această comunicare. Această comunicare se face pe un alt plan, unul spiritual și nu ne mai cunoaștem între noi cum se cunosc oamenii ne renăscuți spiritual, ci ne cunoaștem într-un mod duhovnicesc.

Sfinții și sfintele moarte au avut propria lor comunicare directă cu Dumnezeu, dar orice Creștin trebuie să o aibă la rândul său sau a sa, dacă aspiră la mântuire. Această mântuire nu se obține doar printr-o conduită ireproșabilă, ci și printr-o foarte bună relație personală cu Dumnezeu. Harul primit de la Dumnezeu este darul credinței personale, primit de fiecare din noi și acesta nu vine de la noi, ci de la El. Credința vine prin auzire sau citire, dar vine și direct, prin revelație personală, dată de Dumnezeu. Nici auzirea și nici citirea, fără revelație personală, nu reprezintă credința sfinților. Din viețile sfinților se poate vedea că ei au beneficiat de această revelație personală și eu consider că o greșeală fundamentală a învățăturii Bisericii instituționale Ortodoxe este că îi îndrumă pe credincioși către sfințenia altora, dar nu suficient  către propria lor sfințenie. Este o deturnare foarte periculoasă de la fondul problemei, sfințenia nu este o excepție, așa cum o prezintă Biserica instituțională Ortodoxă, ci trebuie să fie o regulă. Numai sfinții, fiind sfințiți de Dumnezeu, fac parte din Biserica Spirituală Unică, adevărata Biserică a Lui. Instituțiile bisericești, pot să ne încurce, mai ales atunci când iau locul Lui, în viața noastră. Sfinții morți iau locul sfințeniei noastre, încearcă să suplinească lipsa noastră de sfințenie și lucrul acesta ne îndepărtează de propria noastră sfințenie, deoarece noi ne bazăm pe sfințenia lor în loc să ne dezvoltăm sfințenia noastră.  

Dumnezeu reprezintă un canal de comunicație spirituală între oameni, altul decât simpla comunicare prin limbaj. Aceasta este adevărata unitate a Bisericii și nicidecum nu este aceea construită în jurul unor instituții bisericești. Dumnezeu care este Unul, ne unește prin aceea că își revarsă unitatea Lui asupra noastră și prin aceea că dragostea Lui ne strânge. Dumnezeu Unul, în toți, îi face pe toți să fie una, o singură comunitate spirituală, ceea ce este cu totul altceva decât amalgamul de instituții bisericești,  care se bazează fiecare pe o anumită doctrină creștină. Unitatea spirituală este cu totul altceva decât așa zisa unitate instituțională, căci cea din urmă se bazează pe autoritatea  Bisericilor instituționale și nu pe dragostea lui Dumnezeu. Unitatea spirituală este o unitate a dragostei reciproce, nu este o unitate de interese, este o unitate dezinteresată. Dumnezeu îi aduce împreună pe copiii Lui, dar instituțiile bisericești îi despart pe aceștia și îi determină să se critice unii pe alții și să fie intoleranți unii cu alții. Toată lumea mă întreabă ce fel de Creștin sunt eu? Dacă le spun că sunt doar Creștin îmi spun că așa ceva nu se poate, trebuie să fiu, fie Ortodox, fie Romano Catolic, fie Greco Catolic, fie Protestant, fie Neo-protestant sau ceva care să prezinte o determinare mai precisă. Eu sunt și Ortodox și Romano Catolic și Protestant și Neo-protestant, fără să fiu nici una dintre ele, până la capăt. Sunt doar Creștin și am puncte comune cu toți ceilalți Creștini, indiferent de confesiunea creștină de care aparțin, dar am de asemenea deosebiri de păreri, față de toate doctrinele creștine. Nu mă regăsesc în totalitate în nici una dintre ele. Dumnezeu este cu totul altceva decât cred oamenii despre El, noi îl cunoaștem doar prin analogie, prin comparații imperfecte. El nu este nici un tufiș aprins, nu este nici un nor, nu este nici un fel de om atotputernic, El este Duh dar nimeni nu poate explica ce înseamnă a fi Duh. Din acest motiv fiecare om are dreptul de a se conduce după propria sa experiență spirituală cu El. Dumnezeu este pentru noi ceea ce ni se arată la fiecare din noi că este El. Dumnezeu îmbracă pentru noi forma conștiințelor și a inimilor noastre. 

Romano Catolicii și Ortodocșii, cu lunga lor istorie, sunt rădăcinile istoriei Creștinismului, Protestanții și Reformații sunt o reacție sănătoasă la tendința de apostazie a spiritualității creștine și Neo-protestanții sunt un semnal de alarmă, care ne arată că întreaga istorie a Creștinismului a mers pe un drum greșit. În ciuda acestui fapt Hristos îi mântuiește pe aleșii Săi, în timp ce satana se străduiește să îi înșele pe aceștia, plimbându-i printre instituțiile bisericești. Hristos îi mântuiește pe oameni în condiții grele, în care Creștinii adevărați sunt amestecați cu oportuniștii și în care satana se folosește, așa cum făcea și cu Legea, de un lucru bun, de comunitățile creștine, pentru a îi îndepărta pe oameni de Dumnezeu. În interiorul acestora mulți credincioși și credincioase parcurg un proces de derută organizată, de spălare de creiere, prin care li se acoperă vederea spirituală cu un văl doctrinal și în care nu îl mai caută cu adevărat pe Dumnezeu, ci devin promotorii și promotoarele unor păreri parțiale despre El. Va veni o vreme, ne spune cartea Apocalipsa lui Ioan, când toate instituțiile bisericești vor atinge apogeul apostaziei lor și când numai cei aleși, desprinși de instituțiile bisericești, vor fi mântuiți. Acești aleși se regăsesc în toate confesiunile creștine, inclusiv în cadrul Bisericii instituționale Ortodoxe. Mulți Ortodocși (Ortodoxi) fac parte și din Biserica Spirituală Unică, din adevărata Biserică a lui Dumnezeu, din Biserica unică, care nu are nimic din organizarea Bisericilor instituționale. În această Biserică însă aceștia și acestea nu se mai identifică prin doctrina Ortodoxă, ci prin credința și iubirea lui Hristos. A fost Isus (Iisus) ortodox sau Romano Catolic, a fost Baptist sau Penticostal? În nici un caz, El nu a fost membru la nici o confesiune creștină, El a avut credință doar în Tatăl, nu în oameni. Cu gândul la aceea vreme eu le spun Ortodocșilor că numai într-o strânsă relație cu Hristos au șansa de a fi mântuiți și acest lucru este valabil pentru toți Creștinii. Biserica instituțională Ortodoxă nu poate să mântuiască pe nimeni, nici măcar pe ea însăși și sfinții și sfintele, care aveau o legătură personală foarte bună cu Hristos știau acest lucru și de aceea ei nu propovăduiau instituția bisericească, ci îl propovăduiau pe Dumnezeu.   

Comunicarea între membrii unei instituții bisericești se face prin fondul comun al doctrinelor prescrise de aceste instituții, la care membrii lor sunt obligați să adere. Acest lucru, desigur, este perfect valabil și pentru Biserica instituțională Ortodoxă. Cine dorește să devină membru al unei Biserici instituționale, trebuie să urmeze, fără să pună în discuție, doctrinele, adică învățăturile agreate de aceea instituție. Chiar dacă experiența directă cu Dumnezeu ne învață altceva, trebuie să ne conformăm învățăturilor instituției bisericești. Comunicarea dintre aceasta și noi este una unilaterală, ea vorbește și noi trebuie să ascultăm. Între membrii instituției bisericești trebuiesc păstrate convențiile și limitele doctrinale și comunicarea este una circumscrisă în aceste limite. Noi ne aflăm în perimetrul strict desemnat de către instituția bisericească, de care aparținem și nu putem ieși din această arie, fără să ne supunem la riscul de a fi marginalizați. Niciodată comunicarea nu se face cu adevărat în ambele sensuri, adică și noi să vorbim și instituția bisericească să asculte. Orice comunicare între noi, ca și membrii ai unei instituții bisericești, este mediată, printr-o prezență subînțeleasă, de către umbra apăsătoare a instituției, care veghează ca nimeni să nu depășească limitele stabilite de ea. Comunicarea noastră directă cu instituția este de asemenea ciuntită de pretenția acesteia la hegemonie, de autoritarismul manifest, de paternalismul care nu ne lasă să ne exprimăm liberi. Biserica instituțională va considera întotdeauna că știe totul mai bine decât noi și pentru că noi nu suntem sfinți sau sfinte moarte nu avem nici un drept să trăim din plin experiența spirituală a cunoașterii personale a lui Dumnezeu și să vorbim liber celor din jur din ceea ce ne oferă direct Dumnezeu, fără să fie nevoie să cerem aprobarea Bisericii instituționale, de care aparținem. Biserica instituțională Ortodoxă, la fel ca oricare altă instituție bisericească, acoperă cerul senin al mântuirii cu norii propriilor doctrine și ritualuri și nu ne lasă să descoperim singuri dulceața unei relații spirituale personale cu Dumnezeu, care vine din căutarea Lui. Pe Dumnezeu îl descoperim în procesul căutării Lui și această căutare este în esența ei personală. Experiența cunoașterii lui Dumnezeu este unică și originală, pentru fiecare căutător în parte și nu trebuie să fie controlată și canalizată cu strictețe de un administrator tutelar care veghează ca noi să nu îi afectăm interesele instituționale în timp ce descoperim miracolul existenței.

Biserica instituțională Ortodoxă are un început instituțional și va avea și un sfârșit instituțional, căci în Împărăția lui Dumnezeu nu va intra nici o instituție bisericească. Mântuirea se adresează unor persoane care sunt cunoscute de Dumnezeu și care îl cunosc pe El și nu se referă la organizații religioase. Organizațiile religioase sau instituțiile bisericești sunt un amestec de sfinți și de oameni lumești sau oportuniști. De multe ori organizațiile religioase sunt dirijate în direcții diferite față de scopurile declarate oficial, direcții care convin persoanelor care le conduc. Orice organizație religioasă, care poate fi și o persoană juridică, are propriile sale interese, care interese intră, de multe ori, în conflict cu interesele indivizilor, a celor care aspiră la propria lor mântuire. De unde acest conflict de interese? Individul trăiește cu proiecția sa către moartea sau finitudinea omenească dar și speranța vieții veșnice. Interesele individului nu sunt legate, atât de determinant, de această lume, pe care știe că o va părăsi. Pe de altă parte, instituțiile bisericești au un alt proiect, consolidarea și dezvoltarea lor, atât cât va dura viața pe pământ. Instituțiile bisericești nu aspiră la mântuirea sufletelor lor, căci ele nu au așa ceva, ele aspiră la întărirea situației lor pământești. Ele se află într-o luptă doctrinală cu alte instituții bisericești sau chiar cu alte instituții sociale. Din acest motiv, ele sunt nevoite să își ajusteze strategiile lor la această luptă. Mântuirea individuală a oamenilor nu este principala lor preocupare, ele lasă  această sarcină cu totul în seama lui Dumnezeu. 

Eu consider că Biserica instituțională Ortodoxă este o platformă egală cu toate celelalte confesiuni creștine, nici mai bună și nici mai rea, care poată să permită unei persoane să se apropie de Dumnezeu. Rămânând însă la nivelul mediu, la o credință mediocră, pe care o practică o majoritate din membrii Bisericii instituționale Ortodoxe nu avem în nici un fel garanția mântuirii. Cea ce reproșez eu Bisericii instituționale Ortodoxe nu est faptul că botează copii de mici sau că se închină în fața icoanelor, aceste ritualuri nu împiedică cu nimic mântuirea nimănui. Amănunte despre aceste aspecte se regăsesc în articolul privitor la botezul în apă și cel intitulat: ”Omul este icoana lui Dumnezeu.” Cea ce reproșez eu Bisericii instituționale Ortodoxe este faptul că instituția și toate ritualurile ei ocupă un loc prea mare în viața credinciosului și că ea nu plasează pe primul loc relația personală dintre omul credincios și Dumnezeu. Omul ar trebui să fie în relație directă cu Dumnezeu, cu Tatăl său și nici o persoană de pe pământ nu poate interveni în relația dintre Tată și fiu sau Tată și fiică. Aceasta este o relație specială, directă și nu mediată, în care cei doi trebuie să se cunoască foarte bine unul pe celălalt. Dumnezeu este Tatăl nostru și în calitate de Tată, El ne cunoaște și ne iubește pe fiecare în parte. Biserica instituțională Ortodoxă nu este și nu poate fi un mediator între noi și Tatăl nostru. Credința în Dumnezeu trebuie să fie dublată de o experiență personală cu El și de o cunoaștere personală a Lui. Toți suntem preoți, toți Creștinii născuți din nou, suntem o preoție sfântă. (1 Petru 2; 5) Prin urmare, nu se pune problema ca relația dintre noi și Dumnezeu să fie mediată de altcineva de cât de Isus (Iisus), Acela care a murit în locul nostru, pentru păcatele noastre, dar Isus (Iisus) a fost o Persoană, nu o instituție religioasă. Biserica instituțională ortodoxă joacă rolul de autoritate tutelară spirituală dar în felul acesta diminuează importanța Persoanei lui Dumnezeu în viețile noastre. Ca și o analogie aș spune că numai între părinții decăzuți din drepturile lor și copiii lor intervine autoritatea tutelară și înlocuiește pe acei părinți. Dumnezeu este Tatăl nostru cel iubitor și grijuliu, El se ocupă, în mod personal, de fiecare dintre noi și nu este nevoie să se roage altcineva Lui pentru noi și în locul nostru. În orice caz, chiar dacă cineva se roagă alături de noi, lucru pozitiv, noi suntem cei de la care Dumnezeu dorește să audă în primul rând rugăciunile care au legătură cu noi.

Un alt lucru pe care mă simt obligat să îl amintesc reprezentanților Bisericii instituționale Ortodoxe este acela că ei nu descătușează puterile spirituale ale lui Dumnezeu, eliberându-le de presiunea doctrinală și că nu lasă loc suficient pentru manifestarea puterii Lui, prin fiecare credincios în parte. Biserica instituțională nu cultivă darurile și roadele Duhului Sfânt. Fiecare credincios și fiecare credincioasă Ortodoxă ar trebui să fie un canal de comunicare, prin care Dumnezeu se adresează lumii. Nu doar amintind ceea ce ne spun sfinții morți, în scrierile lor, dar prezentând propria lor experiență. Experiența cu Dumnezeu este o experiență cu miracolul și experimentarea supranaturalului presupune manifestarea puterii lui Dumnezeu prin intermediul receptorului uman. Unde sunt manifestările Duhului Sfânt în cadrul Bisericii instituționale Ortodoxe? Ele apar doar în conexiune cu sfinții, persoanele declarate ca atare de către Biserica instituțională dar nu sunt o prezență obișnuită, vie, în viața Bisericii instituționale. Care este formula implicită din această atitudine? Mergeți la sfinții morți, căci noi nu suntem sfinți și de aceea nu putem să ne rugăm pentru vindecarea voastră. Declinarea de competența între preoții vii și sfinții decedați, dovedește neputința celor dintâi. Se înlocuiesc manifestările directe ale puterii lui Dumnezeu cu nesfârșite ritualuri, care însă nu pot să aibă aceeași valoare spirituală. Puterea și manifestările Duhului Sfânt, darurile și roadele Sale, se manifestă prin toți Creștinii născuți din nou, ele nu sunt o excepție, un apanaj al trecutului, ci o necesitate vitală a oricărei progresii spirituale, o cerință a fiecărei epoci, o necesitate a prezentului. Viața de credință are izvorul în relația și experiența personală a fiecărui credincios și credincioase în parte, cu Dumnezeu. Creștinii Ortodocși (Ortodoxi) se roagă sfinților, care au avut o astfel de relație personală cu Dumnezeu, să mijlocească pentru ei, dar această mijlocire nu poate să înlocuiască propria relație personală a celui credincios sau a celei credincioase, cu Dumnezeu. Această practică este foarte greșită și periculoasă. Relația sfinților și a sfintelor cu Dumnezeu nu poate să înlocuiască propria noastră relație personală cu El. Noi trebuie să tindem să avem aceeași relație și experiență personală cu Dumnezeu, pe care au avut-o și sfinții sau sfintele sau chiar una mai bună, dacă acest lucru este posibil. Dacă nu suntem născuți de sus, noi, fiecare din noi, în parte adică născuți din Dumnezeu, cu nici un chip nu vom intra și nu vom vedea Împărăția lui Dumnezeu. (Ioan 3; 3-6) Nașterea din nou este una personală, a fiecărui credincios sau credincioasă în parte, nu este vorba doar despre nașterea din nou a sfinților sau a sfintelor. Cine nu are Duhul lui Hristos nu este al Lui. (Romani 8; 9)

De asemenea, eu constat că o caracteristică a Bisericii instituționale Ortodoxe este și faptul că acordă o importanță exagerată obiectelor de cult, clădiri, icoane etc. în dauna interesului pe care ar trebui să îl arate persoanelor individuale și al experiențelor acestora cu Dumnezeu. Se cultivă sfinții și sfintele moarte în loc să se cultive sfinții și sfintele vii, cei care trăiesc o viață de credință curată și care se află în mijlocul oamenilor în momentul de față. Clădirile sunt frumos împodobite și instituția se întărește necontenit dar rămâne în urmă factorul uman, cel mai important, în ceea ce privește viața spirituală. Biserica instituțională ortodoxă face aceeași greșeală cu aceea pe care a făcut-o dintotdeauna instituția Bisericească. Omul este considerat pe planul doi de importanță, după instituție. Instituțiile bisericești nu vor fi mântuite și nici clădirile nu vor ajunge în Împărăția lui Dumnezeu, numai oamenii vor fi mântuiți. Omul credincios trebuie să fie interesul principal al activității oricărei organizații creștine.

Oamenii se luptă cu greutățile vieții și apoi mor și Biserica instituțională Ortodoxă nu mai poate face nimic pentru ei, după trecerea lor din această viață. Cât sunt în viață oamenii trebuiesc să fie sprijiniți moral și chiar material pentru a parcurge drumul lor cu demnitate și a nu ajunge să deznădăjduiască, după aceea nu mai contează câți preoți îi însoțesc la groapă și ce slujbe se țin. A da impresia oamenilor că se mai poate face ceva pentru ei, după ce au murit, adică pentru mântuirea lor, mi se pare o mare eroare, deoarece aceasta îi face pe unii credincioși să își neglijeze mântuirea, în contul faptului că după moarte, prin pomeni și slujbe, vor fi puși în regulă cu Dumnezeu. Biserica instituțională Ortodoxă își depășește atribuțiile, pe care le poate avea orice instituție bisericească. Ea pretinde că poate face mai mult pentru mântuirea oamenilor, decât poate să facă în realitate, dar aceasta este doar o amăgire, la care cad victime multe persoane. Singura atribuție reală pe care o are Biserica instituțională Ortodoxă și orice altă instituție bisericească este aceea de a încerca să îi pună pe oameni în relație directă cu Dumnezeu și de a le recomanda să citească Biblia. Liturghia adevărată este experiența și unirea spirituală personală a fiecărui individ cu Dumnezeu și împărtășirea adevărată este practicarea învățăturilor lui Isus (Iisus). Ritualurile și simbolurile, destul de bogate, din cadrul Bisericii instituționale Ortodoxe, nu sunt de ajuns. Nu este suficient simbolul, dacă nu avem și obiectul simbolizat.

Biserica instituțională Ortodoxă este o organizație religioasă în timp ce Biserica Spirituală Unică este o realitate spirituală de care aparțin toți cei născuți din nou, indiferent de confesiunea creștină de care aparțin sau fără nici o apartenență la vre-o confesiune creștină. Biserica instituțională Ortodoxă este o instituție bisericească, care la fel ca oricare instituție își urmează cu prioritate propriile sale interese și nu, în primul rând, interesele spirituale ale fiecărei persoane în parte. Biserica instituțională Ortodoxă este organizată în așa fel încât să eficientizeze cât mai mult realizarea propriilor sale obiective printre care se numără și întărirea capacității sale financiare. Biserica instituțională Ortodoxă are o latură economică care în sine îi conferă și caracterul de afacere și, după părerea mea este deficitară la capitolul prioritizare. Marile manifestări și spectacole publice, pe care le organizează, în numele credinței, nu fac decât să scoată în evidență tarele și racilele enoriașilor și enoriașelor ei și desigur al sistemului religios în sine, unde oameni se împing și se aglomerează pentru a ajunge primii la binecuvântarea oferită de atingerea unor moaște de sfinți și sfinte. Întrebați de ce își dau această osteneală, aproape întotdeauna, oamenii răspund că fac ceea ce fac pentru ei înșiși, pentru sănătatea lor și pentru familiile lor. Credința creștină conține un element de altruism de depășire a eului personal de concentrare la ceea ce nu mai este eul nostru, la o ieșire din sine. Atunci când aceasta se limitează doar la sponsorizarea eului nostru sau doar la manipularea fricii individuale ea nu are posibilitatea să își atingă scopul vizat de Isus (Iisus) și rămâne o formă mediocră de spiritualitate. Credința creștină poate fi folosită și ca ideologie și a servit această funcție mai ales în trecut, ea poate să dobândească caracterul unor mișcări de masă. Credința creștină, așa cum a fost prezentată de Isus (Iisus) se adresează în primul rând indivizilor și orice manifestări necontrolate de masă pot duce la deformarea reprezentărilor ei. www.bisericaspiritualaunica.com